Skip to main content

Bobonete și Cabral, gazdele show-ului Pro TV „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

 

Bobonete si Cabral

Publicitate

Bobonete și Cabral au luat drumul Africii de Sud pentru noul show pe care Pro TV îl pregătește pentru începutul lui 2015. Cei doi vor fi gazdele show-ului Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

21 de zile, 12 vedete participante și 2 gazde vor fi „actorii” show-ului ce va fi difuzat de Pro TV.

Cei doi au plecat deja spre Africa de Sud, locul unde va fi filmată emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

Mihai Bobonete, om de televiziune și actor de stand-up comedy român, este cunoscut publicului ca urmare a interpretării rolului Bobiță din serialul de comedie românesc de la Pro TV, Las Fierbinți.

Mihai Bobonete: „Sunt foarte încântat de propunerea venită din partea Pro TV de a găzdui o astfel de emisiune. Recunosc faptul că știam de ceva vreme despre acest format, pentru că urmăream pe internet varianta britanică și chiar mă gândeam dacă vreodată se va difuza și la noi un astfel de reality show.”

Cabral: „Sunt celebru, scoate-mă de-aici!” este genul de proiect care face valuri. Este o emisiune greu de produs, cu sarcini dificile pentru toți cei implicați, de la prezentatori și echipă și până la concurenți. Deja suntem în priză, avem multe de pus la punct, dar suntem foarte optimiști pentru că echipa cu care plecăm peste mări și țări este una de profesioniști. Desigur, născut și crescut fiind în Berceni… mă gândesc cu groază la toate târâtoarele, zburătoarele și mergătoarele africane. Cu toate că aparențele te-ar putea înșela, eu sunt făcut să supraviețuiesc în Carpato-Danubiano-Pontic, nu în jungla africană!”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu