Skip to main content

Acces Direct și La Măruță, amendate pentru circul lui Guță: 70.000 de lei la Antena 1 și 50.000 la Pro TV

 

nicolae guta_cancan

Publicitate

Consiliul Național al Audiovizualului a decis, în sfârșit, o sancțiune pentru emisiunile tabloid La Măruță și Acces Direct pentru încălcarea legislației privind minorii. În emisiunile respective subiectul principal a fost viața personală a manelistului Nicolae Guță.  Subiectul a stat pe masa CNA încă din ședința din 9 ianuarie.

Astfel, Acces Direct s-a ales cu o amendă de 70.000 de lei, în timp ce La Măruță a primit o sancțiune de 50.000 de lei.

Vizate au fost edițiile din 9, 11, 12 şi 16 decembrie ale emisiunii realizate de Simona Gherghe, iar în cazul lui Măruță au fost luate în considerare ediţiile din 10, 11 şi 12 decembrie.

Consiliul a ajuns cu greu la aceste amenzi. După vizionarea din 9 ianuarie, reprezentanții CNA au făcut propuneri de amendare la data de 13 ianuarie, astfel: Narcisa Iorga a propus 150.000 de lei pentru Antena 1 și 50.000 de lei pentru Pro TV, Christian Mititelu a propus 100.000 de lei pentru Antena 1 și 40.000 la Pro TV, iar Monica Gubernat a vrut ca ambele posturi să fie sancționate cu câte 50.000 de lei. Niciuna dintre propuneri nu a reușit un număr de minimum șase voturi, așa cum spune legea. Prin urmare, votul a fost amânat.

Votul ar fi trebuit să fie reluat în discuție în ședința din 15 ianuarie, dar, surpriză: din primul punct pe ordinea de zi, acesta nu a mai fost discutat deloc.

Subiectul a mai fost pus de câteva ori pe ordinea de zi a CNA însă nu s-a mai ajuns la el. Astăzi, Christian Mititelu a fost cel care a propus o variată de compromis: 70.000 de lei la Antena 1 și 50.000 de lei la Pro TV. Christian Mititelu, Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu au fost cei care au votat „pentru” această variantă.

CONTEXT. Care au fost problemele de limbaj de la Acces Direct și La Măruță, potrivit monitorizăii CNA?

Acces Direct, din 28 noiembrie:

În emisiunea Acces direct din data de 28 noiembrie 2013 s-a discutat despre scandalul dintre soţia şi amanta lui Nicolae Guţă, respectiv Narcisa şi Madălina supranumită Beyonce de România.

La un moment dat, în discuţia cu Cornel Tăbăcaru, Narcisa a afirmat: "Creier n-are alea care pleacă după p**ă, da?"

Simona Gherghe a intervenit spunând:

Hiii! Vă rog eu, scoate-ţi-o... Vă rog eu... Vă rog eu... Doamne-Dumnezeule! Scoate-o acum! Opreşte-i acum microfonul! Nu, m-am supărat foarte tare.

Narcisa lui Guță a mai folosit diferite expresii şi cuvinte, ca de exemplu:

„Un copil care vrea să sugă ţâţă, laba."; „Apa trece, pietrele rămân. Ele rămâne cu zeama, eu rămân cu osu'."; „fufa", „zdreanţa", „panarama", „dement", „nebun".

În emisiunea din data de 16.12.2013, invitate în studio au fost Ada (Alexandrina) şi Dana Roba. Dana Roba era îmbrăcată cu o rochie de culoare neagră, scurtă şi transparentă, sub care se putea vedea lenjeria de culoare neagră (sutien şi chilot tanga care îi lăsa fesele pe jumătate dezgolite) pe care aceasta o purta.

La Măruță, Pro TV:

Postul de televiziune Pro TV a transmis în datele de 10, 11 şi 12 decembrie 2013 emisiunea „La Măruţă„ (ora 17.30) care a avut ca temă conflictul dintre Nicolae Guţă şi fiica sa, Nicoleta Guţă, pentru că aceasta şi-a părăsit familia pentru un alt bărbat. În cazul acestei emisiuni, înjurăturile au fost cenzurate, întrucât emisiunea are un delay de câteva secunde tocmai pentru a preveni aceste derapaje.

Din dialogul dintre manelistul Guță și Luis Lazarus, un alt invitat al lui Măruță (ediția din 11 decembrie):

Nicolae Guţă: (...) Habar n-ai câte femei am iubit eu.
Luis Lazarus: (...) Se poate, încă pe-atâtea. Poate te procopseşti şi cu o SIDA, dracu'!
Nicolae Guţă: (...) Fraierică geamantan, ăsta e secretu', burta. Fraierică geamantan!
Luis Lazarus: Gândăcel borţos, stai liniştit că tu şi femeile sunteţi baba şi mitraliera (....).
Nicolae Guţă: Băi, (...) fraierică geamantan, (...) n-o să ai niciodată, nici....
Luis Lazarus: Băi, gândăcel borţos, tu eşti atent la ce îţi spun eu? Ce experienţă să ai tu, dacă ai o femeie ca Beyonce lângă (bip!)
Nicolae Guţă: (Bip!)
Luis Lazarus: (Bip!) normal (....) (bip!)
Nicolae Guţă: (...) Nebunule ce eşti, în viaţă, nici în visul tău, n-ai avut o femeie ca Beyonce, nici în gândirea ta.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu