Skip to main content

Time Warner desfiinţează 1.475 de posturi în divizia TV, dintre care 300 la CNN

 

time-warnerTurner Broadcasting System, divizia de televiziuni a grupului de media american Time Warner, care include, printre altele, postul de ştiri CNN, a anunţat, luni, desfiinţarea a 1.475 de posturi, reprezentând 10% din efectivele sale, scrie Mediafax.

Publicitate

În CNN vor fi desfiinţate 300 de posturi, a anunţat într-un comunicat separat, pe site-ul său, televiziunea de ştiri, care a precizat că un plan de restructurări a fost anunţat în luna august pentru salariaţii cu vârste de peste 55 de ani, dar şi că 170 de persoane vor fi concediate.

Turner este una dintre cele două divizii de televiziuni ale Time Warner: în afară de CNN, grupul include o serie de posturi TV sportive şi de divertisment (seriale, filme, desene animate), precum TNT, TBS, TCM şi Cartoon Network.

În schimb, televiziunea HBO, celebră pentru seriale precum "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", aparţine unei divizii separate şi nu va fi afectată de aceste restructurări.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu