Skip to main content

Tudor Constantinescu, jurat la emisiuni de cooking de la Pro TV și Antena 1, printre cei vizați de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune

 
Tudor Constantinescu, jurat la emisiuni de cooking de la Pro TV și Antena 1, printre cei vizați de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune
tudor constantinescu

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a declanșat peste 40 de percheziții la cluburi de lux din Capitală, anunță Profit.ro. Printre acestea se numără și lanțul Chocolat, în care partener este Tudor Constantinescu, cunoscut publicului drept fost jurat la Top Chef, dar anunțat recent ca jurat al emisiuni Bake Off, de la Pro TV.

Cel puțin 15 persoane care dețin sau administrează restaurante și cluburi de lux din Capitală sunt suspectate că, începând din 2006, au achiziționat un program informatic ce le permitea să țină o contabilitate dublă, mai menționează sursa citată.

Publicitate

Sursele Profit.ro precizează că Tudor Constantinescu nu se află în țară, dar că va reveni astăzi și că anchetatorii pun în aplicare 112 mandate de aducere pentru suspecți și martori.

Pe de altă parte, Mediafax menționează că în acest caz, coordonatorii grupului sunt, Tudor - Mihai Constantinescu şi cetăţeanul francez Jean Phillppe Pierre Luc Guilbert-Lassange, asociaţi la societăţile comerciale Choco Ateneu SRL, Choco Moşilor SRL, Coza Nostra Art SRL , Theobroma Consult SRL şi Theoprod Art SRL.

UPDATE. „Voi colabora cu autoritățile pe perioada anchetei pentru a-mi demonstra nevinovăția.”, a spus Tudor Constantinescu într-un punct de vedere trimis presei.

Poziția intergală, în continuare:

“Mulțumesc tuturor colaboratorilor și clienților Chocolat, pe care vreau să îi asigur de profesionalismul, corectitudinea și transparența care au stat întotdeauna la baza afacerii pe care am construit-o în ultimii 9 ani. În această perioadă, Chocolat a crescut, prin munca cinstită a unor oameni extraordinari și devotați și prin multă creativitate, de la un restaurant și 7 angajați, la o echipă de peste 170 de oameni, în 6 locații din București.

Voi colabora cu autoritățile pe perioada anchetei pentru a-mi demonstra nevinovăția.

Îmi cer iertare clienților pentru expunerea la situația creată astăzi și vă garantez că Chocolat va continua să se ridice la înălțimea așteptărilor și va mentine aceleași standarde ridicate în ceea ce privește produsele și serviciile oferite.”, Tudor Constantinescu, Chocolat

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Nu trebuie decât să te uiți la figura fantelui gărar Constantinescu să îți dai seama că e ceva în neregulă. Iar faptul că ajunge să semneze cu televiziuni spune multe.
  • Adio Bake Off Romania, in primavara lui 2016! ProTV nu poate difuza un show jurizat de un urmarit penal. Cel mai probabil se va renunta la show sau se vor reface filmarile cu alt jurat. Va dati seama ce reactii ar fi daca ar aparea pe sticla Bake Off jurizat de un urmarit penal!
  • Draga pache,
    Indiferent de felul in care achiti, primesti(sau ar trebui) bon fiscal, care ramane in memoria casei de marcat, drept urmare va fi inregistrat ca venit si plateste impozit, TVA etc.
    Motivul pentru care esti intrebat este altul, mult mai banal si tine de contabilul carciumii si de programul de gestiune. Foarte simplist: in momentul in care se emite nota de plata iti cer sa alegi optiunea de plata cu care s eva inchide nota: cash/banca. Daca alegi card si platesti cash, atunci programul va duce in registrul de casa o incasare fara nota de plata/bon asociat. Daca vine antifraud si iti cere sa scoti registrul de casa, zice ca ai vandut fara bonuri . Acest lucruri se pot regla ulterior de catre contabil, dar este o munca de rutina de aceea prefera sa-i "dreseze" pe chelneri. Unele soft-uri nu te lasa sa inchizi bonul daca nu corespunde modul de incasare....
    M-am certat si eu cu cateva fatuci terorizate softu sau de contabil, dar pana la urma, daca vrei sa fii sigur ca se fiscalizeaza, cere bonul fiscal. Eu asa fac, indiefernt de cum platesc.
    Daca softul casei de marcat este masluit, asa cum am auzit astazi, oricum nu mai conteaza cum platesti, in memoria casei de marcat va aparea doar ce vrea smecherul care controleaza softul.
  • voi nu v-ati intrebat niciodata de ce in multe cafenele, restaurante, cluburi esti intrebat daca platesti cash sau cu card? in alte tari nu se intampla asa ceva. sper ca dupa schimbarea clasei politice corupte o sa vina si schimbarea hotilor de tot felul din toate domeniile private. ca degeaba vrem sa schimbam ceva daca suntem numai cu gandul la furat. baiatul asta cu porsche cayenne cumparat evident nu din banii furati de la statul roman, adica de la noi toti, ar trebui sa renunte la orice emisiune tv daca are o minima decenta.

Trimite un comentariu