Skip to main content

Trei membri CNA le propun colegilor să o excludă pe șefa instituției de la ședințe

 

CNA"Propunem membrilor CNA ca ședințele Consiliului să fie conduse de acum încolo de către vicepreședintele CNA, iar Laura Georgescu să nu mai participe la nicio ședință publică a Consiliului", se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Narcisa Iorga, Florin Gabrea și Valentin Jucan.

Publicitate

În aceeași scrisoare se mai spune că daca președintele CNA, Laura Georgescu, "insistă să ia parte la ședințele în care CNA adoptă decizii de reglementare și control, noi ne vom retrage".

Această scrisoare vine după înregistrările audio apărute în ultima perioadă. În primele înregistrări, șefa CNA le vorbește unor elevi pe un ton autoritar și agresiv. În altele, Laura Georgescu face afirmații jignitoare la adresa lui Georgică Severin, șeful comisiei de cultură din Senat și vorbește despre posibile sponsorizări cu laptopuri, către CNA. Ieri, Laura Georgescu a fost audiată la Comisia de cultură și massmedia din Camera Deputaților.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, conținutul integral al scrisorii semnate de cei trei membri CNA.

"Consiliul Național al Audiovizualului nu s-a mai întrunit în ședință publică din 19 iunie și atunci după alte câteva ședințe întrerupte brusc ori anulate din lipsă de cvorum. Considerăm că blocajul dat de lipsa artificială a cvorumului și această manieră de a conduce o instituție publică de importanța CNA trebuie să înceteze.

Consiliul este reprezentat de o persoană decredibilizată, care aduce prejudicii majore instituției, în urma difuzării înregistrărilor, ce o fac, din punct de vedere moral, incompatibilă pe Laura Georgescu cu funcția de președinte al CNA. Nu-și dă demisia, nu poate fi demisă. Preferă să invoce lipsa cvorumului pe baza unor concedii intempestive, în chiar zilele obișnuite de ședințe, considerând că astfel se aplanează scandalul în care ea este implicată. Instituția trebuie să funcționeze, întrucât sunt în așteptare solicitări de prelungire/modificare de licențe audiovizuale care ies din termen și care pot provoca întreruperea emisiei unor posturi.

Invocăm următoarele declarații ale președinților celor două Comisii pentru cultură din Parlamentul României:

Senatorul Georgică Severin: ”Noi nu o putem demite. Există o lege care are la bază o directivă europeană, aşa că noi nu putem demite niciun membru CNA. Dacă aceste înregistrări sunt valabile, şi cred că sunt valabile, soluţia logică e ca persoana să-şi dea demisia. Dacă n-o face, colegii ei pot face în aşa fel încât să o izoleze, în aşa fel încât să nu mai conteze";

Deputatul Gigel Știrbu: ”Fac apel către toți cei care au un cuvânt de spus în domeniul mass-media — fie că sunt oameni politici, directori de instituții media, jurnaliști, personalități culturale, lideri ai societății civile — să creeze o presiune mediatică considerabilă pentru ca Laura Georgescu să-și dea demisia cât mai repede cu putință”

Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNA prevede că ”Ședințele Consiliului sunt conduse de președinte sau vicepreședinte”. În conformitate cu această prevedere și pentru funcționarea instituției, propunem membrilor CNA ca ședințele Consiliului să fie conduse de acum încolo de către vicepreședintele CNA, iar Laura Georgescu să nu mai participe la nicio ședință publică a Consiliului.

Deciziile CNA se iau cu șase voturi în prezența a opt membri. Așadar, CNA poate funcționa în absența Laurei Georgescu din corpul membrilor membrilor care iau decizii. Dacă Laura Georgescu insistă să ia parte la ședințele în care CNA adoptă decizii de reglementare și control, noi ne vom retrage. Ne vom găsi în următoarea situație: ori Laura Georgescu se retrage din corpul decizional, ori semnatarii acestui comunicat ne vom retrage.

Considerăm imperios ca toți membrii Consiliului să se poziționeze public față de situația în care se găsește CNA ca urmare a gravelor evenimente petrecute și care o au în centrul atenției pe Laura Georgescu. Noi, membrii CNA semnatari, ne-am poziționat. Lista rămâne deschisă."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu