Skip to main content

BILANȚ. Operațiunile Pro TV în România au înregistrat venituri de 44 de milioane de dolari în trimestrul al doilea

 

cmeCentral European Media Enterprises (CME), compania-mamă a Pro TV, a avut în cel de-al doilea trimestru al acestui an venituri totale de 166,8 milioane de dolari în cele șase țări în care compania este prezentă. Din aceștia, 44 de milioane au provenit din operațiunile Pro TV din România.

Publicitate

Totodată, operațiunile Pro din România au avut profitul operațional înainte de depreciere și amortizare (OIBDA) de 15,4 milioane de dolari.

Cifrele raportate de companie sunt mai mici decât cele obținute în aceeași perioadă a lui 2014 (aprilie - iunie), însă în comunicatul companiei se menționează că cifrele au fost de fapt pe creștere dacă se elimină din calcul diferențele de curs.

Potrivit documentului, profitul operațional înregistrat de operațiunile Pro TV în România a avut cea mai importantă creștere între cele șase țări în care CME este prezentă. Astfel, OIBDA a crescut de la 11,7 milioane (în perioada aprilie - iunie 2014), la 15,4 milioane în aceeași perioadă a lui 2015. Ceea ce reprezintă o creștere reală de 31% și o evoluție cu 63%, dacă nu se iau în calcul diferența de curs valutar.

Veniturile CME pe țări în cel de-al doilea trimestru din 2015 și 2014 (milioane de dolari)

Venituri 2015 (apr - iun) Venituri 2014 (apr - iun) OIBDA* 2015 (apr - iun) OIBDA 2014 (apr - iun)
Bulgaria 19.420 23.912 4.045 5.634
Croatia 16.242 19.470 4.972 4.856
Cehia 52.131 52.299 24.238 20.700
Romania 44.034 49.431 15.419 11.774
Slovacia 20.236 24.211 3.627 3.060
Slovenia 15.063 17.585 963 2.690

*OIBDA:  Profitul operațional înainte de depreciere și amortizare

Michael Del Nin, Co-Chief Executive Officer, a declarat: "Rezultatele pentru primul trimestru ne-au depăşit aşteptările şi reflectă creşterea susţinută a operaţiunilor noastre. Conduşi de creşterea veniturilor faţă de perioadele anterioare în toate pieţele noastre şi de puternicele avantajele operaţionale are companiei, OIBDA a crescut constant şi aproape s-a dublat în prima jumătate a anului, comparat cu aceeaşi perioadă a lui 2014."

Cristoph Mainusch, Co-Chief Executive Officer, a adăugat: "Programele noastre au fost pe primele locuri în audienţă pe perioada primăverii şi ne-am crescut cota de piaţă în cinci din cele şase ţări, continuând însă reducerea costurilor. Combinaţia de creştere a veniturilor şi scădere a cheltuielilor a avut ca rezultat o îmbunătăţire semnificativă a OBIDA unitar în prima jumătate a lui 2015 şi ne aşteptăm ca acest trend să continue pe tot parcursul anului."

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • @observatormedia, Scrii doar aberatii! Daca stii sa citesti poti observa ca audientele au crescut pe 5 din cele 6 piete unde opereaza CME http://www.cetv-net.com/operations/audience-share-and-ratings/2Q-2015/default.aspx Cota ProTV in Prime Time a crescut in q2 2015, fata de 2014 si 2013.
  • Incasarile, asa cum se vad ele, sunt mult mai mici in toate tarile. Numai anul asta de cate ori a fost depasit Pro-ul de alte televiziuni.Asta se masoara in bani, incasari.Ce vor cei doi domni sa arate, este o mare vrajeala,vor sa-si acopere pierderile si incapacitatea. Parerea mea....

Trimite un comentariu