Skip to main content

Antena 3, amendată cu 20.000 de lei pentru limbajul injurios de la Sinteza zilei și În gura presei

 

Foto: Paginademedia.ro
Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

Postul Antena 3 a fost amendat de CNA cu 20.000 de lei pentru o emisiune Sinteza zilei și două ediții În gura presei, difuzate în noiembrie, respectiv decembrie de postul de televiziune, în care realizatorii au folosit limbaj injurios.

Consiliul a avut în discuție, la pachet, mai multe ediții ale emisiunilor Sinteza zile, În gura presei precum și o știre despre „Bacteria de la Cotroceni”. De precizat că știrea despre Bacteria de la Cotroceni a rămas nesancționată.

Propunerea de sancționare a fost făcută de Christian Mititelu, membru CNA și a vizat edițiile din 2 și 3 decembrie ale emisiunii În gura presei și ediția din 14 noiembrie a Sintezei zilei.

CNA a considerată că a fost încălcat articolul 40 din Codul audiovizual: 

ART. 40(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.

(2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.

(3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Invitaţii emisiunii Sinteza zilei din 14 noiembrie au fost Dana Grecu, Bogdan Teodorescu, Mircea Badea şi Mugur Ciuvică. Printre comentariile făcute de invitați: „Averea fabuloasă a familiei Băsescu";" 6 palate la dispoziţia lui Băsescu"; "Familia prezidenţială în tandreţuri cu şeful securităţii"; "Implicarea oamenilor Statului în afacere"; "Un milion dubios de la Banca Statului"; "Dovada că Băsescu este implicat în trafic de influenţă"; "Băsescu cercetat în 2004 pentru spălare de bani"; "Dosarul, clasat din cauza imunităţii";

Din emisiunea În gura presei din 2 și 3 decembrie 2013:

  • „Că nu puteam să bag în seamă o formă de viaţă. Atât de nereuşită cum este Turcescu! Am zis, acuma însă bag în seamă un judecător; acuma bag în seamă judecătorul de la fond; deci eu când fac recurs fac împotriva instituţiei statului. Pe instituţia statului o bag în seamă; pe forma de viaţă nereuşită nu mi s-a părut necesar”
  • „Un bolnav mintal a spus despre mine, public, având în vedere audienţa lui nici n-aş spune public! A spus despre mine într-un cadru restrâns, ca să fim corecţi; mi-a zis aşa: Badea este un bou, un dobitoc şi un handicapat! Aicea – m-am distrat la bou şi dobitoc. Cumva dobitocul poate fi şi măgar, în cazul meu cu coada în faţă; un dobitoc poate să fie şi porcul care are “cap de porc”; boul e inclus în dobitoc.”
  • Întrebarea este: eu dacă mă întâlnesc cu forma de viaţă, cu bolnavul mintal şi-i dau o flegmă între ochi se pune că l-am criticat? Nu ştiu, zic! Eu nu mă pricep să dau flegme, pot să dau multe alte lucruri; asta cu flegmele nu mi-a ieşit niciodată!...Deci în accepţiunea lu’ Protv Magazin, astfel de afirmaţii sunt critici! Jurnalistice, desigur! M-am interesat şi eu cine este şef la coteţul ăsta, la ProTv Magazin, coteţ e o critică, nu vă simţiţi! Şi înţeleg că e o vacă!

Emisiunea În gura presei din 03.12.2013:

  • (Băsescu securist) Ce mă? Tu eşti ăla de condamni comunismul? Păi bă, pe tine te-a trimis partidul să lucrezi la Anvers, eşti nebun? Pe vremea lu’ nea Nicu! Băi securistule! Băi eşti unul dintre cei mai abjecţi securişti din ţara asta! Tu eşti împotriva...marş măi, ieşi măi de aici! Nesimţitule! (despre Traian Băsescu)
  • Mamă ce absorbant e Băsescu, vedeţi? E primul absorbent al ţării! Deşi îl cheamă Băsescu şi absorbantul nu se adresează zonei denumite de preşedinte, se învecinează dar nu chiar acolo, deci cel dintâi absorbant al ţării, domnul Băsescu, ţineţi minte cum absorbea el pe vremea lui Boc?
  • Declaraţie cu privire la procesul cu Turcescu:…mi s-a părut sub demnitatea mea să-l bag în seamă pe penibilul ăla! Nici n-am înţeles ce vrea, care-i problema şi nici nu m-a interesat să înţeleg ce vrea! Acum însă mă interesează! De ce? Pentru că a găsit el un judecător la Judecătoria sect. 3 care a zis că da, da, în parte...aici e vorba să bag în seamă un judecător care vrea să mă oblige pe mine...prietene, eşti bine cu capu? Du-te şi te tratează! Aici avem de judecat speţe nu cretinisme! În sfârşit! Am avut încredere în justiţie.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • eu nu ma uit la antene ca nu am chef, nu citesc nici presa lui felix, ca nu vreau sa le dau lingailor un ban din banii mei. dar mai citesc pe net ce se mai intampla in emisiunile si in articolele lor si ma crucesc... nu stiu ce o sa se faca lingaii astia cand o sa fie inchis voiculescu... probabil o sa spuna ca si tudor postelnicu: am fost un dobitoc. ti-e si scarba sa te uiti la ei... badea, ursu, gadea, grecu... imginile lor sunt sinonime cu termenul de mancator de ca... rahat, am vrut sa zic....
  • Las că banciu a luat 10000 pentru ceva mult mă rău. Parcă nu aveai voie să faci pe cineva ţigan în public, iar acesta a făcut o naţie şi rezultatul doar 10000 împărţiţi cu tribunul vaccin.
  • Doar 20.000 pentru abjectiile astea ? Inseamna ca in tara asta la TV poti sa te caci in capul omului live in direct si in exclusivitate ca vine aceasta RUSINE NATIONALA care este CNA si te mangaie cu o amenda de.....4000 de euro! Astia de la CNA nu pot reclamati la DNA ?

Trimite un comentariu