Skip to main content

Vietnamul interzice discutarea şi difuzarea ştirilor în mediul online

 

internet vietnam
Sursa foto: Adevarul

Publicitate

Moartea libertăţii de informare în Vietnam. Hanoiul a dat o lege prin care interzice discutarea şi difuzarea ştirilor în mediul online, scrie Adevarul, care citeaza agenţia de presă spaniolă Europa Press.

Legea care interzice internauţilor să discute despre subiectele de actualitate a intrat în vigoare duminică, în Vietnam, în ciuda valului de critici pe care l-a suscitat din partea activiştilor pentru drepturile omului şi a guvernelor străine

Prin decretul guvernamental numărul 72 se limitează schimbul de informaţii cu caracter personal în mediul online, prin intermediul paginilor web şi a reţelelor sociale, fiind complet interzise difuzarea şi discutarea ştirilor, mai notează agenţia.

Practic, textul incriminează difuzarea şi discutarea oricărui material care se opune directivelor regimului comunist de la Hanoi şi care „periclitează siguranţa naţională”. Mai mult, legea obligă companiile de Interne care vor să opereze pe teritoriul ţării asiatice să o facă prin serverele vietnameze, potrivit BBC.

Fiindcă opozanţii regimului de la Hanoi au început să câştige tot mai mult teren, mai ales pe reţelele sociale, comuniştii s-au hotărât să elaboreze această lege. Chiar şi în lipsa unei asemenea legi, autorităţile vietnameze au băgat după gratii zeci de activişti şi bloggeri.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus