Skip to main content

Ponta, despre cartea premierului albanez: La noi, toate culisele puterii sunt la TV, nu trebuie cărţi

 

(Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)
(Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Publicitate

Premierul albanez Edi Rama, care s-a întâlnit cu premierul Ponta, îşi va lansa la Bucureşti o carte intitulată "În culisele puterii" şi va primi titlul de Doctor Honoris Causa, Ponta remarcând în acest context că, în România, toate culisele puterii "sunt la TV", nefiind nevoie de cărţi în acest sens, relatează agenția Mediafax.

Prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, se află la Bucureşti în vizită oficială, fiind primit, vineri, la Palatul Victoria, de către premierul Victor Ponta.

"Sunt bucuros că, dincolo de discuţiile politice, domnul Rama are şi un eveniment cultural, astăzi, la Bucureşti, şi cartea pe care o lansează despre culisele puterii cred că e foarte interesantă. La noi, toate culisele puterii sunt în fiecare zi la televizor, nu trebuie să scriem cărţi, dar ăsta e un semn de democraţie şi ne dorim ca România să rămână tot timpul un sprijinitor al parcursului de integrare al Albaniei", a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu