Skip to main content

Contestație la fuziunea Omnicom - Publicis. Asocierea i-ar leza pe micii acționari ai Omnicom

 

Sursa foto: Mediafax/ AFP
Sursa foto: Mediafax/ AFP

Publicitate

Paul Ansfield, un acționar al Omnicom, a depus o plângere la Curtea Supremă a statului New York pe motiv că fuziunea dintre cei doi giganți ai publicității, anunțată pe 29 iulie, îi lezează pe micii acționari ai Omnicom, scrie Le Figaro.

Micul acționar Paul Ansfield consideră că din fuziunea dintre compania franceză Publicis și cea americană Omnicom, descrisă drept o "unire egală" între două mari forțe din domeniul publicității, vor avea de câștigat doar liderii celor două grupuri, iar micii acționari ai Omnicom vor avea de suferit, în beneficiul celor de Publicis.

Pe 29 iulie, când a fost anunțată fuziunea dintre compania franceză Publicis și cea americană Ominicom, Maurice Lévy (Publicis Groupe) și John Wren (Omnicom Group) au insistat asupra faptului că această operațiune se va face între două companii egale.

Cu toate acestea, analiștii media susțin că grupul Publicis, datorită numeroaselor achiziții din domeniul digital, este mai bine pregătit pentru a susține o creștere în anii următori decât este Omnicom. În consecință, Publicis va avea un ușor avantaj în momentul alocării capitalului, obținând 50,3% din acțiunile noului grup format, față de 49,7% cât va avea Omnicom.

Această împărțire a capitalului este contestată și de Paul Ansfield.

"Se forțează mâna acționarilor Omnicom, care trebuie să ofere mai mult în această fuziune decât cei de la Publicis", a explicat el în plângerea sa, potrivit Bloomberg.com.

Martin Sorrell, patronul grupului de publicitate WPP, a spus că în mod normal Omnicom trebuia să obțină 60% din noua companie rezultată în urma fuziunii, iar Publicis să se aleagă doar cu 40% acțiuni.

Companiile au împreună o valoare combinată pe bursă de 35 miliarde de dolari şi venituri cumulate de 23 miliarde de dolari, anul trecut. Alianţa va aduce sub acelaşi acoperiş agenţii precum BBDO Worldwide (Omnicom), Leo Burnett şi Saatchi & Saatchi (ambele Publicis), sporind prezenţa pe toate pieţele importante.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu