Skip to main content

Discuții pe tema premiilor CNA. Doi membri spun că nu au fost consultați în privința premiilor

 

Foto: Paginademedia.ro
Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

Doi dintre membrii CNA, Narcisa Iorga și Florin Gabrea, au contestat premiile acordate ieri de către instituție mai multor personalități și emisiuni. Cei doi membri au precizat că nu au fost informați și consultați în legătură cu aceste premii.

„Am aflat din presă de aceste premii, doamna președinte și cred că nu este corect și protestez vehement”, a declarat Florin Gabrea, membru CNA.

„Cred că ar fi trebuit să fim puși la curent cu tematica, cu nominalizările. Ori eu nu știm nimic. E adevărat eu am fost în concediu medical, dar problema a fost la plămâni, restul organelor erau prezente. Aceste premii au fost un fel de captazio benevolentze”, a mai spus Florin Gabrea.

Laura Georgescu, președintele CNA, a evitat să facă vreun comentariu pe marginea precizărilor lui Florin Gabrea și a propus spre aprobare ordinea de zi de astăzi. Narcisa Iorga a intervenit, precizând: „Am impresia că ne lăsați să vorbim ca să fim ridiculizați. CNA este un organism colegial, iar deciziile și tot ce ține de reprezentarea acestei instituții trebuie luat în conformitate cu legea și regulile de organizare, adică consultându-vă și având acordul a cel puțin opt membri. Ieri ați fost șase membri. Eu nu am fost convocată în niciun fel”, a spus Narcisa Iorga.

„Vreau să solicit din partea tuturor membrilor care au participat ieri cu o poziție publică referitor la activitatea de ieri. Nu CNA a înmânat premiile. Trebuiau să fie măcar niște consultări, pe mail, dacă nu se putea altfel. Ați dat niște premii în nume personal. Aștept o explicație din partea celor prezenți ieri”, a mai spus Narcisa Iorga.

Marți seară, Valentin Jucan, un alt membru CNA, a trimis presei un punct de vedere prin care anunța că nu a fost informat și nici consultat cu privire la premiile CNA. (Detalii, AICI)

Laura Georgescu a precizat că va da explicații publice în pauza ședinței CNA de astăzi. „Mi se pare în neregulă să stăm să ținem oameni care au venit să fie audiați. Vă propunem să facem asta în pauza de la 13 la 14”, a spus președintele CNA.

Prezența lui Radu Călin Cristea la Realitatea TV, criticată

În plus, cei doi membri au criticat și prezența lui Radu Călin Cristea la postul Realitatea TV unde ar fi făcut comentarii politice. „Am înțeles că domnul Radu Călin Cristea a ajuns să fie ca domnul Ciuvică un participant la discuții politice foarte aplicate și foarte serioase”, a spus Florin Gabrea.

Narcisa Iorga a spus, la rândul său, că așteaptă din partea președintelui CNA o poziție în legătură cu „încălcarea codului etic” de către Radu Călin Cristea. Iorga se referea la articolul doi din Codul Etic al CNA, votat recent, care spune că „Membrii CNA vor acţiona, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod independent şi echidistant faţă de factorul politic, indiferent de convingerile lor personale, nu se vor angaja în nicio activitate politică.” „Ori domnul Radu Călin Cristea la Realitatea TV a făcut activitate politică”, a precizat Narcisa Iorga.

Citește și:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu