Skip to main content

Iura Luncaşu, regizorul Pariu cu viaţa, State de România şi Inimă de ţigan, trece la Antena 1 pentru iComedy şi Vacanţa Mare

 

iura luncasu - protv magazin

Publicitate

Iura Luncaşu, regizorul de casă al Pro TV, a trecut în ograda Antenei 1 şi se va ocupa de proiectele iComedy şi Vacanţa mare.

Show-ul de comedie ce urmează să fie lansat în această primăvară a anunţat recent schimbarea echipei de prezentatori. Astfel, Mihey Hash, fostul partener al lui Mihai Bendeac, a fost înlocuit de Buzdugan, Şerban Pavlu şi Cătălin Bordea. Dar show-ul are şi un nou regizor. Este vorba despre Iura Luncaşu, cel care a regizat Pariu cu viaţa, State de România, Minte-mă frumos, Numai iubirea, La­crimi de iubire, Iubire ca în filme, Inima de ţigan şi Regina.

„Eu întotdeauna am cochetat cu comedia şi mi-a fost foarte simplu să accept aceste proiecte", a spus Luncaşu, la venirea în Trustul Intact.

În ce priveşte schimbările în privinţa prezentatorilor pe care le-a făcut în cadrul show-ului iComedy, Luncaşu declară: „Strateg fiind de meserie, îmi plac foarte tare tipologiile şi ele trebuie să fie foarte variate. Evident că eu o să vreau "conflicte" care să stârnească situaţii comice şi am inventat personaje în interiorul show-ului. Pentru că show-ul în sine trebuie să fie o poveste".

Referitor la "Vacanţa Mare – Bătălia generaţiilor", acesta adaugă: "Vacanţa Mare vine cu ceva nou. Face un umor de altă natură şi e foarte mişto. Lucrăm cu foarte mare plăcere împreună. Formatul are un iz britanic, care cred că va prinde foarte bine".

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • No name No name
    In cazul asta este complet dezinformat! Nu vreau sa ridic in slavi pe nimeni, dar asa m-am saturat de minciuni si vorbe aruncate din invidie sau rautate...
  • dinulescu dinulescu
    nu stiu cine e protopopescu, dar e foarte bine informat. asta facea luncasu in pro. si cand se baga in scenarii...:))) mare scenarist, luncasu:)))
  • gainarul gainarul
    ALTI STAPANI, ACEEASI TIGANEALA.
  • No name No name
    :)))) cea mai mare prostie ever! Ai fost acolo ca sa stii cum se intamplau lucrurile? Vorbiti toti din povesti ca sa pareti interesanti!
  • Horia Horia
    Cei mai profesionisti regizori lucreaza pentru PornTV.ro
  • steven steven
    ”...e foarte mișto.”---asta spune multe despre el!
  • protopopescu protopopescu
    luncasu nu regiza nimic la acasa tv. era o aramat intreaga de regizori, el coordona departamentul de regie. adica isi baga nasul in scenarii si se ducea doar la secventele foarte grele. gen scene de sex. in rest larry, bratila, sebi voinea si altii ca ei faceau regie. pe cand la antena bauman chiar a stat pe scaun si a regizat. zi de zi. poate ca la antena o sa vada si iura ce inseamna sa regizezi.
  • dinulescu dinulescu
    si la kanal au plecat multi si ce s-a ales de ei? luncasu a fost atata vreme regizorul nr 1 de seriale ptr ca ...in romania doar pro facea seriale. cu cine ai putut sa il comapari?
  • villy villy
    Da asa e, Claudiu Oprea tot de la Pro a venit si nu a facut nimic pt Antene.
  • cristina cristina
    mile vezi ca in martie are termen varanul .Sa fii acolo cu pancarda in mana ! Stii ce trebuie sa scrie pe pancarda ? Daca nu iti spun eu " Free Varanul " ! :))
    Si inca ceva pentru voi : Pro tv are alt public tinta decat cel al antenelor ! :) ar trebui sa va spuna asta la sedintele de la intact media grup ! :)
    Ps: si ca sa nui ma faci protv-ista - si protv are programe proaste gara * ex La Maruta )
  • cristina cristina
    nu-i primul producator de la pro tv care pleaca la antene ! nenea producatorul de la x factor de de la pro provine ! Si audientele tot mici sunt ! :))
  • cristina cristina
    stati linistit ! Pro tv revine la forma initiala ! Nea asta nu a produs ceva de valoare ! Un regizor slab !
  • mariana mariana
    toti care pleaca in closetul varanului vor pierde cu siguranta.
  • lucian lucian
    Sunt mere otravite pentru antenisti.
  • excelsior excelsior
    daca ar fi sa plece, cred ca Esca s-ar duce la TVR sau la Digi, nu cred ca s-ar duce la ,,dusmani", adica la Antene.

Trimite un comentariu

sus