Skip to main content

Jojo, Mihai Petre și Igor Munteanu vor fi jurații Dansează printre Vise de la Antena 1

 

juriu danseaza printre vise
Jojo, Mihai Petre și Igor Munteanu vor fi jurați în cadrul show-ului Dansează printre vise, care va debuta în această toamnă la Antena 1.

Publicitate

Show-ul va avea în centru mai multe perechi formate din dansatori profesioniști și vedete care vor dansa pentru marele premiu.

„Spiritul de competiție dintre dansatori va face emisiunea mai interesantă. Ducem dansul la un alt nivel”, spune Mihai Petre, cel care a mărturisit că va nota cu mult râvnitul 10 momentele artistice care îl vor convinge să se ridice de pe scaun.

Igor Munteanu este un coregraf din Republica Moldova care a făcut dansuri populare și balet modern în Chișinău, a urmat cursuri de balet modern în Liov și Kiev (Ucraina) și de jazz în Moscova. A luat, de asemenea, lecții de jazz la Broadway Dance Center, New York. A înființat două școli de dans, prima în Brașov, în 2003, iar cealaltă în Chișinău, în 2010. A fost asistentul coregrafului principal din Kiev pentru un program de dans din Dubai și de câțiva ani participă în calitate de coregraf în diferite show-uri muzicale și de talente din Chișinău.

Elwira Petre, soția lui Mihai Petre care a făcut parte din juriul Dansez pentru tine în ultimul sezon, se alătură postului Antena 1 pentru un nou show de dans, “Dancing with the Stars“. Ea va fi consilier de dans sportiv în noua emisiune, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Ma gandeam ca mihai petre nu mai apare pe sticla. Iar ne va agasa cu replicile lui "profesioniste"? Parerea mea este ca va scadea audienta show-lui din cauza lui!
  • Numai cand vezi cat de fals arata in afisul de prezentare si-ti dai seama cum va arata show-ul. Cine a facut afisele, a dat-o'n bara. Trebuia sa gaseasca o postura originala, dinamica-fiind show de dans-o imagine care sa-ti ramana intiparita in memorie si sa o asociezi show-ului.
    Lui Mihai Petre trebuia cineva sa-i explice ca pentru salut se foloseste dreapta si capul aflat mai sus, cel de pe gat!:))
    Imaginea lui Igor este o imitatie la fel de nereusita. Nici nu stiu cu ce sa-l aseman mai degraba? Dupa zambet, adduce cu manechinele care prezinta sacouri in catalogul de toamna de la Lidl. Sau, pentru ca tot este un show, cu o incercare destul de nereusita de a imita postura lui chef Bontea in afisele master chef-zambetul este tras cam mult din maus si nu se "pupa" cu postura agresiva(de aceea Bontea avea mainile incrucisate),
    Bine ca Jojo nu are buzunare, ca o puneau si pe ea sa-si tina macar degetul mic intr-unul dintre ele. Ea oricum arata cel mai natural, se vede scoala Playboi! :)
  • Cand a participat Jojo la "Dansez pentru tine", Mihai Petre i-a dat o singura data 10, la un musical :))). Deci nu stiu ce va juriza ea, macar a castigat concursul de la Pro TV.
  • Pai si "mosulica" platit de acces direct sa zica nasoale de emisiunea Dansez ptr tine nu si-a "castigat" locul in juriu? Pacat!

Trimite un comentariu