Skip to main content

Reclamele la suplimente alimentare, noi reguli în viitorul apropiat

 

suplimente alimentare 2
Sursa foto: Euforia.tv

Publicitate

Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) urmăresc o îmbunătățire a reglementărilor privind comunicările comerciale care vizează suplimentele alimentare.

“La nivelul RAC, urmează să fie constituit în curând un comitet de lucru, din care vor face parte şi membri ai CNA, al cărui scop va fi revizuirea Codului de bune practici în publicitate”, a declarat Oana Cociaşu, preşedintele Consiliului Român pentru Publicitate în cadrul evenimentului "Particularităţile comunicării comerciale privind suplimentele alimentare", care a avut loc astăzi.

Membrii CNA prezenți la evenimentul organizat de RAC au fost de părere că și Codul audiovizualului necesită unele îmbunătățiri privind reglementarea acestui domeniu din punct de vedere al comunicărilor comerciale care apar la posturile de radio și televiziune.

“Avem nevoie de un Cod cât mai clar. Este necesar ca mai multe aspecte din Codul audiovizualului, care au fost preluate din Codul RAC, să fie analizate și actualizate”, a spus Narcisa Iorga, membru CNA.

În urma grupului de lucru care va fi constituit de Consiliul Român pentru Publicitare și la care vor participa membri ai CNA și reprezentanți ai PRISA (Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare), la actualul Cod de bune practici în publicitate va fi adăugat și codul de autoreglementare al PRISA.

“Facem tot posibilul ca să reglementăm cât mai mult acest domeniu al comunicării, astfel încât să ne raliem şi normelor europene şi Codului de bune practici în comunicarea comercială”, a mai declarat Oana Cociașu.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Român pentru Publicitate (RAC), în colaborare cu Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare (PRISA) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Printre participanții la eveniment s-au numărat:

  • mai mulţi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), între care Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Monica Gubernat, Laura Georgescu (Președinte CNA) și Christian Mititelu,
  • Cătălin Vicol, preşedintele PRISA (Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare),
  • Tatiana Onisei, şeful Serviciului Naţional pentru Plante Medicinale, Aromatice şi Produse ale Stupului (SNPMAPS), din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti.

RAC: A crescut simțitor numărul de cazuri sesizate la RAC privind publicitate la suplimente alimentare

Laura Frunzeti, directorul executiv al RAC, a spus că, în ultimii ani, a crescut numărul sesizărilor primite de organizația pe care o reprezintă privind publicitatea la suplimente alimentare.

sesizari rac pe suplimente alimentare
Sursa foto: Consiliul Român pentru Publicitate

Anul acesta, RAC a analizat 16 reclamații privind suplimentele alimentare și a constatat încălcări în 9 cazuri. În 2012 au fost analizate 9 cazuri, din care la trei s-au constatat încălcări. Iar în 2011 din 6 sesizări s-a constatat încălcări doar într-un caz.

top incalcari rac suplimente alimentare
Sursa foto: Consiliul Român pentru Publicitate

Cele mai frecvente încălcări ale Codului RAC sesizate în privința publicității la suplimentele alimentare

  • prevederi specifice comunicării pentru suplimente alimentare,
  • încălcări ale principiilor generale ale unei comunicări comerciale,
  • aspecte privind probarea afirmaţiilor făcute în respectiva comunicare comercială,
  • încălcarea articolelor care reglementează prezenţa unui medic, a unor vedete, a minorilor în aceste tipuri de comunicări comerciale.

Cele mai multe reclame interzise anul acesta de CNA sunt cele la suplimente alimentare.Consiliul Național al Audiovizualului a scos de pe TV spoturi la următoarele produse ArtroStop, ArtroStop Rapid, Urinal Akut, Zeolit și ColonHelp, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu