Skip to main content

Alipinistul Horia Colibăşanu, într-un documentar de pe Discovery

 

Filmul documentar Pura Vida/The Ridge, al celei mai ample operaţiuni de salvare din istoria Himalayei, care îl are ca protagonist-cheie pe alpinistul Horia Colibăşanu, va fi difuzat de Ziua Naţională, începând cu orele 18.00, la Discovery Channel.

Publicitate

Filmul a fost produs în Spania, în 2012, în coproducţie cu televiziunea publică spaniolă şi difuzat în mai multe ţări europene şi Japonia.

Acţiunea filmului se petrece în 2008 pe Muntele Annapurna (8.091m) din Nepal, unul dintre cei mai periculoşi munţi din lume, în timpul unei expediţii în care se află Horia Colibăşanu (România), Iňaki Ochoa de Olza (Spania) şi Alexei Bolotov (Rusia).

În timpul ascensiunii finale, Ochoa de Olza suferă un atac cerebral, iar Colibăşanu rămâne să îl îngrijească. La altitudinea la care se află cei doi, la 7.400 de metri, elicopterele nu zboară, iar organismul poate supravieţui doar câteva zile, din cauza condiţiilor extreme; densitatea aerului scade la o treime faţă de cea de la nivelul mării, iar temperatura coboară sub -30 grade. Timp de trei zile şi trei nopţi, fără sursă de încălzire, fără apă şi doar cu două ciocolate şi o pungă de macaroane, Colibăşanu topeşte apă în mâini pentru a-şi ţine în viaţă camaradul de coardă, aflat în hemipareză. Între timp, în tabăra de bază se pune în mişcare o acţiune fără precedent în istoria Himalayei.

Doi dintre cei mai valoroşi alpinişti din lume, Denis Urubko (originar din Kazahstan) şi Ueli Steck (Elveţia) ajung de urgenţă cu elicopterul la baza Annapurnei, pe care îl iau în piept, printre avalanşe, punându-şi astfel propriile vieţi în pericol pentru a-i coborî pe cei doi.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus