Skip to main content

Elveția a prezentat scuze celebrei realizatoare TV Oprah Winfrey

 

oprah dailybusiness.roDupă ce Oprah Winfrey a declarat că a fost victimă a rasismului într-un magazin de lux din Elveția, autoritățile din această țară au prezentat scuze starului american, scrie Ozap.com.

Publicitate

Incidentul s-a petrecut în urmă cu o lună la Zurich, unde Oprah se afla pentru a participa la căsătoria cantăreței Tina Turner. La un moment dat, Oprah a ieșit singura din hotel și s-a dus la cumpărături.

"Am intrat într-un magazin, și i-am spus vânzătoarei: "Scuzați-mă, aș putea să văd geanta aceea, chiar deasupra capului dumneavoastră?".

Iar ea mi-a răspuns: "Nu, e prea scumpă.", a povestit Oprah Winfrey la postul britanic BBC.

Vânzătoarea nu știa însă că vorbește cu o vedetă de televiziune cu o avere estimată la 2,8 miliarde de dolari. Iar când Oprah a insistat să vadă geanta, angajata i-ar fi replicat:

"Nu, nu vreți s-o vedeți pe aceea, vreți s-o vedeți pe aceasta, pentru că cealaltă costă prea mult. Nu v-o puteți permite."

Deși patronul magazinului în care vedeta a fost discriminată spune că vânzătoarea a vrut doar să fie doar amabilă și să-i arate alte genți mai ieftine, autoritățile elvețiene au decis să pună capăt acestui incident jenant. Astfel, un purtător de cuvânt al organizației care promoveaza turismul în Elvetia a prezentat scuze celebrei realizatoare TV.

"Incidentul cu Oprah Winfrey este cât se poate de regretabil. Suntem cunoscuți ca un oraș fără prejudecăți, iar acest incident ne afectează imaginea" a spus Christian Trottmann,  Zurich Tourism.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu