Skip to main content

Duminica filmului românesc, de pe TVR2, dedicată actorului Gheorghe Dinică

 

Gheorghe Dinică - Prin cenunșa imperiului
Gheorghe Dinică - Prin cenunșa imperiului

Publicitate

În această duminică, cu numai câteva zile înainte de comemorarea a patru ani de la dispariţia actorului Gheorghe Dinică, TVR 2 a pregătit la Duminica filmului românesc, două dintre cele mai reprezentative filme în care a jucat acesta.

Este vorba de drama Prin cenuşa Imperiului şi de comedia De ce trag clopotele, Mitică?.

Duminica filmului românesc este un proiect lansat, în această toamnă, de TVR 2 în cadrul căruia sunt difuzate filme din ciclul mari actori, mari regizori, mari producţii cinematografice.

Despre cele două filme cu Dinică

gheorghe dinica

De la ora 14.10, intră în emisie drama Prin cenuşa Imperiului, în regia lui Andrei Blaier, în care Gheorghe Dinică joacă alături de alţi mari actori români: Cornel Coman, Gabriel Oseciuc, Ştefan Sileanu.

"Inspirată de romanul "Jocul cu moartea" de Zaharia Stancu, acţiunea este plasată în 1917 şi surprinde, metaforic, destrămarea unui imperiu şi renaşterea naţiunilor care-şi reclamau independenţa. Două personaje se deplasează aproape fantomatic "prin cenușa imperiului" austro-ungar, surprins în agonia de dinaintea dispariţiei sale: Darie, un tânăr încă neatins de mizeria lumii, şi Diplomatul, un cinic cu pretenţii de nobleţe", este descris filmul într-un comunicat al postului public.

De la ora 20.10 este programată comedia De ce trag clopotele, Mitică ?, în regia lui Lucian Pintilie, în care Gheorghe Dinică apare alături de Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Ştefan Iordache, Mitică Popescu şi alţii.

Filmul are la bază un scenariu alcătuit din mai multe texte scrise de Ion Luca Caragiale. Din cauza satirei sale acide, filmul a fost interzis din ordinul personal al lui Nicolae Ceaușescu, fiind difuzat de-abia după 1990.

Gheorghe Dinică joacă rolul lui Nae Girimea, bărbierul şi Don Juan-ul cartierului.
În egală măsură satiră politică şi de moravuri, filmul surprinde temele recurente ale lui Caragiale, îmbinând comicul burlesc cu frenezia nesănătoasă, şi pe alocuri tristă, a personajelor.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu