Skip to main content

1 Iulie. Vodafone România reduce tarifele de roaming în UE. O campanie cu fiica lui Mick Jagger îi supără pe musulmani

 

Foto: Adweek.com
Foto: Adweek.com

Publicitate

REDUCERI. Vodafone România reduce de la 1 iulie tarifele standard de roaming, în conformitate cu reglementarile Uniunii Europene, scrie Mediafax.

"Începând din 1 iulie 2014, Vodafone România modifică tarifele standard de roaming în conformitate cu Regulamentul de Roaming Internaţional impus în Uniunea Europeană. Utilizatorii vor plăti 0,24 euro/ minut (TVA inclus), pentru un apel efectuat, 0,06 euro/ minut (TVA inclus) pentru un apel primit, 0,07 euro (TVA inclus) pentru trimiterea unui mesaj text. Şi traficul de date este redus la 0,25 euro/MB (TVA inclus)", se menţionează în comunicat.
Vodafone România REDUCE tarifele de roaming în UE. Care vor fi preţurile de la 1 iulie


CUPA MONDIALĂ, PE FACEBOOK. Cu peste un miliard de statusuri, "Like-uri" şi comentarii publicate în prima jumătate a Cupei Mondiale 2014 din Brazilia, acest campionat de fotbal este deja cel mai discutat eveniment de pe reţeaua de socializare Facebook, din istoria ei de un deceniu, arată Mediafax într-o analiză.

Discuţiile despre Cupa Mondială măsurate între 12 şi 29 iunie au implicat peste 220 de milioane de persoane şi un miliard de interacţiuni, potrivit datelor furnizate de Facebook. Având în vedere că această competiţie va continua pentru încă două săptămâni, campionatul va înregistra noi recorduri în rândul celor mai mari evenimente social media din istorie.
Facebook a înregistrat un RECORD de peste 1 miliard de interacţiuni despre Cupa Mondială 2014


cavali

CAMPANIE CONTROVERSATĂ CU FIICA LUI MICK JAGGER. O campanie publicitară la un parfum creat de Roberto Cavalli, în care apare Georgia May, fiica lui Mick Jagger, a provocat un val de proteste la Londra din partea musulmanilor, care susţin că semnul distinctiv al parfumului "dezonorează" un simbol sacru al islamismului, scrie Mediafax. 

Controversa a fost provocată de semnul similar formei literei "H" ce este imprimat la încheietura Georgiei May, despre care musulmanii din ramura sufită susţin că reproduce un simbol mistic al sufismului, curent mistic al islamului ce propagă apropierea de Allah prin cunoaştere mistică, iubire şi asceză.
O reclamă la un parfum de Cavalli, criticată dur de musulmani deoarece "dezonorează" un simbol sacru - VIDEO


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Scad tarifele in roaming si la DIGI Mobil:
    apel efectuat 6.4 centi/minut (TVA inclus) pentru un apel efectuat, 2 centi/minut (TVA inclus) pentru un apel primit si 8 centi/MB (TVA inclus). Vodafone mai are de lucru pana sa ajunga la tarifele astea.

Trimite un comentariu