Skip to main content

TVR şi-a deschis o filială în Republica Moldova. Istoria Televiziunii Române în Republica Moldova

 
TVR şi-a deschis o filială în Republica Moldova. Istoria Televiziunii Române în Republica Moldova
TVR Moldova

TVR MoldovaTeleviziunea Română are o filială în Republica Moldova, care va desfăşura activităţi de radio şi televiziune, emisie, producere şi difuzare a programelor, publicitate şi producţie de filme cinematografice şi video.

Publicitate

Guvernul României a adoptat, în şedinţa din 29 octombrie a.c., actul normativ prin care TVR poate produce emisiuni şi în străinătate, după ce Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat, în 27 octombrie, hotărârea de înfiinţare a Filialei TVR.

Activitatea filialei se va derula în mod independent, statutul său fiind de persoană juridică de drept privat, cu scop lucrativ şi cu patrimoniu distinct.

Funcţia de administrator al Filialei TVR va fi îndeplinită de Liviu Fetter, conform Hotărârii CA nr.102/2014. Liviu Fetter are o bogată activitate managerială, el conducând, de-a lungul timpului, mai multe departamente şi servicii tehnice din cadrul TVR.

Televiziunea Română a reluat transmisia în Republica Moldova, la 1 decembrie 2013. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la 1 august 2008.

Istoric TVR în Republica Moldova

  • 1 octombrie 1990 - Programele TVR 1 încep să fie retransmise în Republica Moldova, în baza Ordonanţei Ministrului Comunicaţiilor al RSS Moldoveneşti.
  • 1995. Difuzarea programelor TVR 1 în Republica Moldova începe să fie plătită din bugetul României.
  • 1997. Finanţarea serviciilor de retransmisie are la bază Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 941/13.10.1997 şi Hotărârea Guvernului României nr. 605/18.09.1998 privind reglementarea soldului nerambursat al creditului tehnic în sumă de 3.42 milioane USD, acordat de Guvernul României Guvernului Republicii Moldova în anii 1991 şi 1992 şi a contractului cu privire la prestarea serviciilor de televiziune nr. 1-RC/10 iunie 1999 dintre Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” şi Ministerul Finanţelor Republicii Moldova.
  • 2002. Finanţarea acordată de Guvernul României s-a consumat. Concomitent, Protocolul de colaborare dintre SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova, semnat la 8 iunie 2001, şi-a pierdut valoarea juridică, fapt care a dus la sistarea difuzării programului TVR 1.
  • 2003. Începând cu luna martie, Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” retransmite programele TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova în baza Protocolului de colaborare dintre SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova, între anii 2003-2006, semnat la Bucureşti (8 mai 2003).
  • 2006. Expiră Protocolul de Colaborare între SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova (2003-2006). TVR finalizează demersurile interne pentru semnarea unui nou document, pentru perioada ianuarie-iunie 2007, perioadă acoperită de soldul rămas disponibil din creditul tehnic de 3 milioane USD;
  • TVR colaborează cu Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Guvernul României pentru identificarea urgentă a surselor de finanţare necesare retransmisiei programelor TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova, consumate integral la data de 14.06.2007. Eforturile autorităţilor române rămân fără răspuns.
  • MAE anunţă găsirea unei soluţii de finanţare, dintr-un sold nerambursat de circa 9,4 milioane USD din creditul acordat în 1993, iar Ministerul Finanţelor din Republica Moldova primeşte favorabil propunerea.
  • 2007. În şedinţa Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) din Republica Moldova din 31 iulie este anunţată destituirea preşedintelui CCA, Corneliu Mihalache, şi numirea unui nou preşedinte. În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a decis (cu votul a cinci membri din nouă) şi scoaterea la concurs a mai multor frecvenţe de radio şi tv, printre care şi reţeaua de stat TV nr. 2 a Întreprinderii de Stat „Radiocomunicaţii”, folosită pentru retransmiterea programele TVR1, la cererea Ministerului Dezvoltării Informaţionale;
  • 29 august – SRTv şi SC „Reţele şi Cabluri" SRL din Republica Moldova încheie un contract având ca obiect retransmisia prin cablu a TVR Internaţional;
  • 19 septembrie - SRTv şi Euro TV din Chişinău semnează un contract având ca obiect retransmiterea programelor TVR Internaţional, pentru o perioadă de 12 luni;
  • 27 septembrie - Frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1, a fost acordată de către CCA postului de televiziune 2 Plus;
  • noiembrie - SRTv atacă în instanţă deciziile CCA şi solicită abrogarea lor, precum şi achitarea unor despăgubiri.
  • 2008. 14 februarie - Curtea de Apel Chişinău consideră demersul SRTv ca fiind întemeiat. Ca urmare, admite cererea televiziunii publice de suspendare a executării celor deciziilor CCA - de scoatere la concurs a frecventei de stat nr. 2 (atribuită anterior SRTv) şi acordarea ei către o societate privată, Tele M International SRL - până la adoptarea unei hotărâri în procesul de fond. SRTv avea astfel posibilitatea să retransmită programele TVR 1 pe parcursul judecării procesului.
  • 18 februarie - În mod surprinzător şi fără a avea probe noi, Curtea Supremă de Justiţie admite recursul lapidar al CCA şi casează încheierea Curţii de Apel Chişinău. Ulterior, Curtea de Apel Chişinău respinge acţiunea SRTv pe fond, deşi, iniţial admisese cererea Televiziunii Române ca fiind legală şi temeinică.
  • 10 iulie - Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova respinge recursul SRTv împotriva celor două decizii ale CCA prin care s-a interzis nelegal şi abuziv retransmiterea programelor TVR1 pe frecvenţa de stat nr. 2, pentru care TVR deţinea licenţă valabilă până în 2011.
  • 1 august - SRTv atacă Guvernul moldovean la CEDO, după ce instanţele de judecată din Republica Moldova au respins cererea societăţii privind reluarea transmisiunii TVR1 în Republica Moldova prin frecvenţa de stat nr. 2.
  • 6 noiembrie - CEDO comunică faptul că a fost demarată procedura de examinare prealabilă a cererii SRTv, sub aspectul admisibilităţii şi că a solicitat Guvernului Republicii Moldova să prezinte explicaţii în scris cu privire la acest caz, până la data de 26 februarie 2009. În acelaşi timp, CEDO a transmis Guvernului Romaniei o scrisoare, prin care acesta este invitat să sprijine ca parte terţă televiziunea publică în acest proces, comunicând Curţii şi punctul său de vedere în acest sens.
  • 2009. octombrie - Ministerul Justiţiei din Republica Moldova anunţă că este gata să încheie o tranzacţie de împăcare între Guvern şi SRTv imediat ce părţile din acest dosar (SRTv, CCA, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor) vor identifica o soluţie acceptabilă pentru ele.
  • 2010. 18-21 aprilie – O delegaţie a TVR merge într-o vizită oficială la Chişinău pentru a discuta despre deblocarea retransmisiei programelor TVR şi înfiintarea unui studio TVR la Chişinău;
    10 noiembrie 2010 - Emisiunile TVR 1 sunt retransmise din nou în Republica Moldova, după o pauză de trei ani, pe frecvenţa postului 2 Plus. TLF M International, deţinătoarea postului 2 Plus, societatea în favoarea căreia s-a retras frecvenţa postului românesc, în anul 2007.
  • 2013. 12 septembrie – A fost semnat Acordul de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la 1 august 2008.
  • 14 noiembrie - SRTv a primit aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru grila de programe dedicată telespectatorilor din Republica Moldova.
  • 1 decembrie – lansarea grilei TVR pentru Republica Moldova.
  • 2014. martie – A fost semnat la Chişinău a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici, ratificat de Guvernul României prin HG 505/2014
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Felicit televiziunea publica romana, prin reprezentantul sau Presedinte-Director Stelian Tanase, pentru aceasta initiativa. Speram sa fie de bun augur si sa vedem realizate de catre TVR mai multe filme artistice, piese de teatru, documentare in colaborare cu institutii similar din Republica Moldova, toate aceste proiecte nu fac decat sa se intre in normalitate, avand in vedere relatia dintre Romania si Republica Moldova.Las la o parte politicul si ma refer aici strict la colavorarea TVR-ului cu institutii similar din Republica Moldova, mizez pe independenta TVR, distantata de tot ce inseamna ingerinta politica in proiectele TVR.Bravo TVR!!!!.Succese pe acest nou drum.

Trimite un comentariu