Skip to main content

Reprezentanții TVR: Șansele ca TVR să mai obțină drepturile la Euro 2016 „sunt mici dar se pot mări în funcție de negocierile care nici nu știm dacă mai există sau nu”

 
Reprezentanții TVR: Șansele ca TVR să mai obțină drepturile la Euro 2016 „sunt mici dar se pot mări în funcție de negocierile care nici nu știm dacă mai există sau nu”
Stelian Tanase

„Demersurile noastre către oficialitățile române și către EBU continuă, încercând să găsim o soluție. Marea noastră problemă este datoria istorică pe care TVR o are”, a declarat Stelian Tănase, șeful TVR, într- conferință de presă organizată pentru a da explicații în legătură cu posibila pierdere a drepturilor de difuzare pentru Euro 2016.

Publicitate

Pentru prima dată de când cumpără drepturile de difuzare pentru evenimente sportive, TVR a fost exclusă din negociere cu EBU, European Broadcasting Uunion, organizația care reunește televiziunile publice din Europa. Motivul? Postul public nu poate oferi garanția că va putea plăti suma pentru aceste drepturi. Astfel, TVR a fost nevoit să discute direct cu compania de marketing a FIFA.

Șansele ca TVR să mai obțină drepturile la Euro 2016, pentru cele 23 de meciuri, „sunt mici dar se pot mări în funcție de negocierile care nici nu știm dacă mai există sau nu”, a declarat Costi Șerbu, cel care negociază cu EBU din partea TVR .

„Nu există niciun comunicat din partea altei televiziuni. Neexistând, îmi închipui că nu s-au adjudecat celelalte 23 de meciuri”, a mai adăugat acesta.

„Nu există niciun termen limită. A existat un termen limită la EBU, atunci când am fost excluși din negocieri. După care a existat o negociere directă cu agentul de marketing al UEFA.
Am fost singurii excluși. Este pentru prima dată când s-a întâmplat ca România să nu participe la negocieri alături de celelalte 29 de țări”, a mai spus Șerbu.

Din declarațiile lui Stelian Tănase:

  • Veți primi o mapă cu documente de la Televiziunea Română. Rapoarte emise de noi de-a lungul timpului în legătură cu demersurile repetate pe care le am făcut pentru a nu avea acest incident, acest moment foarte prost și din timp să reușim să găsim o soluție.
  • Încă de la numirea mea am început să facem niște vizite la înalt nivel, premier, șefii celor două camere, Ministrul Finanțelor, am scris diferite memorii încercând să anticipăm ceea ce se va întâmpla. Ne-am dat seama că vine un moment de ruptură dacă nu rezolvăm din timp problemele pe care le avem.
  • Demersurile noastre către oficialitățile române și către EBU continuă, încercând să găsim o soluție. Marea noastră problemă este datoria istorică pe care TVR o are, deși sub mandatul meu am reușit să reducem substanțial datoriile.
  • Ceea ce ne trage în jos este datoria istorică care a început să se formeze din 2005 odată cu introducerea TVA la licențe și programe. Și va continua în această maniera 100 de ani. Din punctul meu de vedere soluția este șteregerea datoriilor. Există formule prin care SRTV poate fi exonerată de datorii. Mai alese că aceste datorii nu sunt produsul prostului management, ci a măsurile luate de aceste guverne.
  • Cred că este o problema la nivelul clasei politice în ce privește misiunea publică și utilitatea televiziunii publice. Nu cred că aceste lucruri sunt înțelese foarte bine.
  • Televiziunea română suferă de o subfinanțare cronică, ca și spitalele din România, ca și învățământul.
  • Germania ar 81 de milioane de locuitori. Televiziunea publică are 3.500 de angajați, 11 canale, cota de audiență este de 49%. Această caracteristică este în toate țările europene. Situația de la noi este datorată tratamentului de cenușăreasă.
  • Sunt dispus să renunț la publicitate în schimbul unei majorări a taxei cu măcar 50 de bani. Eu sunt adeptul modeluui BBC unde nu se programează publicitate. Privatul trăiește din publicitate. Serviciul public însă poate să renunțe la publicitate, dar taxa trebuie să acopere cheltuielile pe care autoritatea le cere.
  • Avem cea mai mică taxă din Europa, de câteva ori mai mică decât cele mai sărace țări din Europa.
  • Guvernul și TVR au semnat un memorandum, care prevedea restructurarea Televiziunii române, programe, număr de angajați, dar prevedea din partea Guvernului obligația de a indexa taxa. Observ că Guvernul nu și-a îndeplinit această obligație, deși indexarea taxei garanta niște împrumuturi pe care TVR le-a făcut.
  • Acum vin și vă spun, dacă se indexa taxa am fi avut bani să plătim la EBU? Efectele neindețării taxei TV este de 500 de milioane de euro. Dacă s-ar fi indexat taxa TV, noi am fi avut astăzi în plus în buget 500 de milioane de euro. Efectele diminuării taxei în 2003 de la 4,5 la 4 lei, a fost de 100 de milioane de euro. Am propus creșterea taxei de la 4 la 6 lei, am fi avut 4 milioane de euro.
  • Pentru mine, personal, ar fi cea mai mare nereușită să putem oferi Campionatul European de Fotbal.
  • Nu am dori în 2016 să ratăm prezența televiziunii române la campionatul european de fotbal.

Camelia Pătru, directorul financiar al TVR: „La sfârșitul anului 2014, datoriile sunt în sumă de 700 de milioane de lei. La buget sunt 440 de milioane de lei, din care 240 de milioane de lei reprezintă obligații către bugetul de stat și diferența, accesorii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Domnule Tanase, dar ce mai cauti la TVR daca nu ai reusit un dialog cu guvernul si parlamentul? Inseamna ca ai problema. Cat despre scrisoare de garantie, cum sa faca asa ceva guvernul? Vrei sa il ia DNA-ul? In primul rand ca nu se da ajutor de stat pe o piata (media), chiar daca esti sau privat. Tie, daca ai avea o televizune privata ti-ar conveni sa intri intr-o competitive/licitatie pt drepturi de difuzare stiind ca un competitor este avantajat net prin faptul ca guvernul garanteaza plata achizitiei? Cred ca Romania, in calitate de membru UE, nu are voie sa dea ajutoare de stat unor competitor in piata.
    In sfarsiti, tu ai respectat Memorandumul cu guvernul sau doar guvernul l-a incalcat?
  • @catalin, Drepturile pentru Champions League si Europa League au fost cumparate de dolce sport si ProTV. Foarte probabil ProTV va cumpara optiunea free to air de la Euro 2016.
  • Carevasazica Stelian Tanase vorbeste doar ca sa se afle in treaba. Iar treaba lui e sa isi umfle salariul, sa il cumpere pe Adrian Bucur, sa il plateasca regeste pe Nistorescu. Bravo, Stelica, esti irecuperabil!
  • Domnule Stelian Tanase, va sugerez sa desfintati TVR 3(post tv inutil atata vreme cat exista posturile tv regionale ale televiziunii publice),astfel reduceti din cheltuielile TVR, iar o parte din emisiuni sa fie mutate pe TVR 1si TVR 2, iar de pe TVR 1 emisiuni specifice televiziunii de stiri sa fie mutate pe TVR NEWS(sa se inceteze colaborarea cu EURONEWS, continuand sa se difuzeze doar mini-documenarele de pe EURONEWS), sa fie inlocuite stirile din ora in ora de la EURONEWS cu un mini-jurnal din ora in ora produs de TVRNEWS si realizarea a altor emisiuni scurte de catre TVR la TVRNEWS, de asemenea pastrarea pe TVR NEWS a TELEJURNALELOR de pe TVR1, TVR2 dar si a telejurnalului pentru Republica Moldova de la ora 19.00.
  • Rog TVR, asa dupa cum stiu de pe net ca sindicatul TVR SPUSTV a facut deja o solicitare catre premierul Victor Ponta, sa solicite insistent marirea taxei cu 4,50 lei(se poate chiar si cu 5,00 lei sau 5,50 lei)TVR, pentru achizitionarea drepturilor de difuzare a EURO 2016, dar sa aiba si in vedere pentru la toamna posibilitatea de a obtine drepturile de difuzare a UEFA CHAMPIONS LIGUE(atat marti cat si miercuri).Sustinem TVR, prezentandu-ne sprijinul pentru acceptarea maririi taxei TVR.

Trimite un comentariu