Skip to main content

Radu Budeanu, fondatorul Cancan, sub control judiciar. Are de plătit o cauțiune de 2 milioane de lei

 

Fondatorul Cancan, Radu Budeanu, ridicat şi audiat miercuri seară de procurorii DNA, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune, el trebuind să depună suma de 2 milioane de lei în termen de 48 de ore, scrie Mediafax.

Nici Budeanu, nici avocatul său nu au precizat, la ieşirea de la DNA, de ce este acuzat fondatorul Cancan. Radu Budeanu, a fost ridicat de procurorii DNA şi dus la audieri, miercuri seară, surse judiciare afirmând că el este implicat, alături de Dan Andronic şi omul de afaceri Bogdan Buzăianu în dosarul Hidroelectrica al Elenei Udrea.

Publicitate

Surse judiciare declarau, pe 20 octombrie, că fondatorul Cancan, Radu Budeanu, şi Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, care editeaza publicaţiile Evenimentul Zilei şi Capital, şi director general al Evenimentului Zilei, sunt implicaţi în cel de-al treilea dosar al Elenei Udrea, privind un contract între Hidroelectrica şi o firma privată, pentru care Udrea ar fi cerut 5 milioane de dolari.

În 7 octombrie, procurorii DNA au făcut percheziţii la firma Cancan TV, la cabinete de avocatură şi la locuinţele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar surse judiciare afirmau că printre cei vizaţi de anchetatori ar fi politicieni şi patroni de presă. Aceleaşi surse afirmau că şi Radu Budeanu, care în prezent nu mai este în acţionariatul firmei, dar controlează publicaţia tabloidă şi proiectul Cancan TV, ar fi vizat în anchetă şi urmează să fie audiat, el fiind atunci plecat din ţară

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu