Skip to main content

PRESA DE AZI. Adevărul: Rusia face propagandă stupidă contra României

 

presa de aziZiarul Adevărul își deschide ediția de astăzi cu un articol despre operațiunea de propagandă care are drept țintă România și care a fost declanșată de presa controlată de Kremlin. "Rusia face propagandă stupidă contra României", titrează Adevărul, pe prima pagină.

Publicitate

"Televiziunea publică din Federația Rusă a difuzat materiale care descoperă subit nefericirea poporului român de a fi aderat la Uniunea Europeană. (...) La rândul său, postul de radio Vocea Rusiei a inventat evenimente halucinante, care s-ar petrece la granița noastră nordică: românii din Ucraina ar fi asupriți și incendiați de 'fasciștii de la Kiev', iar armata română, în urma unor pretinse 'mitinguri spontane' ar fi dislocat trupe pe frontieră pentru a-i apăra", scrie Adevărul pe prima pagină.

Tot pe prima pagină, Adevărul are un articol și despre operațiile estetice ilegale de la Spitalul de Arși din București. "Cum a supt 'Mafia silicoanelor' din banul public", titrează Adevărul, pe prima pagină.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, principalele subiecte ale presei de astăzi.

  • ROMÂNIA LIBERĂ are pe prima pagină un articol despre țăranii din Vâlcele (jud. Olt) care au luptat împotriva colectivizării comuniste, iar după 53 de ani adevărul este spus de supraviețuitori. "Războiul pentru pământ de la Vâlcele", titrează România liberă. Cotidianul editat de Mendien Holding scrie că "una dintre cele mai mari tragedii din perioada colectivizării s-a perecut în comuna Vâlcele din județul Olt, în iarna 1960-1961. Țăranii s-au răsculat atunci din cauză că autoritățile făcuseră mari presiuni pentru a se înscrie în gospodăria agricolă colectivă", scrie Romănia liberă.
  • JURNALUL NAȚIONAL susține candidatura lui Octavian Bellu pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român, printr-un articol de prima pagină. "Bellu pentru COSR", este titlul din deschiderea ediției de astăzi a Jurnalului Național. Cotidianul trustului intact a publicat pe prima pagină declarația de credință semnată de Octavian Bellu. "Cred că avem datoria morală să-i continuăm istoria de aur!/Cred că COSR trebuie să fie o structură puternică - principal pilon al sportului românesc!", scrie Bellu în debutul textului său.

presa de azi, 28 aprilie Academia Catavencu


  • ACADEMIA CAȚAVENCU continuă subiectul "Tu ce faci fă, Doina, aici?". "Uite, fă, inundații!", este titlul dat de săptămânalul de satiră pe prima pagină a ediției apărute astăzi. "Fă Viorel, Fă Liviu și doamna Fă Daciana, la inundații, în căutarea unei băi de mulțime și a unor bugetari obligați să-i tragă cu barca pe uliță", sună legenda caricaturii de pe prima pagină a Academiei Cațavencu de astăzi.
  • GAZETA SPORTURILOR își deschide ediția de astăzi cu un articol despre posibilitatea unui amical de lux Steaua - Real Madrid. "Ronaldo pentru prima oară la București?", titrează GSP. Cotidianul de sport mai scrie că "Real cere 1,2 milioane de euro. Steaua ar urma și ea să ia bani. Partida s-ar putea desfășura pe 13 august".
  • LIBERTATEA abordează pe prima pagină subiectul operațiilor estetice ilegae de la Spitalul de Arși din Capitală. "Dr. Vitalie Stan, șeful 'Rețelei silicoanelor', dat în gât de medicii rezidenți!", titrează tabloidul pe prima pagină. "Supărați că primeau doar frimituri din sumele imense furate din bugetul statului, colegii mai tineri ai doctorilor de la Spitalul de Arși din Capitală au acceptat să colaboreze cu procurorii", mai scrie Libertatea, în ediția de astăzi.
  • CLICK! scrie despre datoria cu care a rămas viitorul cumnat al lui Ștefan Bănică după nuntă. "Fratele Laviniei Pârva a dat țeapă de 4.000 de euro. "Cumnatul lui Bănică, dator vândut după nuntă", scrie tabloidul pe prima pagină.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu