Skip to main content

Discovery a anulat saltul de pe Everest după decesul a 13 şerpaşi într-o avalanşă

 
Discovery,  Joby Ogwyn, Everest
Discovery, Joby Ogwyn, Everest

Discovery,  Joby Ogwyn, Everest Ca urmare a unei avalanşe în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 13 şerpaşi, Discovery Channel a decis să anuleze transmisia în direct a saltului de pe vârful Muntelui Everest, programul special care urma să fie difuzat pe 11 mai, scrie thewire.com.

Publicitate

"Dată fiind tragedia copleşitoare de pe Muntele Everest şi din respect pentru familiile celor decedaţi, Discovery Channel nu va merge mai departe cu Everest Jump live. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către întreaga comunitate a şerpaşilor", a scris reţeaua Discovery pe site-ul său.

Joby Ogwyn trebuia să sară de pe Everest într-un costum de zbor (wingsuit) pe 11 mai. În timp ce alpiniştii şi echipa de filmare aşteptau pe munte undeva mai jos, 25 de şerpaşi instalau franghiile şi eliberau calea pentru membrii expediţiei.

Şaisprezece dintre ei au dispărut sub avalanşă. 13 trupuri au fost recuperate şi trei sunt încă date dispărute. A fost cea mai neagră zi din istoria Everestului.

Joby Ogwyn, cel care urma să fie vedeta programului de pe Discovery, nu a fost rănit în avalanşă, dar a spus că echipa sa de şerpaşi a fost ucisă.

"Aceşti oameni au fost sarea pământului", a scris el pe pagina sa de Facebook. "Oameni mult mai buni decât mine. Inima mea e frântă", a mai scris Ogwyn.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus