Skip to main content

Horia Romanescu, fostul director de programe al TVR, în proiectul Radio Clasic

 

Horia Romanescu, fost director al direcţie de programe din TVR, este implicat înr-un proiect de radio de muzică clasică.

Dacă va obţine licenţe de la CNA, Horia Romanescu va ocupa funcţia de director de programe al postului Radio Clasic.

Publicitate

Societatea Radio Clasic s-a înscris la concursul CNA pentru obţinerea a şase licenţe radio pentru localităţi precum Bucureşti, Constanţa şi Timişoara. Societatea este deţinută de Andrei Valentin Enescu.

Valoarea investiţiei iniţiale pentru lansarea postului este estimată la 500.000-600.000 euro eşalonaţi pe trei ani.

"Ne propunem ca muzica clasică să fie reperul întregii noastre politicii editoriale și tocmai de aceea toți cei care iubesc muzica clasică, de buna calitate, fac parte din publicul căruia ne adresăm, indiferent de vârstă", se arată în proiectul editorial depus la CNA.

Fragmente din proiectul editorial al postului Radio Clasic

Alături de muzica clasică, programele noastre vor cuprinde și muzică de film, jazz și worldmusic. Radio Clasic funcționează în prezent exclusiv online ca o platformă cu știri, cronici, recomandări și cinci posturi de radio.

Radio Clasic va fi un post generalist cu o grilă de programe specifică unui post de radio informativ și de divertisment cultural, în FM.

Programele zilnice vor cuprinde, în cea mai mare parte muzică clasică: muzică simfonică, operă, oratorii, recitaluri, crossover, jazz, muzică de balet și film, worldmusic, producții proprii – buletine de știri, informații, agenda culturală, emisiuni magazin, talk-show-uri. In intervalul 7.00 – 20.00 se vor difuza buletine de știri din oră în oră, iar la miezul nopții se va difuza o sinteză a știrilor zilei. Buletinele de știri vor fi alcătuite cu informații din actualitatea socială, politică și culturală.

Din echipa editorială fac parte Andrei Enescu, Tudor Călin Zarojanu, Horia Romanescu, Luminiţa Comsa Boerescu, Irina Olga Hasnaș - realizator Radio România Muzical şi Bogdan Enache.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu