Skip to main content

Distractis „coboară” în pivniță și intră în grila TVR cu Distilat de comedie. Trupa Iris, invitată la prima ediție

 

Distractis, Distilat de comedie_DSC2835

Publicitate

Distractis revine în grila TVR 1, de luni, 4 noiembrie, de la 21.00, cu show-ul Distractis Show - Distilat de comedie.

„Emisiunea se adresează publicului de orice vârstă din mediul urban sau rural cu studii medii şi superioare. Publicul de alte vârste sau cu studii mai mici decât medii este binevenit. Important este să râdem împreună!", sunt de părere membrii grupului Distractis.

Din echipa Distractis fac parte Ioan Gyuri Pascu, Cristi Greţcu, Doru Antonesi, Doru Pârcălabu, Cătălin Mireuţă, Florin Constantin, Silviu Petcu, Valentin Gora, Dan Rădulescu, Simona Stoicescu, Ella Prodan, Ilona Brezoianu şi Eduard Cârlan.

Cristi Greţcu este moderatorul noului show, iar acţiunea se petrece, de cele mai multe ori, într-o pivniţă. Fiecare ediţie va cuprinde monologul moderatorului, comentat de specialiştii Haşmaţuchi, Haşeganu şi Haşureanu, o scenată de ficţiune – Întâmplări de zi cu zi sau noapte cu noapte, tratate într-o cheie fictivă, dar şi prezenţa unui invitat muzical – la prima ediţie, invitaţi sunt membrii trupei Iris.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu