Skip to main content

Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv. Instanța a respins contestația făcută de proprietarul Mediafax

 
Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv. Instanța a respins contestația făcută de proprietarul Mediafax
Sarbu

Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv. Instanța a respins contestația făcută de proprietarul Mediafax în urmă cu două zile.

Publicitate

Măsura arestului preventiv a fost prelungită la 1 mai, cu 30 de zile. Ulterior, Adrian Sârbu a contestat măsura, iar ieri, pe 6 mai, Înalta Curte de Justiție și Casație a respins cererea proprietarului Mediafax.

Decizia instanței:

"Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Sârbu Adrian împotriva încheierii din data de 01 mai 2015 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 2641/2/2015 (1562/2015). Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă."

Adrian Sârbu este în arest preventiv de la începutul lunii februarie. Patronul Mediafax este acuzat de instigare la evaziune fiscală de peste 4 milioane de euro, dar şi la delapidare şi spălare de bani.

Anchetatorii spun că Sârbu, împreună cu mai mulţi angajaţi de la Mediafax Grup, au înfiinţat firme-fantomă pe care le-au folosit ca să spele bani şi să evite plata taxelor către stat.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • E rusinos ca un om ca Adrian Sarbu este tinut in arest prevenitiv atata amar de timp de parca ar fi un criminal sau un violator. Ce pericol public reprezinta Sarbu? Asta in timp ce un primar care si-a amenintat cu moartea fosta iubita este eliberat.
    Legea ar trebui sa nu permita retinerea cu lunile pentru infractiuni care nu au implicat violenta.

Trimite un comentariu