Skip to main content

Gazeta Sporturilor, pe prima pagină: „Cereți-i scuze lui Bute și dați-ne banii înapoi”

 

gazeta_bute

Publicitate

„În curînd se vor împlini 4 ani de cînd Gazeta Sporturilor a pornit investigația jurnalistică Gala Bute”, anunță Cătălin Tolontan, pe blogul personal.

Gazeta a deschis ediția de astăzi cu Elena Udrea. Mai exact, cu decizia DNA de a începerea urmăririi penale împotriva Elenei Udrea, deputat în Parlamentul României și fost Ministru al Turismului.

„Cereți-i scuze lui Bute și dați-ne banii înapoi”, este mesajul Gazetei Sporturilor după ce DNA a început, prin acțiunile sale, să confirme ancheta la care au lucrat jurnaliștii ziarului de sport în ultimii patru ani.

Decizia de ieri a DNA este un rod al „încăpățânării” Gazetei de a nu renunța la anchetele pe subiectul Gala Bute.

Primele articole despre Gala Bute au apărut în Gazetă cu trei luni înainte ca evenimentul să aibă loc. Totul a pornit de la un articol de opinie scris de Cătălin Tolontan, „Gală profesionistă cu bani de la statul amator”.

„Microbiştii se împart în oameni normali şi în cei care (...) se miră că un minister va finanţa din impozitele contribuabililor o gală profesionistă de box. Asta se pregăteşte să se întîmple acum, cu Ministerul Turismului şi Dezvoltării promovindu-se drept sponsor principal al meciului din iulie al lui Lucian Bute. Sponsor prin publicitate şi cu sume misterioase.”, au fost primele cuvinte scrise de Tolontan pe acest subiect.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Au vrut să zică "prezentați-i scuze lui Bute", dar a iesit invers. Ce bine daca ziariștii ar cunoaste limba română!

Trimite un comentariu