Skip to main content

Consiliul Concurenței, îngrijorat de tranzacția Burda - Sanoma: „este de natură să ridice obstacole în calea concurenţei”

 

consiliul concurentei realitatea net

Publicitate

Tranzacția prin care Burda cumpără Sanoma "este de natură să ridice obstacole semnificative în calea concurenţei efective" spune Consiliul Concurenței într-o poziție oficială.

Documentul Consiliului Concurenței, pe care Paginademedia.ro îl publică în continuare "a identificat principalele probleme de ordin concurenţial".

Consiliul Concurenței:

"Cotele mari de piaţă rezultate în urma concentrării respective” pe piaţa revistelor de masă, respectiv piaţa publicităţii prin intermediul revistelor de masă, pe piaţa revistelor de decoraţiuni interioare, pe piaţa revistelor pentru părinţi, piaţa publicităţii prin intermediul revistelor pentru părinţi."

Burda se angajează că vinde o parte din titluri. Promisiunile Burda, în dezbatere publică

Burda se angajează să vândă o parte din titluri dacă tranzacția cu Sanoma se va finaliza, arată documentul Consiliului Concurenței. De ce? "În vederea înlăturării îngrijorărilor de ordin concurenţial identificate în analiza operaţiunii de preluare a Sanoma Hearst România SRL".

Dacă tranzacția se va face, vor fi vândute atât titluri care acum sunt la Burda, dar și reviste editate în prezent de către Sanoma. Potențialii cumpărători vor fi aduși la cunoștința Consiliului Concurenței. Burda precizează că personalul nu va fi transferat în urma tranzacțiilor.

Care sunt titlurile care urmează să fie vândute:

  • Rețete: Bucătăria de azi: titlul este editat în prezent de Sanoma
  • Ioana Visul Copiilor: revistă editată de Burda
  • Ioana Vine Barza: titlul acum în portofoliul Burda
  • Casa de vacanță: revistă de decorațiuni editată de Burda România

Consiliul Concurenței a decis să supună dezbaterii publice angajamentele companiei Burda în urma procesului prin care cumpără Sanoma.

"Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de către Burda Verlag Osteuropa GMBH şi Burda România SRL până la data de 11 noiembrie 2013", mai arată documentul.

Burda - Sanoma, o tranzacție anunțată în vară. Ce titluri dețin cei doi publisheri

Burda România a anunțat în luna august preluarea integrală a Sanoma Hearst România, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Burda International GmbH a achiziționat toate activitățile Sanoma Hearst în România, rezultând un grup cu 35 de titluri și mai mult de 40 de servicii media online.

Portofoliu Burda, după tranzacție, este format din mai multe titluri, printre care Marie Claire, Esquire, Men's Health, Auto Motor și Sport și National Geographic, Practic în bucătărie, Casa Lux, Ioana, Grădina mea de vis, Harper's Bazaar, Cosmopolitan etc.

Găsiți angajamentele Burda AICI

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu