Skip to main content

„Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri”, record în box office-ul românesc: cel mai bun weekend de debut al unui film din ultimii ani

 

HOBBITULRecord în România pentru filmul Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri. Potrivit distribuitorilor, a fost cel mai bun weekend de debut al unui film în România din toate timpurile.

Publicitate

Lansat le 19 decembrie 2014, pelicula a avut peste 148.000 de spectatori români în weekend-ul premierei şi încasări de peste 869.000 de dolari.

Filmul este ultimul din trilogia creată în urma adaptării cărții Hobbitul, scrisă de J.R.R. Tolkien, încheind şi „călătoria” de 17 ani prin tărâmul Pământului de Mijloc a lui Peter Jackson, regizorul şi producătorul premiat cu Oscar, creator al producțiilor cinematografice de succes Stăpânul inelelor.

Filmul Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 19 decembrie 2014, fiind proiectat în format 3D şi IMAX 3D.

Trailerul filmului:

http://www.youtube.com/watch?v=3vi5hpTg2Fw

DISTRIBUȚIE. Ian McKellen se reîntoarce în rolul Gandalf cel Gri, iar distribuţia internaţională este întregită de Evangeline Lilly, Luke Evans, Lee Pace, Benedict Cumberbatch, Billy Connolly, James Nesbitt, Ken Stott, Aidan Turner, Dean O’Gorman, Graham McTavish, Stephen Fry, Ryan Gage. În film mai joacă şi Cate Blanchett, Ian Holm, Christopher Lee, Hugo Weaving, Orlando Bloom, Mikael Persbrandt, Sylvester McCoy, Peter Hambleton, John Callen, Mark Hadlow, Jed Brophy, William Kircher, Stephen Hunter, Adam Brown, John Bell, Manu Bennett şi John Tui.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • osa se tot intample asta in urmatorii ani in Romania, fiindca apar din ce in ce mai multe cinematografe. Filmul nu e foarte special. Sunt de acord cu criticii, nu e la nivelul Stapanul inelelor.

Trimite un comentariu