Skip to main content

Anchetă Gândul. Cine deține firmele de panotaj din România: Euromedia și Affichage, sub influența lui Sebastian Ghiță. Sorin Enache, administrator la Euromedia

 

ponta-pe-euromedia-budapesta-1_foto Gandul

Publicitate

UPDATE. Sorin Enache a declarat pentru Paginademedia.ro că a demisionat din Consiliul de Administrație al Euromedia de la 1 octombrie.

O jumătate din panotajul stradal din România, o piaţă totală de 30 de milioane de euro pe an, a fost preluată politic cu un an înainte de alegeri, scrie Gandul.info. Toţi marii jucători internaţionali care intraseră pe piaţa din România în primele trei companii de outdoor s-au retras, acestea fiind preluate fie de investitori interni, fie de un offshore cipriot, scrie gandul.info, într-o anchetă semnată de Anca Simina și Biro Attila.

Cine sunt investitorii din umbră? Este vorba, pe de o parte de Sebastian Ghiţă (PSD), sub influenţa căruia se află Euromedia şi Affichage România, primele două companii, însumând peste 40% din piaţă, dar şi despre Vlad Moisescu şi Dan Cristian Popescu, recent cooptaţi în PDL, prin fuziunea acestuia cu ILR şi FC, mai arată Gândul.

2013, anul marilor schimbări în panotajul din România

Miza firmelor au reprezentat-o peste 10.000 de panouri stradale deţinute de primii doi jucători de pe piaţă: Euromedia şi Affichage, controlate începând cu 2006-2007 de investitori străini.

Condiţiilor economice li s-a adăugat avertismentul politic că spaţiile de expunere urmau să se înjumătăţească din 1 ianuarie 2014 printr-o lege care reglementa publicitatea stradată votată în Parlament. În aceste condiţii a avut loc, spre finalul anului 2013, retragerea jucătorilor internaţionali şi trecerea primelor două companii din top în proprietatea unor investitori români aflaţi în cercuri de prietenie ai unor importanţi politicieni.

Cine conduce EUROMEDIA: 

IONUŢ COLDEA. Numit pe 24 ianuarie 2014 director general al Euromedia şi membru în Consiliul de Administraţie al companiei, Ionuţ Coldea a fost prezentat ca având 10 ani de experienţă pe piaţa de publicitate outdoor din România. Apare cu 25% în acţionariatul firmei Wide Screen Media SRL alături de George Nicolaie, cel care deţine restul de 75%.

SORIN ENACHE. Sorin Enache este administrator şi membru în CA la Euromedia, numit în această poziţie pe 9 decembrie 2013. Din iunie 2013, este proprietar al unei agenţii de publicitate din Braşov: Spider Communications. Sorin Enache a fost unul din oamenii de bază de la Realitatea TV, în perioada în care postul era deținut de Sorin Ovidiu Vântu.

Sorin Enache a declarat pentru Paginademedia.ro că a demisionat din Consiliul de Administrație al Euromedia de la 1 octombrie.

Oamenii din faţă ai Affichage România: un neamț și un prieten al managerului România TV

LIVIU URUC. În vârstă de 32 de ani, Liviu Uruc deţine 60% din Affichage România, a doua mare companie naţională de panotaj.

Este prieten din copilărie cu Alexandru Iacobescu, managerul România TV şi al clubului de baschet Asesoft, pe care deputatul PSD Sebastian Ghiţă l-ar fi împrumutat, potrivit declaraţiei sale de avere cu 90,3 de milioane de euro şi 4 milioane de dolari, dar şi cu fratele acestuia, Vlad Iacobescu, cunoscut ca “Picolo”, cu care Liviu Uruc obişnuieşte să îşi petreacă vacanţele.

RENE ROSENBERG. Cetăţean german, a fost căsătorit cu Paula Ioana Rosenberg, împreună cu care deţine firma de consultanţă în management Rosenberg & Partners Consulting SRL.

Rene Rosenberg a apărut în prim-plan în România în decembrie 2011 când, după plecarea americanilor de la Ventris LLC din acţionariatul Affichage România, a fost numit de elveţienii de la Affichage Holding CEO al companiei cu sediul la Bucureşti.

Cum se vede împărțirea firmelor de panotaj în campania electorală?

Marea bătălie se dă pe panourile din Bucureşti, notează Gândul. Acestea sunt rezervate deocamdată, în cea mai mare parte, pentru Victor Ponta, în virtutea sprijinului acordat acestuia de deputatul PSD Sebastian Ghiţă.

Cum a ajuns și contracandidatul lui Victor Ponta, Klaus Iohannis, pe panourile Euromedia?

Surse politice au arătat pentru Gândul că, în cazul lui Klaus Iohannis, influenţa colegului de partid Vlad Moisescu asupra Euromedia i-a asigurat acestuia expunerea pe panourile amplasate pe drumurile naţionale, contra sumei de 120.000 de euro, împărţită între PDL şi PNL.

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu