Skip to main content

VIDEO. Reclamele Altex, de la poante, la emoție. O nouă poziționare a retailerului, cu un buget de un milion de euro.

 

altex

Publicitate

Dacă în anii 2000 s-a făcut remarcat cu o serie de spoturi amuzante (ce purtau semnătura lui Bogdan Naumovici), Altex își „dezvăluie” latura emoțională în noua campanie.

Lanțul de magazine are din această săptămână o nouă campanie de repoziționare, cu un buget de un milion de euro, potrivit reprezentanților Altex. Campania poartă semnătura agenției Papaya Advertising și va fi declinată pe toate canalele convenționale.

„Viața nu este despre aragazuri și frigidere. Nu! Viața este despre: Masa e gata, copii! Hai la noi că am gătit ceva bun. Când punem poze pe net, nu ne lăudăm cu aragazul, ci cu ce am gătit la el”, spune unul dintre spoturile campaniei.

Cum motivează Altex noua poziționare?

"Campania păstrează tonul cu care românii s-au obișnuit, dar schimbă subiectul discursului. Altex vorbește acum despre oameni și despre cum produsele achiziționate le fac viața mai ușoară, mai amuzantă, mai plină de bucurii, anunță reprezentanții companiei.

Dan Ostahie, Președinte și CEO Altex România:

„Pentru ca un brand să aibă succes în ziua de azi este esențial ca el să fie empatic. Trebuie să își înțeleagă clienții și să interacționeze cu ei ori de câte ori are ocazia – în magazine, online sau în social media. Prin noua abordare începem o nouă călătorie, în care relația companie – client devine una personală, de la om la om. Tehnologia ne permite în ziua de azi să escaladăm toate obstacolele în comunicarea dintre noi."

?list=UUeKDPIHminC91rxZpdoqLOA

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu