Skip to main content

DOSARUL AGENȚIILOR (1). Raport Consiliul Concurenței: „Scopul principal era eliminarea de pe piaţă a The Group. Cea mai nocivă măsură a agențiilor: sa nu participe la licitațiile unde mergea compania lui Zoltan Szigeti”

 

Consiliul Concurentei

Publicitate

Consiliul Concurenței a făcut publică decizia de amendare a 11 agenții media cu 3,2 milioane de euro. Ce spune forul? În perioada martie - octombrie 2012, agențiile acuzate de cartel au avut o adevărată strategie de eliminare a The Group de pe piață.

Informațiile detaliate au fost publicate de Consiliul Concurenței într-un document de aproape 140 de pagini ce conțin zeci de discuții prin e-mail a reprezentanților celor 11 agenții acuzate de cartel și amendate cu un total de 3,2 milioane de euro. Este vorba de companiile ZenithStarcom, OptiMedia, McCann, Initiative, BPN, Mediaedge, MediaCom, United Media, Mindshare și Group M.

Întâlnirile şi discuţiile la care au participat reprezentanţii întreprinderilor implicate, având ca obiectiv eliminarea The Group de pe piaţă dovedesc că, întreprinderile participante şi-au exprimat intenţia comună de a se comporta pe piaţă într-un anumit mod, încă de la prima întâlnire, din data de 26 martie 2012, când au fost „abordate şi agreate principalele direcţii de acţiune”, se arată în documentul Consiliului Concurenței.

Cea mai nocivă măsură, din punct de vedere concurenţial, o reprezintă condiţionarea participării la licitaţiile organizate de clienţi de excluderea sau neinvitarea concurentului The Group, respectiv refuzul coordonat de participare la licitaţiile la care era invitat The Group, în cazul în care clientul decidea să nu dea curs solicitării întreprinderilor investigate şi, în consecinţă, îl invita pe The Group”, mai arată reprezentanții instituției în document.

Agențiile comunicau între ele inclusiv răspunsurile pe care le dădeau clienților. Redăm în continuare un mesaj al reprezentantului Mediaedge pentru cel al MediaCom (numele proprii sunt acoperite în raport)în legătură cu o licitație: Si pe noi ne-au invitat sa vorbim deschis despre motivele neparticiparii si le-am confirmat motivele legate de netrasparenta legata de declararea participantilor precum si despre participarea Media Investment si/sau OMD care lucreaza dupa o strategie de business aparte care cumpara cota de piata si ofera preturi fara suport real.”

Conform raportului, agențiile se înțeleseseră să nu accepte proiecte din partea celor care erau deja clienți The Group. Reprezentantul OptiMedia a trimis un e-mail în care detalia o solicitare venită din partea unui client The Group: „Clientul XXX vrea ca pe Promotia “Acesoriile mici iti aduc un accesoriu mare” sa faca partea de media cu noi si nu cu OMD (nu vor declara acest lucru)”. Reprezentantul OPTI MEDIA a refuzat propunerea, invocând existenţa unui protocol între agenţiile de media din România de a nu lucra cu clienţii The Group şi exprimându-şi, în acelaşi timp, rezerva că ar putea egala oferta financiară a The Group.

În concluzie, notează Consiliu Concurenței, după cum rezultă din analiza documentelor prezentate până acum, preţurile mici pe care The Group le oferea clienţilor în cadrul licitaţiilor în care era invitat, care determinau, alături de calitatea serviciilor oferite, câştigarea a numeroase licitaţii, reprezintă principalul motiv de nemulţumire a întreprinderilor implicate în înţelegere şi în acelaşi timp furnizează motivaţia reală a strategiei de acţiune împotriva The Group care a fost elaborată începând cu întâlnirea din 26 martie 2012.

Scopul principal al acţiunilor agreate în cadrul întâlnirilor era acela de a elimina de pe piaţă concurentul The Group, ceea ce ar fi permis menţinerea preţurilor la un nivel ridicat sau creşterea pe viitor a ofertelor financiare pe care întreprinderile implicate le înaintau clienţilor cu ocazia licitaţiilor la care erau invitaţi, scrie raportul Consiliului Concurenței.

STRATEGIA cuprindea o serie de acţiuni, precum:

  • exprimarea poziţiei privind neparticiparea la licitaţiile la care era invitat The
    Group;
  • crearea Clubului Român de Media şi apoi, în cadrul acestei structuri,
    realizarea şi aprobarea unui document similar Ghidului de pitch existent la
    nivelul UAPR, dar în care să se prevadă necesitatea dezvăluirii listei de
    participanţi invitaţi la licitaţiile de media;
  • neparticiparea la evenimentele mediatice la care participa The Group;
  • neparticiparea în conducerea organizaţiilor industriei dacă din conducere
    făceau parte angajaţi ai The Group;
  • derularea în mediul on-line a unei campanii de defăimare care determina
    că orice căutare referitoare la The Group conducea către un articol negativ
    la adresa reprezentanţilor acestei agenţii.

„Strategia coordonată de coalizare împotriva The Group a fost gândită pe mai multe planuri, toate acţiunile stabilite de comun acord a fi întreprinse având drept scop atingerea aceluiaşi rezultat, respectiv eliminarea din piaţă a concurentului The Group.”, arată documentul Consiliului Concurenței.

DISCUȚII PE E-MAIL DESPRE „IZOLAREA”, „EXCLUDEREA” LUI ZOLTAN.

  • „Scopul real urmărit de întreprinderile investigate a constat în eliminarea concurentul The Group, aspect care reiese în mod neechivoc din documentele existente la dosar, acţiunile vizate de părţile implicate fiind desemnate chiar de părţi ca „acţiuni de excludere a lui Zoltan”.
    În continuare, câteva dintre discuțiile purtate de reprezentanții agențiilor prin intermediul e-mail-ului:
  • „trebuie mers pe o varianta medium term de izolare/excludere a lui Zoltan. Planul rezumat de asta face”;
  • „ca si actiune de „izolare” a lui Zoltan, de tipul „ori cu el ori cu noi ceilalti”;
    „Eu zic ca incepem sa ne departam de scopul discutiei suntem iar vagi cand
    vorbim despre un player care joaca cu alte instrumente decat cele care ne
    permit sa facem profit si pe care vrem sa-l lasam in urma. Cu ultimile
    propuneri nu reusim toate acestea ci facem un lobby vad despre normele
    pietii? Putem face si asta insa scopul poate este atins in vreo 6-9 luni! Va
    propun sa ne revedem la inceputul saptamanii viitoare sa reluam cu pasi
    concreti cum ne atingem scopul pentru care ne-am intalnit”;
  • „is need for immediate action on attacking Zoltan’s business practices”;
  • „XXX are sentimentul ca s-a pierdut din focus, dat fiind ca nu exista in
    planul desfasurat de actiune un atac frontal la Zoltan”;
  • „Eu cred ca trebuie sa facem un club de media (cu toate initiativele discutate); actiunea frontala impotriva lui Zoltan nu merge asa cum discutam noi … Cred ca trebuie sa lamurim totusi intre noi care ar fi actiunile impotriva lui Zoltan? Pas cu pas, in mod clar despre ce vorbim?”;
  • „Let us not forget what brought us all together in this. (n.trad. Să nu uităm ce ne-a adus împreună) Nu era nici ARMA, nici BRAT. Era TheGroup. Am decis ca vrem sa oprim Cancerul şi conversatia a evoluat catre faptul ca ar fi bine sa tratam o Raceala”

CONȚINUTUL ACORDULUI.

Prin intermediul e-mailului dar și în urma întâlnirilor, reprezentanții agențiilor au pus la cale o strategie de acţiune colectivă îndreptată împotriva agenţiei de media concurente The Group, strategie care a inclus următoarele direcţii de acţiune:

- Refuzul de a participa la licitaţiile de media organizate de clienţi în toate situaţiile în care pe lista agenţiilor invitate se afla The Group. Pentru aceasta, părţile implicate au convenit să solicite de la organizatori lista agenţiilor de media invitate, iar în cazul în care pe listă figura The Group, au stabilit să îşi coordoneze comportamentele, declinând participarea la respectiva licitaţie şi comunicând individual organizatorului faptul că refuzul de participare se datorează prezenţei The Group. Această măsură a fost agreată în întâlnirea din 26 martie 2012, reconfirmată în întâlnirea din 5 aprilie 2012 şi pusă în practică cel puţin cu ocazia licitaţiilor de media organizate de clienţii
XXX, XXX, XXX, XXX, XXXX.  (numele proprii ale reprezentanților agențiilor, precum și cele ale clienților implicați au fost protejate în documentul Consiliului Concurenței).

- Refuzul de a participa la evenimentele mediatice ale industriei la care erau invitaţi reprezentanţi ai The Group şi de asemenea, informarea organizatorilor că refuzul se datorează prezenţei The Group. Această măsură a fost agreată în întâlnirea din 26 martie 2012, reconfirmată în
întâlnirile din 5 şi 10 aprilie 2012 şi pusă în practică cel puţin cu ocazia evenimentelor „Google” şi „RoNewMedia”;

- Trimiterea de scrisori comune, semnate de reprezentanţii tuturor întreprinderilor implicate, către clienţii The Group, prin care aceştia erau informaţi asupra „practicilor de afaceri folosite de Zoltan şi echipa sa”. Această măsură a fost agreată în întâlnirea din 26 martie 2012;

- Retragerea din organele de conducere ale asociaţiilor industriei în care The Group avea reprezentanţi şi solicitarea organizării de noi alegeri. Această măsură a fost agreată în întâlnirea din 5 aprilie 2012 şi reconfirmată
în întâlnirea din 10 aprilie 2012;

- Campanie concertată de defăimare, prin „plantarea” de mesaje în mediul on-line, care determina că orice căutare referitoare la The Group conducea către un articol negativ la adresa reprezentanţilor The Group, urmând ca ulterior respectivul articol să fie trimis tuturor clienţilor The Group.
Această măsură a fost agreată în întâlnirea din 5 aprilie 2012;

- Transmiterea de scrisori către principalii furnizori de media prin care se solicita verificarea detaliată a relaţiilor de afaceri cu The Group. Această măsură a fost agreată în întâlnirea din 26 martie 2012.

Citește detaliat schimburile de mailuri dintre agenții, aici:

Citește și:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu