Skip to main content

Societatea civilă: Atac la libertatea de exprimare. Insulta și calomnia reincriminate

 

presa-cu-lanturi - blogactivewatch
FOTO: blog ActiveWatch

Publicitate

Insulta şi calomnia au fost "reintroduse clandestin" în Codul Penal prin proiectul de lege aprobat, în urmă cu două zile, de Camera Deputaţilor, susţin reprezentanţii mai multor ONG-uri, printre care ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent și Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet.

Acestea cer preşedintelui să nu promulge legea, deoarece noile prevederi reprezintă "un atac la libertatea de exprimare".

"S-a ajuns la reintroducerea unui text desuet (...) Prin acest articol i se impune celui care face o afirmație să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situații, în special când e vorba de investigații jurnalistice în cazuri complexe/dificile.

Potrivit jurisprudenței CEDO, cel care face o afirmație, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancționat sub nicio formă dacă probează existența unei baze factuale rezonabile pentru afirmația sa", se mai arată în comunicatul de presă al ONG-urilor.

CONTEXT. Un proiect de lege vechi din noiembrie 2011 propunea abrogarea unui singur articol din Codul Penal, respectiv articolul 74 indice 1, însă el a fost modificat radial, "în condiţii cel puţin suspecte", cu o noapte înainte de a fi adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa de marţi, chiar de Ziua Drepturilor Omului, prin introducerea, pe lângă alte prevederi, a infracţiunilor de insultă şi calomnie, spun APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România), ActiveWatch, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet şi Centrul pentru Jurnalism Independent spun, într-un comunicat de presă remis Paginademedia.ro.

Această decizie aruncă la coș zece ani de eforturi ale societății pentru discriminarea insultei și calomniei

Cele patru organizații atrag atenția aspura faptului că "această decizie, luată fără consultare publică, aruncă la coş zece ani de eforturi ale societăţii pentru dezincriminarea insultei şi calomniei. Ea elimină România din rândul democraţiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele lui". Scrisoarea ONG-urilor, în articol.

Despre proiectul de lege referitor la insultă și calomnie

  • Camera Deputaţilor a adoptat, în urmă cu două zile, un proiect de lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente, printre care şi aduse în completarea articolelor privind insulta şi calomnia, după cum a relatat Mediafax.
  • Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen. Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii, mai scrie agenția de presă.
  • Potrivit articolului 205 - Insulta, "atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte".
  • Comisia juridică, printr-un amendament, a completat acest articol în ce priveşte pedeapsa pentru insultă, care poate fi amenda de la 150 de lei la 500 de lei.

Comunicatul de presă al celor patru ONG-uri

Atac la libertatea de exprimare: Insulta și calomnia reincriminate

Organizatiile semnatare protestează față de practicile antidemocratice adoptate și exersate de actuala majoritate parlamentară și cer public Președintelui României să nu promulge legea prin care, în mod clandestin, au fost reintroduse în Codul Penal infracțiunile de insultă și calomnie.

Amintim că în anul 2006, Parlamentul a hotărât abrogarea infracțiunilor de insultă și calomnie. În anul 2007, Curtea Constituțională a decis că infracțiunile de insultă și calomnie nu sunt abrogate, apoi, în anul 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că infracțiunile de insultă și calomnie sunt abrogate, iar în anul 2013 Curtea Constituțională a decis din nou că infracțiunile de insultă și calomnie nu sunt abrogate.
Dezincriminarea insultei și calomniei a adus statului român felicitări din partea OSCE și a condus la creșterea rating-ului de țară în clasamente internaționale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fără Frontiere.

Un proiect de lege vechi din 2011 (Pl-x 680/2011) propunea abrogarea unui singur articol din Codul Penal, respectiv articolul 74/1. În condiții cel putin suspecte, acest proiect de lege a fost radical schimbat cu o noapte înainte de a fi adoptat de Camera Deputaților în ședința din 10 decembrie 2013 (chiar de „Ziua drepturilor omului”), prin introducerea, pe lângă alte prevederi, a infracțiunilor de insultă și calomnie.

Această decizie, luată fără consultare publică, aruncă la coș zece ani de eforturi făcute de societate pentru dezincriminarea insultei și calomniei. Ea elimină România din rândul democrațiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele pe care le spune.

Amintim politicienilor că deciziile Curții Constituționale, invocate drept pretext pentru introducerea în Codul penal a infracțiunilor de insultă și calomnie, trebuie să respecte Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO – care au putere de lege în România. Impunerea obligației ca defăimarea să fie sancționată penal nu este susținută de niciun articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de nicio hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, din cauza grabei cu care s-a procedat la completarea și modificarea Codului Penal, s-a ajuns la reintroducerea unui text desuet, în vădită contradicție cu jurisprudența CEDO, și anume articolul 207 – proba verității.

Prin acest articol i se impune celui care face o afirmație să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situații, în special când e vorba de investigații jurnalistice în cazuri complexe/dificile.

Potrivit jurisprudenței CEDO (a se vedea cazul Dalban c. România, spre exemplu), cel care face o afirmație, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancționat sub nicio formă dacă probează existența unei baze factuale rezonabile pentru afirmația sa.

Este absolut necesar ca articolele 205-207, ce reincriminează insulta și calomnia, să fie scoase din Codul Penal, actuala formă a legii fiind o gravă agresiune la adresa libertății presei și a libertății de exprimare în general.

Organizațiile semnatare cer public Președintelui României să nu promulge legea prin care, în mod clandestin, au fost reintroduse în Codul Penal infracțiunile de insultă și calomnie.

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - APADOR-CH
ActiveWatch
Asociația pentru Tehnologie și Internet
Centrul pentru Jurnalism Independent
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Insultarea altor persoane nu e un drept, nu e ok, un exemplu firesc in Romania, cititi doar comentariile la stirea asta, de azi http://www.opiniatimisoarei.ro/unda-verde-la-uciderea-cainilor-fara-stapan-de-la-guvern-cand-vor-fi-omorati-primii-caini-la-timisoara-vier-pfoten-ia-pozitie-fata-de-normele-de-aplicare-a-legii-eutanasierii/12/12/2013/

Trimite un comentariu