Skip to main content

A murit fotoreporterul Mihai Vasile

 

Foto: Cotidianul.ro
Foto: Cotidianul.ro

Publicitate

Fotoreporterul Mihai Vasile a murit, miercuri (3 decembrie), în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 53 de ani, scrie România Liberă. Mihai Vasile a suferit atacul cerebral la Amman, în Iordania, la sfârșitul lunii septembrie. După o lungă perioadă în care a fost în comă, s-a stins la București, la Spitalul Floreasca.

În luna septembrie, Mihai Vasile era în Iordania, cu asociația Vier Pfoten, într-o acțiune în sprijinul animalelor de la Grădina Zoologică din Gaza, zonă afectată de conflicte.

Mihai Vasile a fost, potrivit celor care l-au cunoscut, unul dintre cei mai buni fotoreporteri din România postdecembristă.

A lucrat, de-a lungul carierei, în mai multe redacţii, printre care Mediafax, Evenimentul zilei, Cotidianul și Jurnalul Naţional. A lucrat mulţi ani, de asemenea, cu organizaţiaVier Photen.

Ca omagiu adus omului Mihai Vasile şi ceea ce a reprezentat el pentru fotojurnalismul românesc, Mediafax ZOOM prezintă o galerie de fotografii realizate de Mihai.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu