Skip to main content

După vânzarea din România, Sanoma se retrage și din Bulgaria. Publicațiile au fost vândute unui partener local

 

sanoma-logo-pixels-gray-v1

Publicitate

După ce recent a anunțat că și-a vândut operațiunile din România, grupul Sanoma se retrage și din Bulgaria. Compania a vândut toate titlurile pe care le deținea familiei Drumev, cea alături de care Sanoma avea un joint venture.

Vânzarea este parte a strategiei Sanoma de a se concentra pe anumite operațiuni și de a renunța la altele, potrivit companiei.

În Bulgaria, Sanoma a deținut titluri precum Cosmopolitan, ELLE, Harper's Bazaar, Men's Health, National Geographic, National Geographic Kids și Story, precum și Glamour, Journal, Gourmet Magazines, Health Journal, My child.

La acestea se mai adaugă și site-urile rozali.com, gotvetesmen.bg, cosmopolitan.bg, moetodete.bg și bliasak.bg.

Și-au schimbat prognozele

Evoluția companiei a fost sub așteptări în ultimul an. Recent Sanoma s-a văzut nevoită să revizuiască estimările de venituri pentru 2013. „Publicitatea pe principalele piețe pe care Sanoma activează sunt sub așteptări. Prin urmare, Sanoma este obligată să-și schimbe predicțiile”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.

Astfel, în 2013 veniturile nete ale companiei vor scădea cu mai mult de 4% (estimarea inițială fiind de 2% pana la 4%), față de 2012, iar profitul operațional, estimat între 180 și 205 milioane de euro, va scădea sub 180 de milioane de euro.

Noile estimări ale Sanoma se bazează pe ideea că mediul economic la nivel european este încă dificil, iar acest lucru afectează profund și publicitate. „Probabilitatea de îmbunătățire a condițiilor pieței în cel de-al doilea semestru este foarte mică”, mai arată compania.

În România, publicațiile Sanoma au ajuns la Burda

Chiar la începutul lunii august, Sanoma a anunțat că a vândut toate operațiunile din România grupului Burda International GmbH, după cum paginademedia.ro a anunțat AICI.  Titlurile preluate sunt Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, Marie Claire, Esquire, Men’s Health, Auto Motor și Sport și National Geographic.

Tranzacţia a fost notificată Consiliului Concurenţei şi va putea fi implementată doar ulterior
emiterii unei decizii de autorizare.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu