Skip to main content

Doi deputaţi îi cer demisia Laurei Georgescu de la CNA. Laura Georgescu: Nu demisionez, n-am încălcat legea

 
laura georgescu
laura georgescu

Laura Georgescu. Foto: Paginademedia.ro
Laura Georgescu. Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

Deputaţii Gigel Ştirbu şi Mădălin Voicu i-au cerut Laurei Georgescu să îşi dea demisia de la şefia CNA, după ce au constatat că Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea revocării sale din funcţia de preşedinte, însă Georgescu a spus că nu va demisiona, pentru că nu a încălcat niciodată legea, scrie Mediafax.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor i-a audiat, marţi, pe membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului. Gigel Ştirbu i-a solicitat Laurei Georgescu să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al CNA şi să rămână doar membru în Consiliu.

Şi parlamentarul PSD Mădălin Voicu i-a sugerat Laurei Georgescu să îşi dea demisia de onoare, precizând că această sugestie "nu este o chestiune de presiune". Totodată, Voicu a spus că face această recomandare având în vedere "disjuncţiunile şi fricţiunile" din CNA, care "sunt deja acute sau cel puţin aşa pare".

Laura Georgescu: "Nu am încălcat în viaţa mea legea, cu atât mai puţin pe durata mandatului pe care l-a avut în această instituţie. Mi s-a mai sugerat acest lucru (demisia, n.r.). În secunda în care mi se dovedeşte prima oară că am încălcat legea, nu trebuie să mi se solicite. Mi-o dau singură", a spus Laura Georgescu.

Totodată, ea a precizat că, în ultimii doi ani şi două luni, i-au fost aduse foarte multe acuzaţii nedovedite niciodată. Acuzaţiile sunt "teoretice". "Şi eu pot să fac. Când voi avea prima probă că am încălcat legea, credeţi-mă, nu trebuie să-mi solicite nimeni demisia, mi-o dau singură", a mai spus Laura Georgescu.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus