Skip to main content

Ioana Blaj: „Nu voi face parte din emisiunea iComedy și nu am semnat niciun contract în acest sens”

 

Ioana Blaj - Sursa foto: Adevărul
Ioana Blaj - Sursa foto: Adevărul

Publicitate

Actrița Ioana Blaj a dezmințit informația potrivit căreia ar intra întra în echipa iComedy. „Nu voi face parte din emisiunea iComedy și nu am semnat niciun contract în acest sens”, a anunțat pe pagina sa de Facebook.

„În momentul acesta eu sunt canalizata pe proiectele la care am filmat toată vara și pe ceea ce urmează să filmez, după castingurile pe care le-am dat în vară. Este vorba de o producție Libra Film, o producție HBO și două producții Media Pro", a mai precizat actrița.

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Ioana Blaj a participat la Antena 1 la un casting pentru un rol de "asistentă inteligentă". Conform acelorași surse, era însă vorba de o apariție episodică. În momentul în care s-a pus problema ca rolul să fie permanent, Ioana Blaj nu a fost de acord cu propunerea.

Informația potrivit căreia Ioana Blaj va face parte din echipa iComedy a fost publicată pe site-ul Antenei 1, care a anunțat că noua emisiune, ce va fi lansată din 22 noiembrie, va avea și o asistentă inteligentă. "Am avut un casting și am ales două tinere actrițe. Una dintre ele este Ioana Blaj", a declarat Mikey Hash, realizatorul emisiunii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • e tare tipa...poate are alte proiecte mai interesante in vizor...cine stie? oricum, momentan sunt doar speculatii. ramane de vazut ce va fi

Trimite un comentariu