Skip to main content

Meciul Grecia - România nu se va vedea la TVR. Televiziunea nu a avut 270.000 de euro

 

camera fotbal ProSport

Publicitate

Partida de baraj Grecia - România nu se va vedea la TVR. Conducerea instituţiei nu a aprobat plata pentru această partidă, care s-ar fi ridicat la 270.000 de euro.

Detalii, în continuare:

Conducerea executivă a TVR a propus spre avizare Consiliului de Administraţie (CA) achiziţionarea drepturilor de difuzare a meciului Grecia-România, pentru o sumă eşalonată de 270.000 de euro.

Consiliul de Administraţie al televiziunii publice a solicitat, însă, reducerea preţului, fapt pentru care TVR nu va putea difuza această partidă, scrie Mediafax.

Echipa naţională a României va întâlni Grecia în barajul pentru calificarea la Cupa Mondiala din 2014. Prima mansa va avea loc la Atena, pe 15 noiembrie, în timp ce returul este programat patru zile mai tarziu (19 noiembrie), pe National Arena.

Meci puternic între Ada Meseşan şi Claudiu Săftoiu

Ada Meseşan, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a transmis, ieri, agenţiei Mediafax, un punct de vedere în care l-a acuzat pe Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general (PDG) al Televiziunii Române, că vrea să cumpere cu 270.000 euro drepturile de difuzare a meciului de fotbal Grecia-România, fără să respecte procedurile legale din TVR.

Ada Meseşan, membru în CA al SRTV:

"Conducerea executivă a TVR a încălcat procerile legale prin care era obligată să prezinte CA negocierile purtate pentru achiziţionarea meciului, părţile implicate şi sumele aferente negocierilor.

TVR nu este interesată să-şi îndeplinească funcţia publică de a oferi telespectatorilor un meci de miză, ci este interesată să toace o sumă uriaşă, respectiv 270.000 de euro, pentru satisfacerea intereselor personale sau de grup, încălcând procedurile legale.

Faptul că executivul TVR le cere membrilor CA să voteze prin email, foarte rapid, scoaterea unei sume considerabile din bugetul instituţiei fără să prezinte acte justificative pentru acest demers demonstrează că legile după care funcţionează şi la care trebuie să se raporteze TVR sunt complet şi repetat ignorate/ încălcate de conducerea executivă a instituţiei", a declarat Ada Meseşan.

Pe de altă parte, contactat ieri de Mediafax, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, a spus că membrii CA au solicitat reducerea preţului de 270.000 de euro, fapt pentru care TVR nu se mai califică în competiţia pentru achiziţia drepturilor de difuzare a meciului Grecia - România, manşa tur a barajului de calificare pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2014.

"Această hotărâre de Comitet Director a fost trimis spre avizare Consiliului de Administraţie. Acesta s-a manifestat pentru, dar cu condiţia de a reduce preţul, ori în încercarea respectării acestei condiţii SRTv nu s-a mai calificat în competiţia pentru a obţine drepturile de difuzare a meciului dintre România şi Grecia de la Atena. Am insistat împreună cu Comitetul Director într-o formulă prudentă de a obţine avizul Consiliului de Administraţie, în condiţiile în care am obţinut o eşalonare a costurilor, dar lucrul acesta a fost de natură să inducă o nesiguranţă în votul Consiliul de Administraţie. Consider că decizia finală este o decizie onestă a Consiliului de Administraţie, o salut, şi în acelaşi timp îmi exprim regretul că televiziunea publică nu poate să transmită meciul tur al posibilei calificări a echipei României la Campionatul Mondial", a spus Claudiu Săftoiu.

Totodată, acesta a precizat că pentru televiziunea publică difuzarea unui meci al naţionalei de fotbal a României este foarte important. "În primul rând pentru că avem o datorie faţă de telespectatorii noştri, faţă de cei care plătesc taxa TV, dar şi pentru ca misiunea publică a televiziunii naţionale să fie îndeplinită", a spus Săftoiu.

Ada Meseşan: de ce TVR a cedat Antenei 1 difuzarea meciului retur România - Grecia. Săftoiu: Antena are contract cu FRF

Ada Meseşan a spus că aşteaptă un răspuns de la conducerea executivă a TVR, care să explice "de ce a cedat trustului Intact - Antena 1 difuzarea meciului retur România - Grecia care, probabil, are un preţ mai redus, dar cu siguranţă prezintă un interes mai mare şi, implicit, un rating mai mare".

"Din această cedare înţeleg că executivul TVR este interesat să satisfacă interesele comerciale ale Antena 1 şi nu cum ipocrit se pronunţă, să satisfacă interesele telespectatorilor", a mai spus Ada Meseşan.

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, a precizat, pentru Mediafax, că TVR nu poate obţine drepturile de difuzare a meciurilor de acasă ale naţionalei de fotbal a României, pentru că există un contract între Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Antena 1, prin care toate meciurile de acasă sunt deja angajate în urma unui contract stabilit între cele două entităţi.

"Mai mult decât atât, există o prelungire la contract pentru meciurile din play-off, aşa cum se întâmplă în cazul de faţă. Aşa că meciul retur al play-off-ului pe calificările la mondiale este deja dat prin contract Antenei 1, potrivit înţelegerii dintre FRF şi Antena 1", a spus Săftoiu.

El a precizat că TVR a încercat să se înscrie "la o licitaţie pentru meciurile din străinătate, pentru că acestea aparţin agenţiilor de drepturi sportive - acestea sunt patru la număr - şi care pun la bătaie difuzarea acestui meci (Grecia - România, n.r.)".

"Noi avem la dispoziţie 270.000 de euro, pe care îi puteam plăti în şapte rate, până în luna iunie a anului 2014", a spus Claudiu Săftoiu.

În ceea ce priveşte oportunitatea achiziţionării drepturilor pentru acest meci, Săftoiu a spus că CA-ul TVR a avut loc în 9 octombrie.

"Tragerea la sorţi a avut loc în 21 octombrie şi atunci am aflat că picăm cu Grecia, şi negocierile pentru obţinerea drepturilor de difuzare a meciului România - Grecia, care este un meci în deplasare, au început în 22 - 23 octombrie. De aceea, nu am putut anunţa, informa CA despre lucrul acesta, pentru că realitatea fotbalistică ne-a adus în această situaţie", a mai spus Săftoiu.

El a precizat că TVR şi-ar fi putut permite acest efort financiar, în condiţiile în care banii rezultaţi din vânzarea spaţiului de publicitate din timpul meciului ar fi fost de 110.000 de euro.

Ada Meseşan vrea explicaţii pentru "cheltuielile aberante" cu "achiziţionarea maşinilor de lux", cu "vara de lux" şi cu "deplasările inutile în metropole din Europa şi SUA"

Ada Meseşan a precizat că va continua să respingă "toate solicitările financiare exorbitante propuse de executivul TVR până când conducerea executivă nu va da explicaţii în faţa telespectatorilor, implicit a CA", pentru mai multe cheltuieli, care în opinia Adei Meseşan, sunt "aberante şi nejustificate".

Aceasta a mai afirmat că se referă la "achiziţionarea maşinilor de lux pentru TVR (o maşina la preţul de 40.000 de euro)", dar şi la "banii pentru vara de lux petrecută de favoriţii executivului TVR sub pretextul realizării unor emisiuni estivale cu rating jenant", "sumele uriaşe aprobate de acelaşi executiv al TVR repartizate emisiunilor de entertainement din grila de toamnă care, de asemenea, înregistrează un rating ruşinos".

Totodată, Ada Meseşan a făcut referire şi la "bugetul neruşinat stabilit şi asumat de executivul TVR pentru deplasarea inutilă a PDG al TVR, a directorului ştirilor TVR şi a altor prezentatori şi producători ai TVR în metropole din Europa şi din SUA sub pretextul promovării imaginii TVR şi a României". "De fapt, scopul a fost cel de turism neruşinat de lux pe banul public din care telespectatorul TVR nu s-a ales cu nimic", susţine Ada Meseşan.

Pe de altă parte, Ada Meseşan a mai spus că TVR are "contractuali de lux", antamaţi în scopuri "pur politico-electorale".

"Contractele supraestimate încheiate între TVR şi politicieni ai USL (Mihai Sturzu) şi analişti/ moderatori aflaţi în siajul USL, toţi aceşti «contractuali de lux» fiind antamaţi de TVR în scopuri pur politico-electorale. Reamintesc faptul că executivul TVR s-a lăudat cu «restructurarea personalului TVR motivând că aceasta a fost obligatorie pentru reabilitarea financiară a instituţiei. Mai mult, executivul TVR a promis că nu va mai face alte angajări/ contracte de persoane. Iată că restructurarea cu care s-a lăudat executivul TVR a reprezentat de fapt o epurare, scopul real al conducerii executive a TVR fiind transformarea TVR în USL - TV. Totul, pe banul public", a spus Ada Meseşan.

De asemenea, Ada Meseşan a precizat că va solicita un audit financiar în TVR şi va face şi o sesizare la DNA.

Cum a răspun Săftoiu celorlalte acuzaţii ale Adei Meseşan?

În ceea ce priveşte celelalte acuzaţii care i-au fost aduse de către Ada Meseşan, Claudiu Săftoiu spune că în luna octombrie a fost audiat la Comisia de cultură şi media din Senat, referitor "la aceste zvonuri, interpretări de presă cu privire la achiziţia celor 140 de maşini (de către TVR, n.r.), la procedura de achiziţie".

"Am explicat acolo în detaliu atât procedura de achiziţie, cât şi costurile referitoare la lansarea grilei generale a spaţiilor TVR. Am avut de acolo un feedback - prin explicarea detaliată, pe documente justificative a tuturor cheltuielilor - un feedback pozitiv, empatic aş putea spune, a membrilor Comisiei de cultură şi media din Senatul României, prin care domniile lor au aflat că televiziunea publică s-a încadrat strict în bugetele pe care le-a antamat în ceea ce priveşte dezvoltarea acestor proiecte şi că nu există în niciun fel o încălcare a legii, nici măcar a legilor interne cu privire la procedurile de achiziţie şi la proiectarea unor evenimente ale televiziunii publice", a spus Săftoiu.

El precizează că achiziţia celor 140 de maşini este în plină desfăşurare, iar procedura de achiziţie a fost deja publicată transparent în jurnalul european al achiziţiilor publice.

"Aşteptăm să se deschidă procesul de licitaţie, iar rezultatul va fi unul cu mult mai puţin sub aşteptările celor care s-au panicat că televiziunea publică cheltuie atât. De fapt, preţul de bază al unui autoturism este de 18.500 de euro, în niciun caz de 40.000 cum s-a vehiculat, dar aceasta nu va fi o sumă exactă decât în momentul în care rezultatul procedurii de achiziţie va fi făcut public", a explicat Claudiu Săftoiu.

Claudiu Săftoiu:

"În ceea ce priveşte celelelate puncte de vedere, pentru mine este evident clar că grila pe care am propus-o telespectatorilor români începând cu luna octombrie este una care încearcă să aducă în atenţie potenţialul profesioniştilor din televiziunea publică. Faptul că un membru al Parlamentului este un invitat permanent, dar nu realizează emisiunea respectivă, şi mă refer la domnul Mihai Sturzu, ne-a fost cumva confirmat printr-o decizie a CNA-ului care permite persoanelor politice să participe la emisiuni în condiţiile în care nu fac propagandă sau nu vorbesc despre un context politic anume. Toate aceste aprobări au fost trecute prin votul Comitetului Director, inclusiv al Consiliului de Administraţie. Şi din punctul acesta de vedere nu cred că există un impediment pentru prezenţele de talent (în emisiuni, n.r.) ale unor reprezentanţi ai spectrului politic", a mai spus Săftoiu.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cristian cristian
    este o rusine de proportii , niste nesimtiti ordinari........
  • george george
    Rusine e putin spus. Astia se lafaie in banii tuturor celor care consumam curent electric si nu vor sa plateasca un meci de interes national???.....nu mai este televiziunea nationla???
  • suciu stefan suciu stefan
    rusine .NU aveti nici un respect pentru romanii din strainatate.Nu putem prinde antena1 de cand a fost scoasa asa ca ne uitam la cai verzi pe pereti.TVR1 rusine sa va fie ca nu sunte-ti in stare sa transmite-ti meciul
  • Marian Marian
    TVR a aratat inca o data cat de slab pregatita este din toate punctele de vedere. Meciul Romania Grecia putea fi o rampa de lansare in grila de programe si asa de mult expirata. Lasand la o parte acest aspect, bine pentru Romania ca meciul se va vedea si la TV, a avut grija de acest aspect o televiziune de nisa. Rusine TVR!!!
  • Adriana Cucolos Adriana Cucolos
    Am stat linistiti. Ori ce ziceai? Uite ca TVR nu transmite meciul si emisiunea andrelei marin e la fel de proasta ca inainte.
  • Andrei.Su Andrei.Su
    Ce inseamna, de fapt, televizunea nationala? Pe cine reprezinta aceasta? Se stiem, printr-un indicator foarte clar, audienta, ca fotbalul este o investitie profitabila. Dar costul de oportuinitate a fost considerat prea mare de cei care ne reprezinta pe noi, toti, prin televiziunea publica?
    Prin urmare, vom vedea meciul Grecia-Romania LIVE, dar in alta parte. Pentru ca nu putem decide noi ceea ce ne dorim.
  • Tabloidus Tabloidus
    Un singur cuvant: IMBECILI.
  • AnonimRo AnonimRo
    doresc sa se inchida Televizunea Romana TVR ca platim de giaba in taxa tv ( tvr ) ca dau numai porcari , au o suta de canale tvr si toate sunt porcari , cel mai tare tv a fost si ramane + sigur va mai fi PRO TV si PRO CINEMA + SPORTRO ( si acestia nu sunt cu taxa ) , car este mai tare si de cat prima tv , kanal d , National tv , b1tv , etc romanesc . Asa ca jos TVR ca sunt mincinosi si mafioti + corupti, etc .
  • ionut ionut
    e o decizie foarte proasta din partea tvr ,cum poti transmite meciurile lui olguta care nu scot nici 500.000 de telespectatori si sa nu transmiti meciul romanie care scoate o audienta foarte mare.POLITICA SCHIMBA TVR
  • Horea Horea
    Mai e una - Eveline - pe TVR2.
    E recent parasutata in tvr direct pe sticla. A cui mai e si asta si cu cat e platita, cine mai stie?
    Da, "banda" lui Elwis se tot largeste! Pe banii cui?
  • Horea Horea
    Nu Primariei i-a dat.
    E vorba de ... Olguţa!
  • Horea Horea
    A "zis" si asta vara dar, degeaba.
    "Gasca mea", cu majoritate de voturi, a invins!
  • iulian28 iulian28
    stati linistiti...TVR va transmite meciul Grecia-Romania.Iar Andreea Marin are emisiune f buna la TVR.Nu mai fiti rau intentionati ca nici celelalte televiziuni nu sunt mai bune.
  • mile mile
    pro tv nu vrea sa cumpere meciuri scumpe,
  • livia pila livia pila
    Ieri a fost mare chef mare pentru și părintre mai marii politici aiTVR. Numitul ZGABERCEA CRISTIAN si-aserbat ziua de nastere la un restaurant de fite. A fost prezent si num,tulu SAFTOIU ELWIS CLAUDIU. Darul a fost in plic. Toti cei prezenti ar trebui anchetati si saltati de DNA:

Trimite un comentariu

sus