Skip to main content

PRESA DE AZI. Timişoreana a luat din nou primele pagini din sport

 

ziarele de sport, 15 octPrimele pagini ale celor două ziare de sport sunt şi astăzi aproape identice, înaintea meciului Naţionalei cu echipa Estoniei. Mesajul este acelaşi, doar imaginile de fundal sunt diferite. “Toată România susţine România!” - apare scris pe prima pagină a ziarelor ProSport şi Gazeta Sporturilor. Ambele pagini sunt branduite Timişoreana.

Publicitate

Partida dintre România şi Estonia, care se va juca pe Arena Naţională, va fi difuzată astăzi de Antena 1, începând cu ora 21.00.

De ce seamănă cele două coperţi? Ambele pagini au fost cumpărate de Timişoreana. Acest lucru a devenit deja un obicei. În ultima perioadă, înaintea fiecărui meci al Naţionalei, marca de bere branduieşte primele pagini ale ziarelor cu logo-ul său şi cu un mesaj de susţinere la adresa echipei.

Timişoreana a mai cumpărat primele pagini ale ziarelor de sport în acelaşi scop în ziua meciurilor jucate de echipa României cu Ungaria şi cu Turcia.

Timişoreana face acest lucru în contextul în care marca de bere este sponsorul oficial al echipei Naţionale.

Florin Salam, pe prima pagină a tabloidelor

Tabloidele Click! şi Libertatea îşi deschid ediţiile de astăzi cu articole despre audierea manelistului Florin Salam într-un dosar de trafic şi consum de droguri de mare risc. “Da, am tras pe nas cocaină”, titrează ziarul Libertatea.

Tabloidul scrie că “Florin Salam a dat ieri cu subsemnatul în faţa procurorilor DIICOT într-un caz legat de trafic şi consum de droguri. Conform unor surse judiciare, manelistul i-a şocat pe procurori, cărora le-a fi declarat senin: Da, am tras pe nas Cocaină!”.

Click! se întreabă: “Florin Salam, săltat când lua cocaină?”. Tabloidul editat de Adevărul Holding scrie că Florin Salam “A căzut în patima jocurilor de noroc, s-a băgat în datorii de jumătate de milion de euro, şi-a vândut vila şi s-a mutat la hotel, acum a fost prins şi cu cocaină în nas”.

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor

  • Adevărul are pe prima pagină un articol despre “Scandalul etichetelor bilingve” în care o femeie de etnie maghiară din Târgu-Mureş a fost amendată cu 1.500 de lei pentru că le-a oferit comercianţilor dintr-o piaţă etichete bilingve. Autorităţile au amendat-o pentru că au considerat că femeia a împărţit fluturaşi publicitari fără aviz.
  • Evenimentul zilei scrie despre “Ultimul eşec al lui Fenechiu ca ministru: licitaţia de 138 de milioane de euro a fost blocată”. Contractul despre care scrie EVZ viza amplasarea unor instalaţii de semnalizare pe două porţiuni ale Coridorului IV Pan European.
  • Ziarul România liberă îşi deschide ediţia de astăzi cu un alt caz de plagiat în rândul miniştrilor. “Ministrul Corlăţean a copiat ca să ajungă conferenţiar universitar”, titrează România liberă pe prima pagină.

Vedeţi cu arată primele pagini ale ziarelor, în secţiunea PRESA DE AZI.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • eu eu
    dupa drogul cocaina urmeaza tot cocaina nu bere .
    i-mi povestea un prieten caci prin anii 2008 -2009 aveau prime de la servici in spital clinic de urgenta bagdasar arsenii , o data la patru luni de zile , de doua trei sute de roni , de patru ori pe anul de zile si bilete de vara de vancante spre mare litoral in doua persoane . tot el suparat i-mi povestea ca s-ar fi scos acele bilete pe motivul criza .
    au mintit cu criza caci de la el am inteles se dadeau si de dau inca sin zilele anului 2015 pe sub mana proxenetilor cu prostituatele de pe internet aspecte de video chat glizati glisate , e intre ei bagdasar arsenii si din salariul lui al povestitorului si al altor persoane angajati luau 450 -500 de roni pe motivul criza si inca aeeasi procedura . aceea nu e imflatie .
    biletele de la bagdasar arsenii de rand de 6 nopti cazare moca si un mic dejun inclus nu au la baza drogurile heroina, preluate de alte persoane si folosind acelasi nume al aptului de munca inscriptionate batude de masini standard si ajunsi pe sub mana la alte persoane se consuma in moteluri hoteluri droguri precum cocaina iar s.r.i strange cu microfoane spion intre ei fiind cazul decat sunetele naaaafffff , cornetul pe nas .
    au mascat prostitutia din romania , prostitutia nu plateste taxe dar se considera radical ca ar strange bani pentru insusi persoanele cand de fapt consumul la drogul de cocaina un gram de cocaina in tara romania sa ieftinit de la 100 de euro la 70-80 de euro .

Trimite un comentariu

sus