Skip to main content

Narcisa Iorga cere Comisiilor de cultură un raport special referitor la obiectivitatea CNA

 

VALIDARE - CANDIDATI CNANarcisa Iorga, membru CNA, solicită Comisiilor de cultură din Parlament un raport special de activitate cu privire la obiectivitatea și credibilitatea Consiliului Național al Audiovizualului.

Publicitate

"Vă solicit să analizați în ce măsură se asigură obiectivitatea deciziilor CNA câtă vreme parte din membrii săi participă în mod repetat în altă calitate decât cea de membri ai Consiliului la emisiuni realizate de radiodifuzorii aflați sub controlul Consiliului. (...) Cel puțin trei membri CNA admit colaborări tacite cu diverși radiodifuzori, în avantajul ambelor părți: promovare pe post contra protecție în CNA", spune Narcisa Iorga, într-o scrisoarea deschisă adresată senatorilor și deputaților, membri ai Comisiilor de cultură, artă și mijloace de informare în masă.

"Raportul ar putea analiza situația generală a activității Consiliului Național al Audiovizualului din perspectiva reducerii alarmante a credibilității sale", se mai arată în aceeași scrisoare.

Documentul trimis astăzi de Narcisa Iorga, membru al CNA, vine la câteva zile după ce aceasta, alături de Valentin Jucan (membru CNA) au solicitat public (13 decembrie) ca președintelui instituției, Laura Georgescu, să-și prezinte demisia.

Narcisa Iorga reamintește că în ședința CNA din 10 decembrie a solicitat președintelui CNA (Laura Georgescu) să facă public precizari cu privire la:

"1. acordarea premiilor unor radiodifuzori in numele CNA, dar fara acordul ori decizia CNA; nu am primit niciun punct de vedere nici din partea presedintelui CNA, nici din partea celorlalti cinci membri participanti la decernarea premiilor
2. incalcarea Codului etic de catre Radu Calin Cristea" (mai multe explicații în scrisoarea deschisă).

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, scrisoarea semnată de Narcisa Iorga

Către Comisiile pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă
În atenția senatorilor și deputaților, membri ai Comisiilor

Stimați senatori și deputați,

"Mă adresez Dumneavoastră, membrii Comisiilor pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, având în vedere atribuțiile de control asupra activității Consiliului Național al Audiovizualului întrucât consider că activitatea CNA nu corespunde obligației prevăzute de Legea audiovizualului nr.504/2002 de a fi garant al interesului public, ci este viciată de interesele meschine ale unora dintre membrii săi.

Vă solicit, prin prezenta, să analizați obiectivitatea membrilor CNA în raport cu radiodifuzorii la ale căror emisiuni participă în altă calitate decât cea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, având în vedere posibilitatea prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, anume ca Dumneavoastră să solicitați președintelui CNA un raport specific.

Pe lângă acest aspect, raportul ar putea analiza situația generală a activității Consiliului Național al Audiovizualului din perspectiva reducerii alarmante a credibilității sale.
Concret, vă semnalez faptul că unii membri ai Consiliului participă la emisiuni de radio sau de televiziune în altă calitate decât cea de membri ai CNA și în mod periodic. Devin, practic, colaboratori ai posturilor pe care apoi le controlează și reglementează în calitatea lor de membri CNA.

Speță:

La data de 9 decembrie a.c., dl Radu Călin Cristea, membru CNA, a fost prezentat în calitate de jurnalist într-o emisiune a unui radiodifuzor, unde a făcut exclusiv aprecieri de natură politică, așa cum reiese din fragmentele emisiunii pe care le anexez prezentei. În cadrul ședințelor publice ale CNA, votează constant împotriva aplicării sancțiunilor postului cu care domnia sa colaborează, refuzând să motiveze exprimarea votului, deși Legea audiovizualului art. 15 alin. (4) îl obligă la motivarea votului deschis. Mai mult, Codul etic al membrilor CNA, recent adoptat, interzice atât partizanatul politic, cât și pe cel față de radiodifuzori.

Dl Radu Călin Cristea obișnuiește să aibă activități explicit politice nu doar în cadrul unor emisiuni de radio și de televiziune, ci și în cadrul secțiunii editorial-politice a unei publicații. Le transpune, apoi, în cadrul ședințelor publice ale CNA, dincolo de analiza specifică acestui for de control și reglementare. Acesta este doar un exemplu. Mai sunt și altele. Or, Consiliul Național al Audiovizualului este, conform legii, un garant al interesului public, și nu un spațiu în care diverși membri ai săi să-și expună preferințele politice. Pentru aceasta există alte funcții în stat.

Calitatea de membru al CNA nu reprezintă nici o sinecură, nici un vehicul de promovare a intereselor personale prin intermediul posturilor de radio sau televiziune care sunt sub controlul CNA. Fiecare membru al Consiliului trebuie să-și păstreze obiectivitatea față de toți radiodifuzorii, față de toți actorii politici și față de public, iar nu să avantajeze posturile care îl promovează ca analist politic, ca scriitor, ca psiholg sau orice altă profesie, dincolo de funcția pe care temporar o ocupă în serviciul interesului public.

Având în vedere prevederile Legii audiovizualului nr.504/2002,
Art. 11 alin (6), ”Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus”,
Art. 12 alin. (2),”Calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau naştere unor conflicte de interese”,
Având în vedere îndoielile Comisiei Europene cu privire la eficacitatea activității de supraveghere desfășurate de către CNA, îndoieli exprimate în raportul MCV din ianuarie 2013,

Vă solicit să analizați în ce măsură se asigură obiectivitatea deciziilor CNA câtă vreme parte din membrii săi participă în mod repetat în altă calitate decât cea de membri ai Consiliului la emisiuni realizate de radiodifuzorii aflați sub controlul Consiliului.

Vă pot pune la dispoziție, în cazul în care veți considera că este de interes, situații statistice cu privire la votul acestor membri constant împotriva unor sancțiuni propuse pentru radiodifuzorii cu care aceștia colaborează.

Menționez că la data de 12 decembrie a.c., am solicitat în cadrul ședinței CNA o poziție publică a președintelui Laura Georgescu cu privire la aspectele pe care vi le semnalez, dar și față de acordarea unor premii anumitor radiodifuzori, în numele CNA, fără criterii transparente și fără acordul ori decizia Consiliului. Nu am primit niciun răspuns. Am solicitat apoi, alături de un alt membru CNA, demisia președintelui Consiliului, printre motivele invocate numărându-se și acestea. Drept răspuns, am înregistrat o nouă participare a aceluiași Radu Călin Cristea la o emisiune a aceluiași radiodifuzor, chiar aseară, 16 decembrie.

Apreciez că situația este pe cale să se agraveze, iar credibilitatea unicei autorități de reglementare și control în audiovizual este esențială, mai ales într-un an electoral dramatic, cum se anunță a fi anul 2014. Consider ar fi benefic activității prezente și viitoare a CNA un raport specific pe tema obiectivității membrilor CNA în raport cu radiodifuzorii, cu atât mai mult cu cât cel puțin trei membri CNA admit colaborări tacite cu diverși radiodifuzori, în avantajul ambelor părți: promovare pe post contra protecție în CNA."

Asigurându-vă de întreaga mea considerație,

Vă mulțumesc,
Narcisa IORGA

Membru al Consiliului Național al Audiovizualului

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Idei putine si fixe :). Mai bine ati merge zilnic la munca si v- ati face treaba pt care ati fost numita acolo. Nu partizanatul politic ...

Trimite un comentariu