Skip to main content

AUDIENȚE. Te cunosc de undeva, de pe Antena 1, a depășit Hobbitul la nivel național și la orașe. Filmul de pe Pro a avut doar comercialul

 
AUDIENȚE. Te cunosc de undeva, de pe Antena 1, a depășit Hobbitul la nivel național și la orașe. Filmul de pe Pro a avut doar comercialul
hobbitul

Bătălia dintre emisiunea Te cunosc de undeva, de pe Antena 1 și filmul Hobbitul, de pe Pro TV, a fost câștigată de programul de divertisment la nivelul întregii țări, dar și la orașe. Superproducția de pe Pro TV a fost peste emisiunea de pe postul Intact doar pe targetul comercial.

Filmul de pe Pro TV și emisiunea de pe Antena 1 s-au intersectat aproape trei ore (de la 20.30 la 23.20). Hobbitul a început cu o jumătate de oră mai târziu decât Te cunosc de undeva, dar s-a terminat înjurul miezului nopții.

Publicitate

Paginademedia.ro prezintă în continuare audiențele pe intervalul de intersecție dintre emisiunea Te cunosc de undeva și filmul Hobbitul (20.30-23.20):

NAȚIONAL. La nivelul întregii țări, pe intervalul de intersecție, Te cunosc de undeva a fost urmărită de aproape 1,3 milioane de români în fiecare minut. În același timp, pe Pro TV erau aproape un milion de români la filmul Hobbitul.

Locul trei pentru Kanal D, cu aproape 900.000 de telespectatori. Posturile de știri România TV și Antena 3 au completat clasamentul.

Vârf național Te cunosc de undeva: 1.621.000 de telespectatori, la 21.47 (rating 8,8 și 18,5% cotă de piață).

URBAN. Și la orașe, emisiunea de pe Antena 1 a fost peste filmul de pe Pro TV pe intervalul de intersecție directă. Te cunosc de undeva a numărat peste 800.000 de telespectatori pe minut, cu 160.000 mai mulți decât Hobbitul.

La nivel urban, Kanal D a fost tot pe locul trei, dar la distanță mai mare: 300.000 de telespectatori media pentru postul turcesc, de peste două ori și jumăatate mai puțin decât Antena 1.

Pe targetul urban, Antena 3 a fost peste România TV.

Vârf urban Te cunosc de undeva: 1.072.000 de telespectatori, la 21.48 (rating 10,6 și 21,6% cotă de piață).

COMERCIAL. Clasament diferit pe targetul comercial, unde primul loc a fost al Pro TV. Filmul Hobbitul a avut o medie de 450.000 de telespectatori între 18 și 49 de ani, în timp ce la Te cunosc de undeva erau 310.000 de telespectatori din acest segment. Locul trei, la distanță, pentru Kanal D.

În segmentul comercial, în top cinci apare un singur canal de știri: Antena 3.

Vârf comercial Te cunosc de undeva: 417.000 telespectatori, la 21.47 (rating 8,3 și 19,9% cotă de piață).

Audiența posturilor TV sâmbătă, 14 noiembrie, pe intervalul de intersecție Hobbitul-Te cunosc de undeva (20.30 - 23.20), la nivel NAȚIONAL:

  NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 1.267.000 6.9 15.1
2 Pro TV 974.000 5.3 11.6
3 Kanal D 860.000 4.7 10.3
4 Romania TV 484.000 2.6 5.8
5 Antena 3 476.000 2.6 5.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România. 

**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv. 

Audiența posturilor TV sâmbătă, 14 noiembrie, pe intervalul de intersecție Hobbitul-Te cunosc de undeva (20.30 - 23.20), la nivel URBAN:

  URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 814.000 8.1 17
2 Pro TV 653.000 6.5 13.7
3 Kanal D 310.000 3.1 6.5
4 Antena 3 308.000 3 6.4
5 Romania TV 301.000 3 6.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș. 

**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audiența posturilor TV sâmbătă, 14 noiembrie, pe intervalul de intersecție Hobbitul-Te cunosc de undeva (20.30 - 23.20), pe publicul COMERCIAL:

  COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 451.000 8.9 21.9
2 Antena 1 309.000 6.1 15
3 Kanal D 127.000 2.5 6.2
4 Prima TV 99.000 2 4.8
5 Antena 3 90.000 1.8 4.4
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu