Skip to main content

Radu Vâlcan, către presă: Nu mai dați știri cu viața mea privată

 

radu-valcan-1

Publicitate

INTERDICȚIE. Radu Vâlcan nu mai vrea mediatizare. Vedeta a trimis, prin intermediul unui avocat, către mai multe instituții de presă o notificare prin care interzice să publice și să difuzeze materiale despre viața sa intimă, personală sau de familie.

Scrisoarea este destinată tuturor instituțiilor de presă, mai puțin trustul în care acesta este angajat, Pro TV.

Difuzarea oricăror imagini și/sau informații ce privesc viața mea privată, după primirea prezentei Notificări va înlătura orice dubiu cu privire la existenței bunei credințe, motiv pentru care îmi rezerv dreptul de a mă adresa instanțelor judecătorești competente, pentru a solicita reparațiile necesare”, se mai arată în notificare.

Vor mediatizare, dar nu oriunde și oricum

Astfel de notificări au devenit „o modă” printre vedete. În această primăvară, chiar în ziua cununiei civile a lui Ilie Năstase și a Brigittei Sfăt, cei doi au trimis prin intermediul Pro TV o notificare asemănătoare. „Ne manifestăm în mod expres dezacordul față de orice utilizare, în orice modalitate, pe orice canal media/post de televiziune al societății dumneavoastră a imaginii și/sau a vocii subsemnaților, precum și a oricăror informații, comentarii de orice natură cu privire la viața noastră privată”, se arăta în scrisoarea primită de toată presa, ce excepția Pro TV.

Tot anul acesta, Gabriela Cristea, aflată în plin scandal de de divorț cu soțul ei, a trimis Antenei 1 o notificare prin care postul nu putea să difuzeze imagini cu vedeta, iar realizatorii și invitații nu-i puteau pronunța nici măcar numele.

Dan Captos, realizatorul Un show păcătos, s-a conformat, însă a difuzat imagini cu vedeta cu fața acoperită de emoticoane.

Marcel Toader, fostul soț al vedetei, a trimis la rândul său o astfel de notificare către Kanal D, postul unde Gabriela Cristea era invitată la WowBiz.

Capturaţi ecranul complet 03.06.2013 231639.bmp

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu