Skip to main content

DECIZIE NEINSPIRATĂ. Fake Reality-ul Lecții de viață, bătaie cruntă la prima difuzare. Emisiunea a tras în jos Știrile Pro TV și La Măruță. Pro TV, depășit și de Acasă TV.

 
DECIZIE NEINSPIRATĂ. Fake Reality-ul Lecții de viață, bătaie cruntă la prima difuzare. Emisiunea a tras în jos Știrile Pro TV și La Măruță. Pro TV, depășit și de Acasă TV.
lectii de viata 2

Decizia Pro TV de a pune fake reality-ul Lecții de viață între orele 18 și 19 a dat peste cap tot intervalul de acces prime time al postului de televiziune. Emisiunea produsă de Constantin Entertainment, un gen asemănător emisiunilor de pe Național TV, Kanal D și Prima TV, a fost pe locul doi în audiențe, la mare distanță de Antena 1, iar la orașe a fost depășită și de Acasă TV.

Cu o audiență mai mică înainte de Știri, Pro Tv a pierdut prima poziție și pe jurnal. Știrile Pro TV au fost la nivelul întregii țări pe locul al treilea, pe locul doi la orașe, dar au avut prima poziție pe comercial.

Publicitate

În comparație cu săptămâna trecută, audiența știrilor Pro TV de aseră a fost aproape la jumătate. Și Măruță a avut de suferit în urma mutării. Pe intervalul 16.00 – 17.00, La Măruță a avut o audiență cam la jumătate față de media pe care o făcea la o oră normală.

Practic, Pro TV a avut cu Măruță, în intervalul 16 – 17, aceleași cifre pe care le avea săptămâna trecută cu serialul turcesc Puterea Destinului. Pe jumătatea de oră 17.30 – 18.00, audiența Pro TV a fost cam la jumătate în comparație cu săptămâna trecută și mult în urma Antenei 1.

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele de aseară:

NAȚIONAL. Antena 1 a fost lider pe intervalul 18.00 - 19.00, pe care a fost difuzat Acces Direct. Postul din Băneasa a avut o medie de 1,6 milioane de telespectatori. Pro TV a fost cu Lecții de viață pe locul al doilea, cu cifre la jumătate față de Antena 1: 768.000 de telespectatori.

URBAN. Lecțiile de viață au fost pe locul trei la orașe, după Antena 1 și Acasă TV, care difuza serialul turcesc Trandafirul negru.

COMERCIAL. Antena 1 a fost lider și pe publicul comercial, cu o medie de 339.000 de persoane. Pro TV a fost pe doi, cu 189.000.

Audiența posturilor TV de luni, 30 martie, pe intervalul Lecții de viață, la nivel NAȚIONAL:

  NATIONAL   Nr persoane   RTG %   Share  
1 Antena 1 1.660.000 9 25.6
2 Pro TV 768.000 4,2 12
3 Acasa 486.000 2,6 7,5
4 Antena 3 375.000 2 5,8
5 Kanal D 276.000 1,5 4,3

Audiența posturilor TV de luni, 30 martie, pe intervalul Lecții de viață, la nivel URBAN:

  URBAN   Nr persoane   RTG %   Share  
1 Antena 1 836.000 8,3 23,2
2 Acasa 324.000 3,2 9
3 Pro TV 310.000 3,1 8,6
4 Antena 3 279.000 2,7 7,5
5 Kanal D 178.000 1,8 4,9

Audiența posturilor TV de luni, 30 martie, pe intervalul Lecții de viață, pe publicul COMERCIAL:

  COMERCIAL   Nr persoane   RTG %   Share  
1 Antena 1 339.000 6,7 25,3
2 Pro TV 189.000 3,8 14,1
3 Acasa TV 89.000 1,8 6,6
4 Kanal D 82.000 1,6 6,1
5 Prima TV 61.000 1,2 4,5

Știrile Pro TV cu Andreea Esca, pe locul trei, depășite și de serialul turcesc

Aseară, după premiera Lecții de viață, Știrile Pro TV au pornit de la o audiență mult mai mică decât de obicei. Rezultatul: la nivel urban Andreea Esca a fost pe locul al treilea, după Antena 1, și după serialul turcesc, Puterea detinului de pe Acasă TV.

Cifrele au fost mult sub performanțele normale ale Pro-ului (aproape un milion în mod normal media la orașe). Și la nivel național au fost mari diferențe față de săptămâna trecută. Aseară, pe național, Pro TV avea o medie de 1,4 milioane de români pe minut și era pe locul al doilea. În urmă cu o săptămână, număra două milioane și era pe prima poziție.
Andreea Esca și-a păstrat prima poziție doar pe targetul comercial.

Audiența Știrilor Pro TV de luni, 30 martie:

Stirile Pro TV 19          
NATIONAL Nr persoane RTG% Share
1 Antena 1 1.517.000 8,2 18,5
2 Pro TV 1.376.000 7,5 16,8
3 Acasa TV 1.196.000 6,5 14,6
URBAN Nr persoane RTG% Share
1 Antena 1 743.000 7,4 16,7
2 Acasa TV 657.000 6,5 14,8
3 Pro TV 648.000 6,4 14,6
COMERCIAL Nr persoane RTG% Share
1 Pro TV 339.000 6,8 19,2
2 Antena 1 319.000 6,3 18,1
3 Acasa TV 294.000 5,8 16,1

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Vine Cheful mi-a lasat de la prima editie impresia de "fake-reality" iar a doua editie a fost pur si si simplu penibila. Aveam impresia ca ma uit la Ernest cu "Tradati din dragoste"
    Poate asta e nivelul Constantin, dar in niciun caz nu e de nivelul Protv.
  • Draga Alin si Geo trimite-ti mesajele voastre direct pe pagina ProTv ca nu stiu daca aici le urmaresc si cei implicati.
  • Hai ca si-a "luat-o" o data si Pro-ul cu ideile lor noi, ca-i tot lauda lumea pe aici. Sunt ei cea mai urmarita televiziune din Romania, dar asta nu inseamna ca sunt infailibili.
    N-am urmarit emisiunea asta noua si nici n-am de gand, cum nu obisnuiesc sa ma uit la emisiuni de tip reality sau fake reality.
    Iar ce zicea un comentator mai sus, despre o emisiune cu un judecator, asa ceva aveau posturile nemtesti, casa asta de productie e cumva de acolo?
  • Am citit articolul si comentariile anterioare si sper sa le vada si cei de la ProTv. Eu le-am prezis pe pagina lor de web acum vreo luna si ceva cand au inceput cu serialele turcesti, emisiunile cu jungla, ferma, etc ca vor pierde publicul si am avut dreptate si va rog si pe voi sa le scrieti mesaje direct pe site-ul lor poate se schimba ceva (cineva) pana nu e prea tarziu...
  • te contrazic. deciziile din ultima vreme au tras foarte mult in jos pro tv-ul. "rataciti in africa" a scorat bine, dar mult sub asteptarile postului, "ferma" a fost mutata mai tarziu de prost ce scora etc. daca pro-ul continua sa o tina cu telenovele turcesti si productii penibile aduse de ana maria bazga... va ajunge de tot rasul
  • Ana Maria Bazga, du-te, tanti, inapoi la Prima sau pe unde ai mai facut tu mizerii din astea. Nu maneliza si ProTV-ul mai mult decat e deja manelizat de productiile penibile aduse de tine.
  • Daca informatia din prima propozitie este adevarata, atunci tot ce se intampla cu ProTV. Zicala noastra romaneasca "Aceeasi Marie cu alta palarie" pare ca a fost reinventata de americani sub forma "Alta Marie cu aceeasi palarie". Nu stiu daca sa rad sau sa plang.
  • Vezi ca ti-a dat Maria (16:42) raspuns inainte ca tu sa pui intrebarea "Cine sunt astia?".
    Daca e adevarat ce spune Maria, situatia ma duce cu gandul la "Ferma animalelor" a lui George Orwell.
  • In cartea Marketing Warfare (Marketingul ca Razboi in traducerea in romana) scrisa de Al Ries si Jack Trout, sunt expuse cele 3 obiective principale ale unui Numar 1 fata de ceea ce fac ceilalti jucatori din piata: numerele 2, 3, 4, 5 samd.
    Prioritatea Numarului 1 este sa se "bata pe sine insusi" zi de zi; mai pe romaneste sa fie azi mai bun decat a fost ieri.
    Obiectivul secundar al numarului 1 este sa fie permanent atent la actiunile Numarului 2 si sa contracareze rapid incercarile acestuia de a castiga teritorii in dauna Numarului 1.
    Obiectivul tertiar al Numarului 1 este sa-i urmareasca pe jucatorii mici (numerele 3, 4, 5 si restul) si sa-i atace doar pe "teritorii noi" descoperite de acestia si care par sa aibe potential mare de dezvoltare. Atacul trebuie sa fie rapid si nimicitor, bazat pe disponibilitatea mult mai mare de resurse a numarului 1, astfel incat piata sa uite ca respectivul teritoriu a fost candva al unui mic jucator.
    Ce a facut ProTV se traduce cam asa: a urmarit ce fac numerele 3, 4 si 5 si desi "teritoriul Scripted Reality" s-a dovedit evident neprofitabil, s-a apucat sa faca acelasi lucru, investind resurse similare cu cele investite de jucatorii mici, dar calculand ca printr-o minune va obtine alt rezultat. Nu e nicio surpriza ca a obtinut aceleasi audiente pe care le-au facut si cei mici.
    Din punct de vedere business este un rezultat corect, din punct de vedere al Numarului 1 este un dezastru. Cei care nu invata din istorie sau din carti sunt "condamnati" sa invete pe propria piele.
  • au dat-o in bara? Vine cheful este singurul esec de pana acum. Serialul turcesc a readus Acasatv in top 5, iar emisiunea asta nu poate fi considerata un esec dupa o editie. Audientele sunt rele, dar si Maruta le mai scotea tot asa.

Trimite un comentariu