Skip to main content

VIDEO. Radu Banciu (2): Mircea Badea nu a fost o găselniță, a fost un petec. Chiar înainte să am emisiunea, Badea mă copia fără să știe. Despre limbajul din emisiune: “mi-l asum”

 

VIDEO. “Mircea Badea nu a fost o găselniță, Mircea Badea a fost un petec”, a spus Radu Banciu la Interviurile PaginademediaTV.

Publicitate

De ce?

“A fost pus acolo în locul unei emisiuni americane, cred că Letterman era, care era în pauză. l-au pus acolo să treacă lunile până reintra ăla și au zis "e mai puțin costisitor decât Letterman. Pentru ăla trebuie să plătim nu știu cât, Badea e mai ieftin decât ăla (…) La început lumea era curioasă să vadă cum se strâmba la televizor într-o atmosferă de genul ăsta, sigur că a prins, era autohton”.

“El a avut ani de glorie cu emisiunea asta, nu neagă nimeni treaba asta”, spune Banciu despre Badea.

De ce o revista presei de tip Badea?

“Pentru că cei care mi-au propus au fost șefii lui Badea din Antenă. Ei l-au inventat pe Badea. (…) Îl făcusera pe Badea și pentru că era o chestie relativ comodă, sa te așezi la o masă și să debitezi ceva au avut o idee "uite ăsta ar putea să-l concureze pe Badea", dar nu la modul de audiență.”

Radu Banciu: “Badea chiar inainte cu ani de zile făcand emisiunea el de fapt mă copia pe mine fără să știe. Pentru că eu cred că, mai degrabă, mie mi se potrivea această emisiune”.

Din fragmentul despre Mircea Badea:

  • Eu cred că l-am vazut pe Badea de cel mult trei ori cap-coadă. Găseam discursul lui foarte interesant atunci când îl urmăream, dar nu mă regăseam. Nu știu unde semănăm. El a devenit un substantiv comun, a dat-o cu politica asta, cum au virat-o Antenele catre abject, către mizeria asta. Sigur, el a făcut ce i s-a spus, el nu mai are emisiunea în care povestea despre bazarul din Istanbul.
  • Eu nu știu ce face el. Din ce ajunge la mine despre emisiunea lui, el face politica postului în ultimul fel, cum făceau toți.
  • Eu îi injuram pe toti, nu aveam niciun parti-pris, poți să ai niște simpatii, sunt un om implicat, nu mă lasă indiferent niciun domeniu, asta nu înseamnă că am vreo obligație. O fac pe răspunderea mea.

Interviul a fost realizat în studioul Mindopoly.

VIDEO. Radu Banciu, despre Mircea Badea: Nu a fost o găselniță, a fost un petec

 

 

Despre amenzile primite și despre limbajul din emisiune:

  • Eu nu susțin că ești obligat să insulți, când o faci trebuie să fii amendat. Te ia valul sau așa simti tu, la un moment dat, nu există o cenzură, nu îmi spune nimeni în cască "înjură să luăm amenzi".
  • Îmi asum în calitatea de intelectual absolut acest tip de limbaj, m-am și certat cu Gabriel Liiceanu pe acest subiect. Îmi permit un astfel de limbaj tocmai pentru că am ajuns la un anumit nivel și pot să am orice tip de limbaj vreau. Nu este plăcut pentru toată lumea, dar este necesar.

Te-a sunat vreodată Sorin Oancea să-ți atragă atenția pentru limbaj?

  • “Nu, dar sigur că din discuțiile pe care le mai avem se mai simte că vrea să-ți atragă atenția.”

VIDEO. Radu Banciu, despre limbajul din emisiune

 

 

De ce e atât de “pornit”?

  • În multe momente da, e o revolta personala, pentru că lucrurile n-au evoluat așa cum mi-am dorit. Foarte puțin probabil să fii mulțumit de oameni sau de cum au evoluat ei în 25 de ani. Dovadă că numai cu revolte România poate face ceva: s-au revoltat oamenii un pic acum, în după-amiaza celui de-al doilea tur. Albert Camus spunea: "revolta în om este pozitivă oricând".
  • Mai bine să te revolți decât să taci. Nu poți să schimbi societatea noastră vorbindu-le frumos, elevat. Marian Vanghelie a câștigat toate alegerile la care a participat.
  • În copilaria mea am cunoscut foarte mulți oameni care au avut ceva de spus, dar care n-au apucat niciodată să o facă. Poate că pe undeva îi reprezint pe ei undeva.

VIDEO. Radu Banciu: Mai bine te revolti decat sa taci

 

 

Vezi toate părțile interviului VIDEO cu Radu Banciu:

Radu Banciu (1): Dacă Tolontan era un om obișnuit, nu m-ar fi acceptat. La Eurosport am ajuns pentru că Naum nu putea merge la baie. Naum și Tolontan sunt singurii ziariști de la care am avut de învățat

Radu Banciu (2): Mircea Badea nu a fost o găselniță, a fost un petec. Chiar înainte să am emisiunea, Badea mă copia fără să știe. Despre limbajul din emisiune: “mi-l asum”

Radu Banciu (3): Eu n-am probleme acasă, n-am probleme nicăieri. Dacă toți ar fi ca mine, ar fi fabulos. Brandul Radu Banciu e mai puternic ca B1.

Transcrierea integrală a fragmentului:

De ce revista presei de tip Badea?
Pentru că cei care mi-au propus au fost șefii lui Badea din Antenă. Ei venind din Antenă, ei inventându-l pe Badea, ei i-au propus lui Badea, știu și contextul. Era pauză la Letterman și au zis "hai să-l băgăm pe Badea pentru că ăla are pauza asta până în toamnă", ei nu mai achiziționaseră ei noi episoade și decât să dea reluările ăluia "hai să-l băgăm pe Badea". La început lumea era curioasă să vadă cum se strâmba la televizor într-o atmosferă de genul ăsta, sigur că a prins, era autohton, nu era așa spectaculos Letterman pentru publicul din România. Dacă făcea Stela Popescu era mai bine decât ce facea Oprah.

Îl făcusera pe Badea și pentru că era o chestie relativ comodă, sa te așezi la o masă și să debitezi ceva au avut o idee "uite ăsta ar putea să-l concureze pe Badea", dar nu la modul de audiență. Nu puteai să te bați cu Antena, când Antena era după Pro TV.

Nicio clipă nu s-a pus problema să îl combat pe Badea. Hai să încercăm să facem emisiunea, nici nu aveam să-l copiez. Mie mi s-a spus încă de la început, am avut o relație extraordinară cu cei din conducere. Au avut încredere în mine, m-au susținut în tot. Ei mi-au spus de la început: "tu poți să faci treaba asta". N-aveam cum să-l copiez pentru că suntem personalități diferite.

Se știa că vei drena un public, am avut o expresie, la un moment dat, în timpul unei emisiuni: Badea chiar inainte cu ani de zile făcand emisiunea el de fapt mă copia pe mine fără să știe. Pentru că eu cred că, mai degrabă, mie mi se potrivea această emisiune. El, de altfel, a făcut multe alte lucruri în televiziune înainte să facă asta, eu nu mai făcusem.

Dacă nu exista Badea nu existai nici tu, nu?
N-aveam de unde să știm. Badea n-a fost o găselniță, Badea a fost un petec, pe el l-au pus acolo să treacă lunile până reintra ăla și au zis "e mai puțin costisitor decât Letterman. Pentru ăla trebuie să plătim nu știu cât, Badea e mai ieftin decât ăla". Ei n-au avut nicio speranță cu el, pentru că Badea eșuase cam în toate proiectele în televiziune, inclusiv în afaceri. Pentru el a fost ultimul tren, pe când eu eram la început, eram ca un jucator de 20 de ani, ce sens avea să mă duc în premier league la 20 de ani.

Badea nu mai avea nimic de spus, că după aia a prins și a reușit chestia asta a fost o chestie formidabilă, evident că toate astea au fost în mintea celor care l-au creat. El a avut ani de glorie cu emisiunea asta, nu neagă nimeni treaba asta. Evident că lucrurile astea au fost în mintea celor care l-au creat. Dar comparațiile se opresc aici.

Care e poziționarea ta față de Mircea Badea? Unde ai vrut tu să faci diferența?
Nu știu, nu m-am gândit la asta, eu cred că l-am vazut pe Badea de cel mult trei ori cap-coadă. Găseam discursul lui foarte interesant atunci când îl urmăream, dar nu mă regăseam. Nu știu unde semănăm. Eu nu văd emisiunile lui, el a devenit un substantiv comun, a dat-o cu politica asta, cum au virat-o Antenele catre abject, către mizeria asta. S
igur, el a făcut ce i s-a spus, el nu mai are emisiunea în care povestea despre bazarul din Istanbul.

Eu nu știu ce face el. Din ce ajunge la mine despre emisiunea lui, el face politica postului în ultimul fel, cum făceau toți. Eu îi injuram pe toti, nu aveam niciun parti-pris, poți să ai niște simpatii, sunt un om implicat, nu mă lasă indiferent niciun domeniu, asta nu înseamnă că am vreo obligație. Eu o fac pe răspunderea mea. Eu n-am văzut o astfel de echidistanță la niciun alt post de televiziune, nici măcar la Digi 24. Eu pot să susțin până la proba contrarie un viitor infractor. Nu mi s-a întâmplat până acum, dar nu e imposibil. Dar ce se întâmplă doar dacă susții numai infractori.

Eu sunt un om de dreapta încă de când era să mă angajez la Radio France International. B1 și-a asumat direcția politică foarte clar. La revista presei din Franța, când se prezintă știrile se spune de exemplu "Liberation, quotidien de gauche". Niciodată nu se spune altfel.

La un moment dat și Mircea Badea și tu ați fost incluși într-un raport al ActiveWatch la capitolul jurnaliști care folosesc un limbaj injurios la adresa altor colegi de breaslă, de curând, Andreea Berecleanu a câstigat un proces, tu trebuie să-i ceri scuze public. De ce e nevoie de un limbaj destul de dur, care se lasă și cu amenzi?
Sigur că nu e nevoie, astea sunt niște derapaje, comise de niște oameni care au un anumit limbaj. Ceea ce spui tu mi se pare corect și meritat. Am și fost la CNA, am vorbit cu ei. Eu nu susțin că ești obligat să insulți, când o faci trebuie să fii amendat. Te ia valul sau așa simti tu, la un moment dat, nu există o cenzură, nu îmi spune nimeni în cască "înjură să luăm amenzi".

Te-a sunat vreodată Sorin Oancea să-ți spună "las-o mai moale că ne lași fără bani în visterie"?
Nu, dar sigur că din discuțiile pe care le mai avem se mai simte că vrea să-ți atragă atenția.

Când ești un manager, când ai un pic de viziune, eu le înțeleg astea fără să mi le spună, nu se practică lucrurile astea, omu' știe cam ce ar trebui să înțeleg eu, dar nu înseamană ca trebuie să-mi dea peste bot. Uneori te oprești, alteori nu. Eu îmi asum în calitatea de intelectual absolut acest tip de limbaj, m-am și certat cu Gabriel Liiceanu pe acest subiect. Îmi permit un astfel de limbaj tocmai pentru că am ajuns la un anumit nivel și pot să am orice tip de limbaj vreau. Nu este plăcut pentru toată lumea, dar este necesar.

ICR-ul, de exemplu, l-a invitat pe Iliescu după 25 de ani de la Revoluție. După părerea mea, o cruntă lașitate.

Ce vedem e o revoltă personală? De ce ești așa de pornit?
În multe momente da, e o revolta personala, pentru că lucrurile n-au evoluat așa cum mi-am dorit. Foarte puțin probabil să fii mulțumit de oameni sau de cum au evoluat ei în 25 de ani. Dovadă că numai cu revolte România poate face ceva: s-au revoltat oamenii un pic acum, în după-amiaza celui de-al doilea tur. Albert Camus spunea: "revolta în om este pozitivă oricând". Mai bine să te revolți decât să taci. Nu poți să schimbi societatea noastră vorbindu-le frumos, elevat. Marian Vanghelie a câștigat toate alegerile la care a participat.

E o formă de civilizare cu forța?
Nu. Eu nu pretind, eu nu mă consider un formator de opinie, eu spun ce am de spus, reprezint niște oameni. În copilaria mea am cunoscut foarte mulți oameni care au avut ceva de spus, dar care n-au apucat niciodată să o facă. Poate că pe undeva îi reprezint pe ei undeva. Am revoluționat într-un anume fel presa din România. Sunt un suporter, n-am nicio problemă să stau și în gradenă. N-am problema asta cu "ce cred oamenii despre mine".

Vezi toate părțile interviului VIDEO cu Radu Banciu:

Radu Banciu (1): Dacă Tolontan era un om obișnuit, nu m-ar fi acceptat. La Eurosport am ajuns pentru că Naum nu putea merge la baie. Naum și Tolontan sunt singurii ziariști de la care am avut de învățat

Radu Banciu (2): Mircea Badea nu a fost o găselniță, a fost un petec. Chiar înainte să am emisiunea, Badea mă copia fără să știe. Despre limbajul din emisiune: “mi-l asum”

Radu Banciu (3): Eu n-am probleme acasă, n-am probleme nicăieri. Dacă toți ar fi ca mine, ar fi fabulos. Brandul Radu Banciu e mai puternic ca B1.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Pacat de Badea ! Nu mai e ce a fost odata....
    Miroase a *** Varan urit de tot....
    Cit despre Banciu - A ramas un necioplit....***...
    Dezagreabili amindoi.
    Patraru are 100 de clase peste ei.
  • Găina se vrea cocos sau păun dar tot o găină plouata rămâne, Badea are succes si talent, Banciu se screme si nu produce nimic atunci când nu ai succes te lauzi singur,la posturi care Băsescu si miroase urat, ca broasca din fabula, până la urmă Banciu va face poc ori fasss..jalnic..
  • "Chiar înainte să am emisiunea, Badea mă copia fără să știe". Ba nu, te-a copiat nascandu-se copiind nasterea ta care nu se intamplase inca. Ma bucur ca Patraru te-a dapasit lejer, chiar daca emisiunea lui difera fata de a celorlaltor doi.
  • Mircea Badea a facut acest gen de emisiune inca de la Tele7abc, unde Oancea nu era director, ci doar telespectator si directorul unei reviste. Acolo l-a vazut Oancea pe Mircea, care facea emisiunea numita "Poiana lui Iocan", pe vremea cand exista intr-adevar presa scrisa! Banciu este de o prostie cutremuratoare, un fudul care confirma proverbul.
  • Badea il copia inca dinainte sa se fi nascut.Serios,grandomanul asta pe care pana si Patraru pe TVR 1 l-a batut la audiente,isi da aere numai pentru ca e bagat in seama.

Trimite un comentariu