Skip to main content

PRESA DE AZI. Cazul Omar Hayssam în ziarele de azi

 

hayssam in presa de aziDeși au trecut trei zile de la repatrierea teroristului Omar Hayssam, ziarele continuă să trateze subiectul pe prima pagină. Adevărul, România liberă și Academia Cațavencu sunt publicațiile care își deschid edițiile de astăzi cu omul de afaceri sirian pe prima pagină.

Publicitate

“Trofeul Hayssam”, este titlul de pe prima pagină din Adevărul, care vorbește despre “bătălia pentru meritul de a-l fi adus pe teroristul sirian” în România.

“De vineri, ziua în care Omar Hayssam a fost adus în țară, președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au duelat în declarații, fiecare încercând să-și aroge meritele aducerii în țară a teroristului. Analiștii politici atrag atenția că aceste contre ar putea duce la șubrezirea CSAT”, scrie Adevărul pe prima pagină.

Săptămânalul de satiră Academia Cațavencu are pe prima pagină un titlu care amintește de un cântec din copilărie “La Ponta la Poartă e-o pisică moartă!”.

“În urma unei scene demene de Răpirea din serai, Băsescu le arată pisica dușmanilor politici, scoțându-l la înaintare pe Omar, motanul cu nouă vieți, în speranța că astfel va mai împuțina rozătoarele din PSD”, scrie Academia Cațavencu pe prima pagină.

Ziarul România liberă tratează subiectul într-o notă mai serioasa întrebându-se “Cine nu va dormi bine din cauza lui Hayssam”.

“Siriano-românul Hayssam Omar, extras din zona arabă și adus în România de serviciile secrete pentru a executa pedepsele cu închisoarea la care a fost condamnat, cea mai mare fiind de 20 de ani pentru răpirea a trei jurnaliști români în Irak în 2005, le dă frisoane multor membri PSD”, scrie România liberă pe prima pagină.

Jurnalul Național se întreabă și el “Dar unde este Omar Hayssam, repatriatul?”.

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:

  • Evenimentul zilei: În premieră, fotografiile care l-au înfundat pe Fenechiu
  • ProSport: Vitezomanul
  • Gazeta sporturilor: Bomba Ligii I
  • Libertatea: S-au ospătat cu carne de porc și cu mici (Mădălina Ghenea și Gerard Butler)

Vedeți cu arată primele pagini ale ziarelor, în secțiunea PRESA DE AZI.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu