Skip to main content

EXCLUSIV. Tudor Chirilă a acceptat rolul pentru Vocea României. Este al patrulea jurat al show-ului

 

Tudor Chirila Adevarul

Publicitate

UPDATE. Pro TV a confirmat, printr-un comunicat, informațiile Paginademedia.ro. Ce spune Tudor Chirilă despre Vocea României, dar și declarațiile celorlalți membri ai juriului despre noul intrat, în articol.

Juriul ediției din toamnă al emisiunii Vocea României este complet. “Al patrulea antrenor acceptă provocarea”, spune ultimul promo Vocea României de pe Pro TV.

Pe lângă Marius Moga, Loredana și Smiley, cel de-al patrulea membru al juriului de la Vocea României este Tudor Chirilă, cu care producătorii emisiunii au bătut palma astăzi, la prânz.

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, artistul și reprezentanții Pro TV au avut astăzi o întâlnire la care au convenit asupra ultimelor detalii și au căzut de acord: Tudor Chirilă este noul jurat.

În urmă cu două săptămâni, Tudor Chirilă confirma în exclusivitate pentru Paginademedia.ro discuțiile cu Pro TV.

"Am primit un telefon legat de Vocea României, dar nu am apucat să mă gândesc la asta. Momentan sunt foarte prins cu repetițiile la un nou spectacol de teatru", declara pentru Paginademedia.ro Tudor Chirilă, actor și solist al trupei Vama.

Tudor Chirilă vine pe locul lăsat vacant de Horia Brenciu, care a plecat la Antena 1, unde va fi membru în juriul emisiunii X-Factor.

Tudor Chirilă: "De-a lungul timpului am refuzat multe oferte în televiziune. Mi s-au propus diferite formate, dar nu reuşeam deloc să mă imaginez în postura de TV host"

Pro TV a confirmat, printr-un comunicat, informațiile Paginademedia.ro. "Tudor Chirilă se va alătura echipei de antrenori ce pornesc in misiunea de a gasi Vocea Romaniei", spun oficialii postului TV.

Ce spune Tudor Chirilă:

“De-a lungul timpului am refuzat multe oferte în televiziune. Mi s-au propus diferite formate, dar nu reuşeam deloc să mă imaginez în postura de TV host. Actor și cântăreț e câteodată chiar prea mult.

Cu atât mai legitimă devine întrebarea: - De ce Vocea României? Pentru că îmi place ideea că aş putea să împărtășesc câte ceva din experiența mea unor oameni care vor să reușească în muzică.

În viața mea am învățat multe și pe gratis de la oameni generoși. În al doilea rând sper că prezența mea în acest show va aduce mai mult în atenţia publicului muzica pop-rock, care în momentul de față nu beneficiază de expunerea pe care o merită.

Mi-aş dori să găsesc voci pe care să le conving să cânte rock, să se exprime rock sau pop-rock. Cred că în muzica rock există multă energie și libertate și cred că Vocea și concurenții din echipa mea le-ar putea aduce oamenilor aminte de asta.

Când spun rock mă gândesc la o plajă mai largă de genuri: blues, jazz, funk. Este vorba despre atitudine: Frank Sinatra este rock pentru mine. Gil Dobrică, la fel. Vocea României trebuie să fie rock. Liberă, puternică, sexy”.

 

Loredana, despre noul jurat:

“Toamna trecută l-am invitat pe Tudor să cântăm împreună la Sala Palatului şi la repetiţii mi-a urat să caştig Vocea Romaniei. Anul ăsta, va avea el şansa să fie caştigătorul celui mai tare talent show muzical. Cred că aveam nevoie de talentul şi profesionalismul lui şi îi urez bun venit în echipă. Dar anul ăsta eu câştig!.. Vorba lui”.

Smiley despre noul jurat:

"În echipa lui Tudor vor veni voci pe care doar el le poate descoperi, acoperind în acest fel un segment nou de talente. Este un adversar redutabil, sunt convins ca-şi va construi o echipă foarte puternică şi va aduce un mare plus competiţiei."

Marius Moga:

"Eu îl ştiu de 'La Radio', credeam că are doar '18 ani', i se mai spune 'Zmeul', pentru că nu-i uşor să mergi 'Pe sârmă' atâţia ani prin industria asta, de aceea îl înţeleg când zice câteodată 'Nu am chef azi'! Mă bucur că am rămas alături de Smiley şi Loredana pe care îi respect, şi că am ocazia să lucrez cu un om talentat pe atât de multe planuri cum e Tudor Chirilă ! Tudor, bine ai venit în gaşca noastră! La noi, Vocea e în continuare factorul decisiv".

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Formatul vechi era bun tocmai pentru ca era cimbinatia potrivita de oameni..erau haiosi ca grup. Sa vedem daca chirila va aduce originalitate sau va fi pluctisitor ca personaj.
  • Ce antrenor crezi ca va castiga sezonul 5 de la "Vocea Romaniei"?
    Marius Moga = 1046 voturi(29.18%)
    Tudor Chirila = 1151 voturi(32.11%)
    Loredana = 239 voturi(6.67%)
    Smiley = 1149 voturi(32.05%)
  • Acum juriul este mult mai bun la Vocea Romaniei. Cu toate achizitiile pe care le-au facut astia de la Antena au reusit sa se mentina pe locul 2, dar nicidecum sa depaseasca ProTV. Aia de la Kanal D ii bat la Identuri pe antenisti, iar mai nou au trecut la HD ceea ce la antene este un vis.
  • da prosteve-ul pe cine a creat?Ca aceste vedete erau vedete inainte sa apara pe prosteve,nu erau neica nimeni.
  • Bravo hai sa iti i-au o shaorma,ca stiu ca iti place,doar esti prostevist,canalul unde toti manelistii si shormierii se uita.
  • @bing, Esti Sanatos? Vocile lui Valentin Teodosiu si Bebe Cotimanis sunt cele mai bune de pe piata! Vocea manelista de la antenuta1, cred ca e pe gustul tau!
  • Man, nu prea imi pasa de rivalitatea Pro - Antena. M-am uitat si la X si la Voce pana acum, dar omul asta este groaznic de antipatic. Si Loredana e, dar macar 1 enervant puteam suporta...

Trimite un comentariu