Skip to main content

Tănase: Directorul TVR 1 i-a făcut reclamă lui Ponta la "Viaţa satului"; trebuia invitat şi Iohannis

 

Stelian TănaseStelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, astăzi, pentru Mediafax că directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, "i-a făcut reclamă" lui Victor Ponta în emisiunea "Viaţa satului" şi nu a fost echidistant în campania electorală, întrucât nu l-a chemat şi pe Klaus Iohannis.

Publicitate

Andrei Muraru, Radu Carp şi Romina Surugiu, membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), au solicitat public, marţi, demiterea lui Gabriel Gherghescu de la conducerea TVR 1, din cauză că ar fi deturnat în scopuri electorale formatul unei emisiuni informative, "Viaţa satului".

Muraru, Carp şi Surugiu, care sunt membri în CA, din partea PNL, PDL, respectiv Administraţia Prezidenţială, au declarat, încă din 27 octombrie, că Victor Ponta şi-a făcut publicitate electorală în ediţia din 26 octombrie a emisiunii "Viaţa satului" de la TVR 1, deşi acest program nu era unul dedicat campaniei. Atunci, Carp şi Surugiu au cerut demisia directorului TVR 1, Gabriel Gherghescu.

În acest sens, Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a spus într-o declarație pentru MediafaxGabriel Gherghescu "a încălcat normele şi obligaţia de a fi echidistant în timpul campaniei".

El a precizat că acest caz este analizat în prezent de Comisia de Etică şi Arbitraj din SRTv, urmând ca subiectul să fie discutat şi în Comitetul Director şi Consiliul de Administraţie.

"Prin Comitetul Director şi Consiliul de Administraţie vom vedea dacă e cazul sau nu să luăm măsuri. Oricum a încălcat normele şi această obligaţie de a fi echidistant în timpul campaniei", a spus Stelian Tănase.

El a mai spus că Gabriel Gherghescu putea să îl cheme pe Victor Ponta în emisiunea "Viaţa satului", dacă l-ar fi chemat şi pe Klaus Iohannis într-o ediţie a acestui program.

"Domnul Gherghescu putea să-l cheme pe domnul Ponta. În privinţa asta n-a încălcat legea, dar cu o condiţie. În ediţia următoare sau în ediţia precedentă trebuia să îl invite şi pe domnul Iohannis. Dacă nu l-a chemat, a încălcat regula aceasta a echidistanţei şi neutralităţii. El i-a făcut reclamă lui Ponta pe politicile agrare, pe care Guvernul le susţine. Era normal să-l invite şi pe domnul Iohannis şi să-l întrebe ce intenţii are, care e programul lui agricol, ceea ce n-a făcut. În plus, n-a anunţat pe nimeni că intenţionează să-l cheme pe domnul Ponta, pentru că noi avem nişte emisiuni electorale, anunţate la CNA, anunţate la Parlament. Domnul Ponta putea să vină în orice emisiune din acestea în care dorea să vină, nu era nicio problemă. L-am fi primit normal, ca o gazdă, ca o televiziune publică", a spus Stelian Tănase.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • hehehehehe! cand il pupau in dos pe ponta nici gherghescu soratorul, nici tanase lingusitorul nu isi imaginau ca nu iese ponta presedinte! :) acum chelalaie disperati! :) citesc presa si fb-ul, mananc floricele si ma simt bineeeeeeee! :) toate se platesc!
  • Gabriel Gherghescu ii strica apele lui Tanase. Omul asta produce o emisiune care face unul dintre cele mai mari ratinguri din TVR, iar Tanase incearca sa ii gaseasca nod in papura. Chestia e ca nu conteaza parerea lui lemn Tanase, ci ce zic regulamentele.
  • Dl Tanase nu are nici un plan pentru a salva TVR, de peste un an de cand este "PDG". In schimb, doreste sa se substituie organismelor din TVR care pot judeca despre ce este vorba. De cealalta parte Gabriel Gherghescu explica pe regulamente, cum stau lucrurile. Exista nuante de gri. Gherghescu are merite profesionale pentru pozitia sa, dl. Tanase mai degraba merite politice. Pentru ca in CV nu are pregatire manageriala la index. Nada. Deci hai sa lasam mecanismele TVR sa judece. Ca la CSM. Inca nu este dictatura la TVR.
  • Domnul Tanase acum si-a amintit ce a facut Gherghescu? Cred ca si-a facut singur autoportretul pe propriul blog azi dimineata. Am, nevoie de citrice, Stelule, esti gretos! Dispari, subomule!

Trimite un comentariu