Skip to main content

Radu Moraru se plânge că UPC l-a scos din grila digitală

 

nasulRadu Moraru a reclamat astăzi la CNA faptul că Nașul TV ar fi fost scos, din 1 septembrie, din pachetul de baza digital al UPC.

Publicitate

După o audiere de aproape o oră a ambelor părți, Consiliul nu a luat nicio decizie. Laura Georgescu, președinte CNA, a spus doar că va propune membrilor CNA “să demarăm un control împreună cu Protecția Consumatorilor și cu dei de la ANCOM, să vedem care este situația”.

“Este vorba de o încălcare gravă a legii audiovizualului, un subiect cu care ne-am mai confruntat în trecut. Compania UPC ne-a scos din pachetul digital de bază”, a declarat Radu Moraru în fața CNA.

De cealaltă parte, reprezentanții UPC s-au apărat spunând că abonații companiei la pachetele digitale recepționează acest canal prin intermediu set-top-box-ului. Aceștia au mai explicat că abonamentul în care putea fi recepționat și postul Nașu TV până la data de 1 septembrie se numește Optim și conține un număr mai mic de programe decât abonamentul familia (abonament digital). Asta ar însemna că UPC nu era obligat să retransmită postul Nașul TV.

Rețelele de cablu au obligația să includă în oferta sa serviciile de programe ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă.

“Nu l-am scos din pachetul digital. Din punct de vedere al abonatului această mișcare nu se simte. El a rămas în pachetul de bază. Orice abonat de digital odată cu set-top-box-ul beneficiază de acest canal. Nu văd de ce această problemă dintre UPC și Nașul TV a ajuns la CNA”, a declarat Cornel Marian, consilier reglementări rețea la UPC.

Nașul TV a mai avut în trecut probleme si cu RCS. La jumătatea lunii martie, Consiliul Naţional al Audiovizulaului a somat public RCS&RDS să retransmită postul Naşul TV în oferta digitală, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

La două săptămâni de la decizia CNA din 12 martie, postul de televiziune deținut de Radu Moraru, Nașul TV, a intrat pe rețeaua de cablu RCS&RDS.

Din discuțiile de la CNA:

Radu Moraru la CNA:

Este vorba de o încălcare gravă a legii audiovizualului, un subiect cu care ne-am mai confruntat în trecut. Compania UPC ne-a scos din pachetul digital de bază și ne-a cotat, fiind practic singurul post din lista must-carry care a beneficiat de acest tratament. Întrebarea mea este de ce? Noi avem o hârtie de la UPC în care ni se spune că suntem scoși din 500.000 de case. E un prejudiciu uriaș din punct de vedere a publicului, este o pierdere economică foarte mare. Noi ne vom adresa instanțelor judecătorești. Dar prea ușor se încalcă legea. Legea e foarte clară. Gandiți-vă cât de ușor este eliminat un post din casele a 500.000 de oameni. Suntem liberi la retransmisie, prin acest comportament ei cer bani oamenilor care vor să ne vadă. Suntem singurul post eliminat în acest mod din lista must-carry, iar posturi care sunt sub noi pe lista must-carry stau bine mersi în pachetul de bază digital. Din scrisoarea trimisă către CNA e dovada că nu cunoaște legea.
Când merg la UPC, telespectatorilor li se spune că trebuie să plătească dublu pe un abonament prin care li se ofera un aparat prin intermediul căruia pot vedea postul Nașul TV.

Din 1 septembrie UPC-ul încalcă legea, atunci ne-au scos. Tot anul până la 1 septembrie noi eram recepționați în toate casele care aveau abonament UPC la pachetul de bază digital.

Laura Georgescu, președinte CNA: Aveați vreo datorie la UPC?

Radu Moraru:

Noi avem o situație legală și una contractuală. Avem un litigiu din perioada anterioada perioadei în care am intrat pe lista must-carry, noi am plătit pentru niste serviciii iar ei nu au indeplinit nicio secundă obligațiile contractuale. Am plătit să fim difuzați și în analog și digital. Niciodata UPC-ul nu ne-a difuzat în toată țara digital și analog, asta ține strict de niste contacte, nu de CNA.
Răspunsul UPC trimis către CNA este cutremurător. Legea spune ca 25% din programele pe care le retransmite în rețeaua sa, UPC spune că are două rețele, una numită Optim și una Familia. 149 de canale transmit în rețeaua digitală. Noi am fost de vreo 8 ori la UPC timp în care am încercat să spargem aceasta blocadă.
Din 15 septembrie UPC are o nouă conducere, un nou CEO pentru Europa Centrală și de Sud-Est.
Abonații care vor să ne vadă trebuie să plătească în plus pentru a ne putea vedea față de pachetul de baza - Optim.

Narcisa Iorga, membru CNA:

Din documentul pus la dispoziție reiese o chestiune pe care n-o înțeleg. Dacă vreți să renunțații la contractul pe care îl aveați veți pierde poziția preferențială pe care o aveți. Corespondența aceasta era în luna ianuarie.

Radu Moraru:

Legea audiovizualului interzice să cerem sau să oferim bani pentru a fi retransmiși în condițiile în care Nașul TV este în must-Carry.

Cornel Marian, reprezentant UPC:

Canalul Nașul se găsește în pachetul digital, absolut orice abonat de digital beneficiază de set-top-box și beneficiază de acest canal.
Nu l-am scos din pachetul digital. Din punct de vedere al abonatului această mișcare nu se simte. El a rămas în pachetul de bază. Orice abonat de digital odată cu set-top-box-ul beneficiază de acest canal. Nu văd de ce această problemă dintre UPC și Nașul TV a ajuns la CNA.

Avocat UPC:

Toți abonații din digital vă recepționează. Toți abonații UPC dețin set-top-box deci vă recepționează. Au fost reconfigurări de frecvență. Toți plătitorii de pachet de baza digital recepționează Nașul TV.

Laura Georgescu:

O sa le propun membrilor să demarăm un control împreună cu Protecția Consumatorilor și cu dei de la ANCOM, să vedem care este situația.

 

Citește și: 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • ar fi bine sa scoata toate televiziunile astea de 2 lei din toate societatile de cablu! si asa nu se uita nimeni la ele. daca nu reusesc sa aiba macar un punct de rating in prime time toata saptamana trebuie inchise. ocupa locul de pomana pe lista aia de programe. mai mult de 10 televiziuni nu ar trebui sa fie in Romania. plus celelalte care au versiuni in mai multe limbi, ex cartoon network, eurosport,national geografic etc
  • In pachetul de baza NASUL TV e codat, asa ca are dreptate Moraru. Se cred smecheri si pacalicii de la UPC, care am vazut ca au avut si reclama pe site-ul lui Obae...
  • UPC o sa ajunga ca si RCS. Am inteles ca televiziunea lui Teszari merge de minune. Poate ne spui cand ai timp ce e mai nou prin Digi24 ca prea pleaca oamenii.
  • radu moraru minte saunt abonat la upc digital si receptionez NASUL TV asta mai trebuia sa il mai am si pe analog cu toate ca nu ma uit la el,il vad doar cand zapez tv-ul

Trimite un comentariu