Skip to main content

Judecătorii Curții Constituționale i-au dat dreptate lui Traian Băsescu în cazul cu Gabi Firea, care l-a acuzat de șantaj

 
Judecătorii Curții Constituționale i-au dat dreptate lui Traian Băsescu în cazul cu Gabi Firea, care l-a acuzat de șantaj
Basescu

Foto: Gandul.info
Foto: Gandul.info

Publicitate

Preşedintele României a câştigat în conflictul cu Gabriela Firea, fosta realizatoare de la Antenei 3 (în prezent senator PSD), care l-a reclamat pentru şantaj. Judecătorii Curţii Constituţionale au publicat motivarea deciziei prin care au stabilit că şeful statului are imunitate când vine vorba despre declaraţii şi opinii politice, relatează Digi24.

Gabriela Firea a depus plângere la Parchetul General, după ce Traian Băsescu a avertizat-o să fie atentă la soţul său, pentru că s-ar putea să nu-l mai găsească acasă.

Prin urmare, "Președintele României nu răspunde juridic pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică, nici pe durata mandatului și nici după expirarea acestuia. (...) Titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele care nu au legătură cu opiniile sale politice și care au fost săvârșite înainte sau în perioada în care a exercitat funcția publică”, se arată în motivarea deciziei Curţii Constituţionale, citată de Digi24.ro.

„Imunitatea este inerentă mandatului de demnitate publică, pe perioadă exercitării acestuia, iar nu persoanei care ocupă temporar această funcție. Ea are caracter imperativ, neconstituind un drept subiectiv de care titularul poate uza sau la care poate renunța după propriul interes”, au mai stabilit judecătorii.

CCR: Președintele are imunitate pe durata mandatului

Curtea Constituțională a decis în 13 noiembrie că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională.

Judecătorii au respins, astfel, excepţia ridicată în dosarul în care fosta realizatoare din grupul de presă al familiei Voiculescu a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.

Președintele a calificat drept „o recomandare absolut amicală” declarația sa potrivit căreia Gabriela Firea s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă pe soțul său „dacă nu e atentă”.

Screen Shot 2014-12-10 at 2.56.21 PM

CONTEXT. Șeful statului a precizat într-o conferință de presă că, atunci când naviga, ca și soțul senatorului Gabriela Firea, erau foarte mulți colegi de-ai lor „care nu stateau 3 luni și jumătate și își căutau vapor să plece în cursă...de bine ce le era acasă”.

„Poate fi interpretată și în acest sens. Nu e un atac la o femeie, e un atac la o șantajistă care pretinde să fie respectată ca senator, după ce a făcut școala turnătorului Felix”, a adăugat Traian Băsescu.

„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, afirmase Traian Băsescu.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Doar nu toti judecatorii sunt tampiti. Aceasta madama se credea pe timpul "raposatului" Ponta ca este cea mai grozava .IATA CA NU I/A TINUT. O FALSA ,IPOCRITA , DUPA PAREREA MEA SI A MULTORA O IMORALA. DA LECTII LA TOATA LUMEA CU TOATE CA EA ARE PROBLEME MARI CHIAR CU PROPRII COPII DE UNDE TREBUIE SA TRAGEM CONCLUZIA CA MAI BINE SA NU AI COPII DECAT SA AI COPII DE LAMAI MULTI BARBATI , STIL MADAME, DAR SA NU TE OCUPI CUM TREBUIE DE EI . ASA CA SFATURILE DATE DE ACEASTA MADAME II SUNT NECESARE DOAR EI, PENTRU CA FIECARE HOTARASTE PENTRU EL CATI COPII TREBUIE SA CREASCA , DAR DE ERA , PE TIMPUL PONTOSULUI ,PRIMMADONA FARA TITLU

Trimite un comentariu