Skip to main content

Ai Steaua, ai rating: cu Bârsana adversar, a bătut la scor Next Star

 

steaua

Publicitate

Nu contează cu cine joacă, Steaua să fie pe teren! Echipa din Ghencea face audiențe, indiferent de adversar. Dovadă stă meciul de aseară, cu Avântul Bârsana (echipă din liga a patra!)

Meciul difuzat de Pro TV a avut o audiență medie peste Next Star-ul lui Dan Negru (Antena 1), care domina, până acum, serile de joi. Practic, bătălia s-a dat aseară între Pro TV și Antena 1: audiența posturilor de pe următoarele locuri a fost de câteva ori mai mică decât a celor două programe din top.

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele de aseară, din timpul meciului de fotbal:

NAȚIONAL. Partida Steaua – Avântul Bârsana, de pe Pro TV, a fost urmărită, în fiecare minut, de aproape 2,2 milioane de români, cu 500.000 mai mulți decât locul doi, Antena 1, cu Next Star. Locul al treilea, Acasă TV, a avut rezultate mult în urma primilor clasați: 662.000 de români la nivel național.

URBAN. Și la orașe, meciul Stelei a fost pe primul loc: 1,2 milioane de telespectatori din mediul urban au văzut partida de pe Pro TV. La Negru se uitau puțin peste un milion de orășeni.

Ca și la nivel național, și la orașe este o diferență foarte mare între primele două clasate și restul plutonului. Acasă TV, locul al treilea, a avut o audiență de până în 300.000 de telespectatori pe minut la orașe.

COMERCIAL. Din publicul partidei de pe Pro TV, 629.000 de telespectatori pe minut au fost din segmentul 18-49 de ani (11,3 rating comercial). Pe intervalul Steaua – Bârsana, Antena 1 avea, cu Dan Negru și Next Star, 389.000 de persoane din acest target (7 rating).

Audiența posturilor TV pe intervalul partidei Steaua – Avantul Bârsana, la nivel NAȚIONAL:

NATIONAL   Nr. persoane   Rating%   Share%  
Pro TV 2.177.000 11,4 22,7
Antena 1 1.665.000 8,8 17,4
Acasa 662.000 3,5 6,9
Kanal D 443.000 2,3 4,6
National TV 408.000 2,1 4,3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audiența posturilor TV pe intervalul partidei Steaua – Avantul Bârsana, în mediul URBAN:

URBAN   Nr. persoane   Rating%   Share%  
Pro TV 1.204.000 11,5 23,2
Antena 1 1.015.000 9,7 19,5
Acasa 271.000 2,6 5,2
National TV 248.000 2,4 4,8
Antena 3 242.000 2,3 4,7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Vezi, d'aia nu-I bine sa tragi concluzii pripite, dupa un singur meci.
    Dupa rezultatele de sambata, cand meciul cu Timisoara (o echipa mult mai cunoscuta si cu suporteri numerosi) a avut o audienta la jumatate, se pare ca nu conteaza doar Steaua, ci si televiziunea care da meciul si ce pot vedea romanii pe celelalte canale.
  • Nu-i subestimati pe stelisti;ei stiu ca Chelsy e un fel de barsana 2.Vreau sa anticipez scorul!Desi sunt convins ca nu va fi un meci simplu,din contra va fi unul de lupta.Ca care pe cacare.
  • Steaua e numai unu, de aceea cancanistii de la trustul prost tv au televizat meciul direct pe postul Cacantv, ma mir cum de nu l-au pus pe platforma online ca si asa ne-au inebunit reclama ii se face...

Trimite un comentariu